Studiul prostiei în educaţia umanistă

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Studiul prostiei în educaţia umanistă jpeg

Datorez lui Sever Voinescu, din cîte înţeleg, invitaţia neobişnuită de-a scrie în rîndurile acestei prestigioase reviste. Iar el ştie că sînt competent în materie. N-am combătut noi în acelaşi partid? Şi ce e un partid, dacă nu o formă de organizare a prostiei? N-am fost noi colegi de bancă în Parlamentul României? Şi ce lojă mai bună poate exista pentru observarea fenomenului? În plus, el ştie că am avut recent la Casa Paleologu un curs despre Flau­bert şi prostia omenească, o trecere în revistă a celor trei mari romane flaubertiene (Madame Bovary, Educaţia sentimentală, Bouvard şi Pécuchet) din perspectiva prostiei, care este, de fapt, tema principală a întregii sale opere. Iar în vară am ţinut un alt curs despre prostie la Lucian de Samosata, unul dintre cei mai hazoşi autori din cîţi cunosc: la el atenţia se concentrează în special pe faptul că nu există şarlatan, parazit şi impostor care să nu-şi găsească proştii lui, fanii lui, discipolii lui. Dar dacă mă gîndesc bine, la cursul despre Homer de zilele trecute am discutat despre frecvenţa cu care apare sintagma „biet nebun“ sau „biet neghiob“, fie că se provoacă între ei eroii homerici, fie că Homer le comentează acţiunile, fie că, în sfîrşit, rîd zeii de prostia omenească. La Homer, s-ar părea, a fi „biet neghiob“ ţine de natura umană. Şi de ce plîng Ahile şi Priam? Pentru că doare prostia, pentru că recunosc amîndoi în durerea proprie şi în durerea celuilalt că omul, oricît de viteaz, oricît de glorios, oricît de bogat, este în ultimă instanţă un prost. Iar Ahile şi Priam sînt nişte culmi ale inteligenţei umane. Ce să zicem de nătărăi precum Thersites, Pandaros, Euriloh sau de adunătura de idioţi formată din peţitorii Penelopei? La Homer apar, cred eu, grade ale prostiei, dar pînă şi mintosul mintoşilor, deşteptul deştepţilor, adică Ulise, comite prostii cu grave consecinţe.

Desigur, Flaubert şi Homer oferă perspective total diferite asupra prostiei. Lumea lui Flaubert e o lume burgheză, meschină, măruntă, care generează un anumit tip de prostie: o prostie ternă, convenţională, adică prostia în era modernităţii. La Homer, prostia are cu totul alt fason. Prostia lui Agamemnon are panaş, are grandoare. E glorioasă, e eroică. Cea mai tare fază e cînd încearcă, în cîntul II, să-şi mobilizeze trupele printr-o subtilă manipulare: pentru a le stimula combativitatea şi ambiţia cuceritoare propune retragerea generală şi abandonarea luptei. Ghinion! Ei nu înţeleg manevra şi dau cu toţii bir cu fugiţii, alergînd ca nişte disperaţi către corăbii : „Să trăieşti, şefu’, că bine zici! Fuga toţi acasă la căldurică şi păpică!“. Vă imaginaţi puţin faţa lui Agamemnon? A rămas mască: inert, perplex, interzis. Dar de unde vine prostia lui Agamemnon în această glorioasă circumstanţă? Vine de la visul pe care i l-a trimis Zeus cu o noapte înainte. Cu alte cuvinte, prostia e expresia limitei inerente condiţiei umane. Nici Ulise nu reuşeşte să-şi apere companionii de consecinţele propriei lor prostii. Fie că deschid sacul cu vînturi al lui Eol, fie că mănîncă boii zeului Soare, companionii lui Ulise mor toţi de proşti ce sînt. Dar şi Ulise s-a lăudat ca un prost că el e Ulise, marele învingător al Troiei, revelînd astfel adevărata lui identitate. Şi cui? Lui Polifem, cel mai prost dintre proştii de ciclopi. Cîte n-a tras Ulise de pe urma acestei prosteşti lăudăroşenii…

Ce să mai zicem de biata doamnă Bovary? Născută la ţară, înconjurată de primitivi, educată de măicuţe înguste la minte, cititoare ferventă de literatură siropoasă, căsătorită cu un gogoman ca Charles Bovary: cum ar fi putut, săraca, să nu fie foarte proastă? Nimic din educaţia ei nu i-a dat anticorpi împotriva prostiei. Drama soţilor Bovary este că, aşa cum spuneam mai sus, prostia doare şi doare cumplit: ea se sinucide, el moare de inimă rea. Dar nu ei sînt neapărat cei mai proşti din roman. Proşti sînt şi cei doi amanţi, Rodolphe şi Léon, proşti sînt şi cei doi adversari ideologici, preotul Bour­nisien şi farmacistul Homais. Campion al prostiei este Homais, un prost solemn, sentenţios, care crede în ştiinţă şi progres. E genul de prost care „nu crede în popi“, detestă Biserica şi obscurantismul, denunţă la tot pasul Inchiziţia şi Evul Mediu. În alte romane, în Bouvard şi Pécuchet, de pildă, premiul întîi revine prostiei în variantă conservatoare şi catolică, reprezentată de abatele Jeufroy şi de contele Faverges. Prostia poate fi de dreapta sau de stînga, clericală sau anticlericală. O mostră am avut recent în România cu ocazia teribilei tragedii din clubul Colectiv, cînd la prostiile consternante ale unor clerici au răspuns prostiile agresive ale anticlericalilor, cărora le-a venit, ca să zic aşa, apa la moară. Vîntul prostiei bate acum dinspre laicism. Nu demult bătea dinspre ortodoxism.

Oricum, marile comoţii şi crize colective, momentele de puternică emoţie în societate provoacă în mod invariabil cîte un tsunami de prostie. Asta arată Flaubert despre revoluţia de la 1848, atît în Educaţia sentimentală, cît şi în Bouvard şi Pécuchet. Fabulos este capitolul cu reuniunea Clubului Inteligenţei, la care Frédéric Moreau, „om al tuturor slăbiciunilor“, încearcă, fără succes, să obţină o susţinere pentru candidatura sa la alegerile parlamentare. Pentru Flaubert, „se porter candidat“ este prostia supremă în era democraţiei. Tema apare în trei opere diferite: în Educaţia sentimentală, în Bouvard şi Pécuchet, în comedia Candidatul. Dar reuniunea de la Clubul Inteligenţei reprezintă apoteoza în materie de stupizenie democratică. Scena este atît de interesantă şi dintr-un alt motiv: fiecare vine cu prostiile lui, ferm hotărît să le debiteze la şedinţă, ceea ce produce, evident, o cacofonie generală. Nu se înţelege om cu om, pentru că fiecare are agenda lui: agendă de prostii, fireşte. Nu aşa se întîmplă în societate? Nu-i exact aşa pe reţelele de socializare? Comunicăm din ce în ce mai mult, comunicăm non-stop, dar comunicăm, cel mai adesea, agende diferite de prostii.

La Flaubert, proştii cei mai vizibili nu sînt neapărat proştii cei mai mari. E la fel în toate cele trei romane. În Madame Bovary nu Charles e cel mai prost, deşi este soţul încornorat, deşi e atît de naiv, de orb, de limitat. Cum spuneam, prostul proştilor e Monsieur Homais, care nu‑i deloc un „loser“, ci dimpotrivă, un om care reuşeşte în viaţă şi îşi atinge obiectivele. Nici amanţii doamnei Bovary nu sînt mai presus de ea. În Educaţia sentimentală, de asemenea, Frédéric Moreau e un veleitar care nu realizează nimic din visurile lui. Ca şi doamna Bovary, el este un imaginativ. La ei prostia se manifestă prin ignorarea realităţii. Moreau spune prostii, face prostii, îşi doreşte prostii, dar nu e propriu-zis un prost. Proşti cu adevărat sînt unii dintre cei care reuşesc în viaţă: Martinon, Hussonnet, domnul şi doamna Dambreuse, Sénécal. Iar Bouvard şi Pécuchet, ale căror gogomănii sînt de un comic irezistibil, apar în final ca nişte adevăraţi înţelepţi. Decizia lor de a se reapuca să copieze, de a copia însă prostiile proprii şi cele auzite sau citite de pe la alţii, este echivalentul concluziei lui Candide: „Il faut cultiver notre jardin“. Acesta este finalul unei adevărate odisei, pe parcursul căreia Bouvard şi Pécuchet au trecut prin diferite stadii de prostie, ajungînd la urmă un fel de benedictini ai studiului prostiei. Este exact ideea care stă la baza diferitelor tentative ale lui Flaubert: Dictionnaire des idées reçues, Sottisier, L’Album de la marquise, Catalogue des idées chic. Ce surprinde în aceste registre compilate de Flaubert e că nu toate ideile sînt propriu-zis prostii. Unele sînt opinii corecte. Problema e, însă, preluarea lor pe negîndite. Ele sînt expresii ale fenomenului pe care tatăl meu îl numea „lenea minţii“. Mulţi fac figură de oameni inteligenţi reciclînd idei luate de-a gata.

Am încercat să dau pe scurt un aperçu al cursurilor mele despre prostie de pînă acum. Dar tema e vastă şi inepuizabilă. E clar, aşadar, că voi tot reveni. Cred că un liberal arts program nu este complet fără prostologie. Desigur, nu e politically correct să vorbeşti despre prostie, pentru că simpla menţiune a temei îi face pe unii să se simtă jigniţi. Programele de liberal arts din marile universităţi nu vor putea, aşadar, include această imensă materie de studiu. Cred, însă, că ratăm un aspect esenţial al marilor opere neglijînd tocmai acest unghi de lectură. Şi, oricum, studierea prostiei e gimnastică a minţii şi exersare a inteligenţei.

Theodor Paleologu este profesor particular de retorică şi filozofie. Îl puteţi găsi pe site-ul www.paleologu.com.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.