Ştiinţa şi duşmanii ei

Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Ştiinţa şi duşmanii ei jpeg

Ştiinţa este pîndită astăzi de o serie de pericole care vin atît din interiorul ei, cît şi din afara cercurilor oamenilor de ştiinţă. Dar înainte de a aborda propriu-zis acest subiect, vreau să relatez o întîmplare anecdotică de la începutul secolului trecut. Era prin 1918 cînd fizicianul german Max Planck a primit premiul Nobel pentru rezultatele sale din mecanica cuantică. Acesta primise invitaţia mai multor universităţi pentru a ţine conferinţe de popularizare a cercetărilor sale. Planck ţinuse deja mai multe prezentări în acest sens şi, în drum spre München, unde urma să ţină o altă conferinţă, este întrebat de către şoferul său dacă nu s-a plictisit să prezinte publicului aceleaşi lucruri şi dacă nu cumva n-ar vrea să-l lase pe el să ţină următoarea prezentare, căci, de cîte ori o auzise, o învăţase deja pe dinafară. Planck, amuzat, acceptă, şoferul ţine prezentarea şi la sfîrşit este întrebat de către un profesor de fizică ceva specific cu privire la noua teorie. Acesta spune că nu se aştepta să primească o întrebare aşa de simplă de la un public atît de sofisticat, drept care o să-l lase pe şoferul său să răspundă. Publicul se amuză, Planck răspunde la întrebare şi toată lumea e mulţumită. Morala este că avem două tipuri diferite de cunoaştere: cunoaşterea specialistului, a omului de ştiinţă veritabil, şi cunoaşterea „şoferului“, a celui care doar prezintă nişte rezultate ştiinţifice fără să le înţeleagă prea bine şi fără să le cunoască semnificaţia lor reală. Provocarea vremurilor actuale este ca ştiinţa şi popularizarea ei să nu ajungă să fie făcută de „şoferi“. Aceştia pot chiar vrăji publicul, dar pînă la urmă rămîn tot nişte forme fără fond.

O primă categorie de „şoferi“ ai cunoaşterii sînt sofiştii ştiinţei, acei oameni de ştiinţă care nu văd ştiinţa în primul rînd drept o căutare onestă a adevărului şi o încercare de înţelegere a universului, ci mai degrabă ca pe un mijloc de a cîştiga bani şi faimă. Ei sînt adevăraţi predicatori contemporani care, cu vorbe meșteşugite, au mare succes în a primi fonduri, a populariza ştiinţa şi, uneori – iar acesta este cel mai trist şi îngrijorător lucru – în a decide sau chiar imprima o direcţie de cercetare, în detrimentul altora care nu au avut parte de „avocaţi“ aşa de elocvenţi. Aceştia par şi apar să susţină cauza ştiinţei prin mass-media şi prin diferitele anticamere ale puterii. Verbiajul fără substanţă şi chiar rezultatele modeste din domeniul cercetării îi dau de gol în faţa veritabililor cercetători, dar în faţa publicului neavizat ei pot apărea ca adevăraţi maeştri ai cercetării ştiinţifice. Precum sofiştii antici, ei nu au o poziţie fermă cu privire la un subiect, putînd apăra o poziţie sau alta în funcţie de care le aduce mai multe avantaje.

Plaja de manifestare a acestor sofişti este foarte mare, ei reprezentînd în definitiv impostura în ştiinţă şi cunoaştere în felurite forme şi sub diferite aspecte. Aceştia sînt foarte abili în a publica şi a obţine grant-uri de cercetare, în a accede la funcţii de conducere şi a obţine tot felul de titluri şi distincții academice. De obicei vorbesc mult şi fără rost, dar de acest lucru nu-şi dă seama decît adevăratul specialist, în ochii publicului nespecializat ei trecînd drept adevăraţi guru ai adevărului şi cunoaşterii. Ei sînt şoferii cunoaşterii ştiinţifice, care o conduc şi o prezintă mimetic, dar care, în clipa cînd sînt confruntaţi cu o întrebare reală la care nu ştiu să răspundă, pasează problema la alţii. Ei sînt răsfăţaţii studiourilor de televiziune şi ei ne sînt prezentaţi drept purtătorii de cuvînt ai ştiinţificităţii. Aceştia preferă laboratorului sau catedrei această expunere mediatică de star, vor mai degrabă lumina puternică a studiourilor decît lumina plăpîndă a cunoaşterii. Ei sînt viermii care mănîncă mărul lui Newton.

O altă categorie de „şoferi“ sînt cei din afara ştiinţei, care la rîndul lor pot face mult rău bunului mers al ştiinţei. De fapt, ei sînt cumva şoferii şoferilor, ei nefiind nici măcar oameni de ştiinţă. Aceştia ar fi echivalentul unor mecanici la atelierul cărora şoferul lui Planck a mers cu maşina şi le-a povestit cîte ceva despre mecanica cuantică, iar mecanicii, la rîndul lor, discută mai departe toate acestea (pe post de specialişti) la un pahar de bere. Aceştia sînt detractorii ştiinţei. Ei ne vorbesc de limitările ştiinţei, făcînd propagandă pentru pseudo-ştiință, pentru paranormal şi psihedelic. Aceştia umplu la rîndul lor studiourile de televiziune, făcînd astrograme şi discutînd despre flăcări violet. Ei vin şi fac audienţă în faţa unui public neavizat, care se fereşte încă de pisici negre şi crede în blesteme şi fantome. Este incredibil că astăzi mai avem astfel de „specialişti“ expuşi şi ascultaţi în mass media. Acesta este un indicator clar al gradului nostru de cunoaştere şi civilizaţie. Cît timp sistemul nostru educaţional va fi centrat pe reproducere şi repetitivitate, vom fi simpli şoferi şi vom fi hrăniţi şi ţinuţi captivi într-o lume (cu flăcări) violet, plină de unde psihotronice şi strigoi. Toţi aceşti impostori sînt, în definitiv, strigătul nostru de neştiinţă, slăbiciunea unui popor needucat şi îndoctrinat, uşor de manipulat şi speriat. Te umflă rîsul să vezi cum tot felul de personaje cu ghiul şi ochelari fumurii ne vorbesc despre principiul de incertitudine al lui Heisenberg sau despre teoria relativităţii a lui Einstein. Sau avem varianta mai colorată de popularizare, în care tot felul de pirande cu rochii înflorate și pieptul plin de aur ne vorbesc cu aplomb despre trecut, prezent şi viitor, făcînd tot felul de predicţii sumbre pe care nu le mai verifică nimeni şi pentru care nu va fi în veci tras la răspundere cineva. Vorbe în vînt, vorbe fără acoperire… Or, exact asta nu e ştiinţa.

Ştiinţa este un asamblu de cunoştinţe sistematice despre un anumit domeniu din realitate, despre care, cu ajutorul unor modele matematice, avem parte de explicaţie şi predicţie cu privire la evoluţia unor fenomene empirice. Ştiinţa testează ipoteze şi verifică idei într-o manieră şi în conformitate cu o metodologie foarte strictă, al cărei principiu de bază este cel al verificabilităţii şi reproducerii rezultatelor. Or, dacă o predicţie nu se confirmă, fără a avea o explicaţie plauzibilă şi raţională, înseamnă că avem parte de impostură. Dar cum e mult mai facil să invoci strigoi şi forțe oculte decît să studiezi serios nişte tratate, cu siguranţă că o să mai auzim de tot felul de explicaţii paranormale ale unor fenomene din realitate. Problema e cînd aceste lucruri devin sport naţional, cînd în mod sistematic se face apel la astfel de „specialişti“ şi se invocă astfel de explicaţii venite din negura cunoaşterii. Toate acestea se vor perpetua pînă cînd vom atinge acel prag de maturitate socială, cînd discuţiile noastre vor fi preponderent raţionale, bazate pe argumente şi pe o analiză logică a problemelor. Ştiinţa presupune un anumit tip de gîndire cu care ar trebui să fim familiarizaţi de mici. E nevoie să vedem şi să înţelegem universul într-un mod cît se poate de clar şi de articulat. Marca unui veritabil om de ştiinţă este că, pe lîngă că duce cunoaşterea lumii mai departe prin descoperirile sale, e capabil să te facă să înţelegi prin vorbe simple, fără să facă apel la termeni specializaţi şi tehnici, care e miezul cercetărilor lui, la ce se referă acestea şi care sînt rezultatele la care a ajuns. Popularizarea ştiinţei e o treabă complicată şi care trebuie privită cu maximă atenţie, căci dacă ea ar deveni fenomen de masă, lumea s-ar schimba şi am ajunge la un prag de maturitate socială mult mai avansat. Pentru toate acestea e nevoie de gîndire critică şi de discernămînt analitic, de o educaţie temeinică. Pentru a avea o societate care să-l preţuiască cum se cuvine pe Planck şi nu să se lase sedusă şi condusă de şoferul acestuia sau, mai rău, de mecanicii maşinii lui, e nevoie să cinstim cum se cuvine ştiinţa, or, pentru asta ar trebui să avem capacitatea să o şi înţelegem. Pentru acest lucru e nevoie de o mai bună popularizare a ei şi, în genere, de o mai bună abordare (mai raţională şi mai critică) a problemelor noastre. 

Sorin Costreie este prorector al Universităţii din Bucureşti şi conferențiar la Facultatea de Filozofie. A fost consilier şi secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Cele mai recente publicații includ Early Analytic Philosophy – New Perspectives on the Tradition (Springer) și Șase studii fregeene (Editura Universității din București).

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.