Stai cuminte și fii diferit!

Publicat în Dilema Veche nr. 751 din 12-18 iulie 2018
Stai cuminte și fii diferit! jpeg

„La naştere, toţi copiii sînt supradotaţi. De cei care pălesc, mamele sînt responsabile total!“ Este titlul unui interviu cu „antrenorul de genii“ Florian Colceag, care a fost intens distribuit în mediul virtual acum un an. M-a uimit frenezia cu care mamele dădeau share (aprobator) acestui material care conține, încă din titlu, o doză bună de shaming & blaming chiar la adresa lor. Cu alte cuvinte, dacă odrasla (prin naștere genială) nu performează la apogeul calităților sale, există un singur vinovat: mama. Las la o parte faptul că logica ne-ar spune că, dacă considerăm toţi copiii supradotaţi, atunci supradotarea nu mai există, ea devenind normă, și mă întreb oare unde este rolul tatălui (și, eventual, al familiei) în viziunea antrenorului de genii. Din păcate, în imaginarul colectiv, mama a rămas această eternă Fefeleagă care poartă pe umerii ei, de una singură, povara creșterii și educării copilului, eșecul „realizării“ acestuia fiind în întregime „vina“ ei.

Am simțit asta pe pielea mea de mai multe ori, cînd reacția socială față de gesturile și comportamentele „ieșite din normă“ ale copiilor mei a fost de învinovățire (uneori tacită, alteori foarte directă) a singurei responsabile: eu. La prima serbare din viața ei de boboc de grădiniță, Clara mea a refuzat să cînte și să danseze, intrînd într-un soi de grevă care la început a fost amuzantă, pînă cînd a devenit apoi deranjantă pentru toți ceilalți părinți. Toți copiii erau așezați în semicerc pe scaunele pitice așteptînd rîndul să performeze poezii de Crăciun la microfon, numai Clara își întorsese scăunelul, își azvîrlise cît colo balerinii de prințesă și făcea glume și mutrițe, stricînd fotografiile părinților care încercau să imortalizeze momentul. După zece minute, privirile tuturor s-au întors șocate către mine. Am auzit în public murmure dezaprobatoare și întrebări șoptite: „Cine-i maică-sa?“, „E prost-crescută fetița!“ „Poate nu a dormit destul“ – o părere ceva mai împăciuitoare. Le-am zîmbit tuturor, încercînd să le fac semn că situația e sub control, dar simțeam ostilitatea ca o pîclă groasă care mă învăluia. Situația, desigur, a scăpat de sub control, Clara a convins un băiețel să i se alăture în acțiunea de sabotare a serbării, mama lui a intrat în panică, iar eu am plecat acasă copleșită de vină.

Sigur greșisem pe undeva în educația copilului. Sau poate că… dimpotrivă? – m-am gîndit a doua zi. Poate că, într-o cu totul altă paradigmă, copilul meu purta germenii unui soi de nonconformism care îl va transforma mai tîrziu într-o „rebel girl“, de felul celor care apar acum în noua literatură pentru copii. Be yourself, be different, follow your dream – sînt mantrele aspiraționale ale noii generații, livrate de manualele care te învață să-ți găsești drumul potrivit în viață, de discursurile TED ținute de copii educați în sistem homeschooling (sau, și mai radical, de copii unschooled), de diverși guru ai dezvoltării personale. Însă cum se împacă aceste mantre cu obediența pe care se presupune că ar trebui să le-o insuflăm, ca părinți, pentru a se integra în „sistem“? Fă-ți lecțiile, stai cuminte, mănîncă tot, nu deranja adulții, învață poezia și cîntecelul pentru serbare, chiar dacă nu-ți plac, chiar dacă nu înțelegi o iotă din ele, chiar dacă (am pățit-o de nenumărate ori!) conțin greșeli gramaticale sau idei stupide. Iată o mostră, din poezia de absolvire a grădiniței, pe care a avut-o de învățat Anton, băiețelul meu: „Pe doamnele învățătoare eu le rog ca să mă ierte / Dacă-n timpul grădiniței le-am făcut ca să mă certe.“ În timp, am învățat să negociez cu „sistemul“, astfel încît să nu ajungem în stadiul de „eșec educațional“ total, cum se întîmplase mai demult cu Clara, dar nici să nu-mi transform copilul într-un roboțel obedient, care recită papagalicește tot ce i se cere, pentru mulți părinți asta fiind confirmarea absolută a „succesului“: copilul care spune perfect poezia, pe scenă, la microfon, imortalizat pe camera video, pentru a fi arătat mai apoi lumii pe canalele de social media. Am negociat cu educatoarele să scoatem din poezie versurile cu care nu sîntem de acord, Anton a învățat restul, le a recitat în felul lui, serbarea a ieșit bine, toată lumea a fost mulțumită. Nu l-am pus pe Facebook și nu am luat like-uri, deși în alte situații îmi expun destul de mult copiii în mediul virtual.

De parcă nu ar fi fost de ajuns presiunea pe care probabil părinții au simțit-o dintotdeauna în legătură cu performanțele copiilor lor, mediul virtual a venit ca o cireașă pe tortul succesului și vieții perfecte la care aspirăm cu toții. La sfîrșit de an școlar sau în preajma evaluărilor naționale, peretele de Facebook se umple de poze cu copii cu coronițe și diplome, copii recitînd la serbări, copii la petreceri de absolvire (nu, nu doar de liceu, ci și de grădiniță), rezultate școlare care dovedesc că eforturile părinților nu au fost în zadar. E momentul de glorie, în care nici un antrenor de genii nu te mai poate face să simți că te-ai ratat ca mamă, comentariile care curg în subsolul pozelor dovedind-o din plin: „Ce copil deștept și frumos!“, „Să vă trăiască, să vă bucurați de el!“, „Bravo, așa părinți, așa copil!“.

Nu sînt deloc străină de acest impuls, am simțit și eu nevoia să mă laud cu succesele școlare ale copiilor mei, în ziua în care Clara a venit acasă mîndră și mi-a spus: „Mama, azi la școală am fost cea mai bună!“ „Bravo, la ce anume?“, am întrebat, simțind cum îmi crește orgoliul de mamă. „La sport, la mersul piticului!“, a venit răspunsul ei prompt. 

Adina Rosetti este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa este Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda, Editura Curtea Veche, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.