Spectacolul securităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
Spectacolul securităţii jpeg

După montarea sutelor de camere de luat vederi în oraş, clujenii au dreptul aproape în fiecare zi la imagini difuzate în presă cu accidente spectaculoase, maşini răsturnate în intersecţii, ciocniri violente, bătrîni loviţi în plin pe trecerea de pietoni de şoferi grăbiţi şi neatenţi. Fiecare film oferit cu generozitate de poliţie, prelucrat pentru a difuza violenţa în buclă, adună zeci de mii de vizualizări, provoacă în sfîrşit senzaţii tari („Atenţie, imagini şocante!“, ultimul spot publicitar, ultima găselniţă a traficului virtual umflat de traficul rutier), groază amestecată cu o plăcere perversă şi, peste toate, uşurarea, dacă nu chiar bucuria, că eu sau cineva apropiat mie ori doar cunoscut a scăpat şi de data asta. Ordinea şi siguranţa publică au fost din nou salvate graţie tot mai numeroşilor şi vigilenţilor ochi electronici, supravegheaţi ei înşişi dintr-un spaţiu demn de 1984, anume construit, de cîţiva ochi umani lipiţi în permanenţă de zeci de ecrane ce difuzează nonstop spectacolul oraşului.

Primul oraş Schengen din România?

La inaugurarea Centrului pentru Prevenirea Criminalităţii, primarul Clujului se felicita pentru reuşita instalării a peste două sute de camere de luat vederi în oraş, fapt care l-ar transforma în primul oraş Schengen din România. O nouă intrare în Europa, un nou obiectiv atins, unul deloc simbolic de această dată, pentru că, nu-i aşa, la o lună de la darea în funcţiune, acest panopticon întins peste oraş reuşise performanţa de a înregistra patru infracţiuni şi cîteva zeci de contravenţii rutiere, totul pentru mai puţin de 120.000 de euro pe an din banii Primăriei. O sumă infimă, pînă la urmă, dacă ne gîndim că e imaginată ca o investiţie pe termen lung şi că, în acelaşi timp, produce efecte imediate: pe lîngă aparenţa de preocupare pentru siguranţa cetăţenilor cu care se iluzionează şi cu care ne vrăjeşte administraţia, ea oferă o sursă de venit nesperat unei prese lipsite de inspiraţie şi ahtiate după senzaţionalul cel mai brutal cu putinţă. Pe termen lung însă, investiţia se amortizează şi în alte feluri decît financiar: ea va conduce la străzi mai sigure, la şoferi mai temători, la locuitori mai inhibaţi, care vor prefera să urmărească pe Internet, în semiobscuritatea caselor lor, tragediile altora, decît să se expună ei înşişi pericolelor care îi ameninţă la tot pasul în public. Şi în felul acesta, oraşul, oraşele noastre, spaţiile noastre comune vor fi mai curate şi mai sigure. Acţiunea de igienizare a început deja, cel puţin la Cluj, în ciuda protestelor societăţii civile: romii infractori sau presupuşi (ca romi) a fi infractori au fost mutaţi, asemenea unor deşeuri umane, din locuinţele lor sărăcăcioase şi insalubre, „acolo unde le este locul“, lîngă groapa de gunoi a oraşului.  Dincolo însă de aceste fapte diverse, care nu vor zdruncina mersul înainte al societăţii pe calea cea dreaptă a democraţiei securitare şi nici nu vor produce abisale interogaţii, rămîne aproape imperceptibilă o lentă transformare a felului în care înţelegem să ne negociem, în societate şi ca societate, raportul dintre securitate şi libertate. Trebuie să spunem numaidecît că acest raport nu e unul oarecare pentru că nu implică două valori auxiliare ale existenţei individuale şi colective. Securitatea şi libertatea nu sînt atribute ori drepturi pe care să le primim sau pe care să le negociem în mod liber; ele ţes textura minimală a posibilităţii înseşi de a trăi la nivel personal, dar şi a posibilităţii de a fi cu ceilalţi, de a revendica drepturi pentru sine şi de a recunoaşte celorlalţi drepturi. 

Statul – un compromis necesar

Căci – aşa cum o spun unii teoreticieni critici azi – eroarea cea mai mare şi cu consecinţele cele mai greu de calculat în plan practic constă în a considera securitatea ca primul dintre drepturi. Desigur, atunci cînd spunem asta, spunem că nici un alt drept nu este posibil fără acest prim drept asigurat, care este de fapt dreptul la securitatea vieţii, dreptul la viaţa însăşi. Pe o filiaţie hobbesiană, şi cu imaginea omului ca lup pentru ceilalţi într-o stare mereu ameninţătoare de natură, unii teoreticieni se grăbesc să vadă în stat compromisul necesar supravieţuirii, acel compromis prin care, în schimbul unei părţi din libertăţile lor, indivizii primesc de la o putere superioară lor, pe care o constituie prin contract, protecţia propriilor vieţi. Ca şi cum – iar asta cu atît mai insistent după instaurarea masivă a discursului securitar în ultimii zece ani – supravieţuirea proprie şi a celorlalţi nu e posibilă decît pe fondul unei renunţări progresive la unele drepturi şi libertăţi. 

Primul argument împotriva acestei erori este acela care indică o confuzie teribilă între un drept şi un fapt. Viaţa, prin însăşi „natura“ sa, este precară, neasigurată, mereu ameninţată. Existenţa ei îi conferă în mod nemijlocit o demnitate care se formalizează într-un drept superior tuturor celorlalte drepturi. Altfel spus, securitatea ar fi dreptul prim (şi cronologic, dar şi valoric) pentru că el ar fi cel mai aproape de starea naturală a instinctului supravieţuirii şi a evitării pericolelor. Căci nici un alt drept, nici o altă libertate n-ar fi posibile, atîta vreme cît asupra vieţii ar plana pericole şi ameninţări de tot felul. În raport cu această securitate ontologică, inevitabilă şi urgentă, libertatea (pe toate palierele pe care poate fi ea definită) ar rămîne ceva mediat, ceva la care se poate ajunge abia după ce sîntem în siguranţă şi la care se poate renunţa, la nevoie, dacă viaţa devine nesigură.

Un alt decalaj (fals suprapus celui dintre natură şi cultură) pare să se instituie la nivelul conştiinţei (sau al percepţiei) pe care o avem în privinţa securităţii şi libertăţii. Astfel, dacă cea din urmă se învaţă, se exersează, se poate obţine prin luptă, dar se poate şi pierde, dacă libertatea este deci o valoare interpretată cultural, securitatea este universală şi perceptibilă nemijlocit pentru oricine, în orice situaţie şi oriunde pe glob. Mai precis, nu atît securitatea, cît absenţa ei, care se traduce în una dintre stările cel mai bine împărţite din lume – frica. Nu ştim cu toţii, nu vrem, nu putem, nu ne interesează uneori să ştim ce este şi cum arată libertatea; asta şi pentru că ea mai înseamnă iniţiativă şi curaj. Dar ştim cu toţii, în felul cel mai firesc, adică mai spontan şi mai natural, ce înseamnă frica, ce înseamnă să te temi, să fii străbătut de spaime, să fii împietrit etc. Eroii sînt personaje legendare în jurul cărora se spun poveşti fantastice. Însă cei mai mulţi dintre noi şi în situaţiile cele mai frecvente nu sîntem şi nu vrem să fim eroi. Vrem doar să supravieţuim, să ne ştim protejaţi, la adăpost de tot ce ne poate ameninţa din exterior.

Mi se pare că o parte covîrşitoare a discursurilor de astăzi, mai ales aşa cum le creează sau le preia mass-media, exploatează la maximum acest decalaj între faptul natural al insecurităţii (fricii) şi faptul cultural al libertăţii. Motivele pot fi numeroase; pentru unul mai provocator ar fi loc aici: frica, deşi sentiment universal, este incomunicabilă. Sau, mai precis, pe ea nu se poate comunica şi nu se poate construi nimic comun. Mai mulţi indivizi cuprinşi de frică intră în panică, se compactează, devin masă amorfă, fără chip, fără raţiune şi fără direcţie. Mulţimea înfricoşată este o mulţime organică, oarbă, compusă din indivizi orbi (ori, ceea ce e acelaşi lucru, care văd monstruos); ea este un agregat de unităţi identice şi totuşi izolate, reunite de ceva care le interzice să fie împreună altfel decît ca masare, comasare, îndesare. Ea face masă şi în sensul fizic, dar şi în sensul mediatic: cultura mediatică a fricii creează masele care se hrănesc dintr-o asemenea cultură, o cer, o cultivă şi o alimentează la rîndul lor. Mii, milioane de indivizi complet lipsiţi de profil vizibil ies din ascunderea vieţii lor neînsemnate şi apar în lumina reflectoarelor publice numai dacă devin, cu voia sau fără voia lor, actori ai unei situaţii de viaţă şi de moarte, de demnitate a vieţii şi a morţii (boală, accident, crimă, viol, jaf, cutremur, incendiu etc.). Acele situaţii care nu se comunică, doar se contemplă, se evită, se trăiesc mediatic, adică mijlocit, printr-un ecran de protecţie, într-un proces de nesfîrşită atomizare şi de refugiere în privat. Iar spectatorii imploră zeii, cerul, soarta sau alte divinităţi de ocazie să nu fie atît de liberi încît să fie ei înşişi priviţi de ochiul vigilent al camerelor de luat vederi conectate la reţelele mondiale de vizibilitate.


Ciprian Mihali predă filozofia contemporană la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cea mai recentă carte publicată: Dublu tratat de urbanologie (împreună cu Augustin Ioan), Editura Idea, 2009.
 

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.