Şmecheria şi hoţia sînt a filei două feţe...

Publicat în Dilema Veche nr. 673 din 12-18 ianuarie 2017
Mic portret  Ce mare şmecherie? jpeg

Am aceeași intoleranță față de șmecheri ca și față de hoți (da, e un început prea solemn și prea răstit pentru un articol dilematic, dar se vede treaba că teama mea de hoți e mai mare, mai veche și mai creștin-atavică decît dilemele mele de om civilizat carele, nu-i așa, știm din literatură și din filozofie cum e cu șmecherii lumii…). Poate, unde am trăit destul de mult (în aceleași locuri) ca să pot vedea cum din micii șmecherași gingași ai copilăriei cresc marii hoți ai vîrstei adulte. Poate, unde chiar meseria mea (sînt profesoară de română, de-o viață, iar nivelul de studii la care mi s-a întîmplat să predau nu e relevant pentru această discuție) m-a făcut să încerc, mereu, corectarea șmecheriei, educarea „infantului“ – să eșuez mereu, sisific – și să mă regăsesc, peste ani, cu (încă) un fost șmecher devenit de-acum hoț adult, care mă detestă (da, e un verb cam tare, dar n-am găsit altul mai elegant și care să rimeze cu sensul chestiunii) pentru că am fost martora intolerantă a șăgalnicelor sale începuturi…

Pentru că șmecherul se bucură, în cultura noastră, de prezumția de infantilism, de șăgălnicie (fermecătoare, demnă de laude: „al naibii șmecher, uite ce bine s-a descurcat!“), de inocență a actelor sale. Șmecherul caută să obțină avantaje zîmbindu-ți frumos, șarmîndu-te (pe tine, pe mine și în general pe oricine îi poate facilita accesul la „ceva bun“), storcîndu-ți lacrimi miloase… și plecînd apoi cu ce-a luat pe nemeritatelea. Sîntem educați să fim toleranți cu șmecherii. Copiii care deprind tacticile șmecheriilor au parte de mai multă atenție și încurajări pe măsură (și așa viața-i grea, soro, măcar să se descurce…), dăm de la noi, lăsăm de la noi, pupăm de la noi (cu ciocolata suplimentară cu tot, să pupe mam’ mare să-i treacă…). Așa „se cuvine“. Nu-i, mă-nțelegi, frumos să faci din țînțarul unei îngăduințe suplimentare armăsarul unui bun obținut pe nedrept! Nu se cade. Și totuși, dincolo de poleiala de farmec, a lua ceva pe nemeritatelea tot hoție se cheamă. Crescînd în ani (și-n tupeu, care e proporțional cu vîrsta, de cele mai multe ori), șmecherul renunță la poleială, dar continuă să ia ce nu-i al lui. Să fure, tot mai puțin atent la strategiile de a masca furtul în pomană, dar, cadou, „lasă, mamă, de la tine ca să-mi fie mie bine“ etc. Nu-i vorbă, mie mi s-a părut întotdeauna că pot vedea cu ochiul liber, dincolo de cortina de șăgălnicii a șmecherilor din jurul meu, privirea lucioasă și rea a celui care știe că „ți-o face“ și că te-a luat de pe picioare. O fracțiune de secundă, înfiorătoarea oscilație a faciesului unui copil frumos ca toți copiii (dar mai convingător în frumusețea lui ca alți copii) mă hipnotizează cu răceala ei calculată. Am testat, în timp, pe sute de șmecheri: dacă nu marșez la șmecheria lor, privirea pedepsitoare îmi este destinată, în veacul vecilor.

Desigur, exemplele mele de șmecheri vin din rîndurile elevilor/studenților mei (unii, între timp, deveniți colegi de breaslă cu mine – v. privirea pedepsitoare de care spuneam…). Dar și aici cred că se verifică ideea potrivit căreia o școală (o universitate, de fapt – oricare fel de școală) e imaginea în mic a lumii din jurul ei, care o construiește și o prăsește. În „lumea mea“, șmecherul își poate falsifica datele cercetării, dar le îmbracă într-o formă fermecătoare, colorată, bine editată, impecabil paginată în text; verific datele (îmi fac datoria de profesor), descopăr falsurile, i le reproșez, caut să îl educ (asta mi-e meseria, s-ar zice). Niciodată șmecherul nu cedează din prima: încearcă să mă convingă că are o lucrare fermecător de bine scrisă, realizare în raport cu care reproșurile mele sînt adevărate, poate, dar nesemnificative. Iar dacă nici asta nu merge, atunci admite falsul – sinceritatea asta „de PR“ face și ea parte din strategiile șmecherilor noului mileniu –, „doamna profesoară, am falsificat datele, dar era de datoria mea să încerc: nu credeam că le veți (putea) verifica!“ Să îl pedepsesc că s-a abătut de la etica cercetării (sfîntă, s-ar zice…) sau să îl pup în creștet pentru sinceritatea cu care își admite greșeala (și insinuarea prezumției de incompetență sau de lene în ce mă privește?) Să îl cred că nu mai face altă dată? În lumea mea, șmecherul poate scrie cu nonșalanță o lucrare despre o carte pe care nu a citit-o, inven-tînd conținuturi și construind, din vorbe la modă, pagini de text amețitor. E scris adînc. Folosește cuvintele făcute celebre de marii gînditori… Indică toate sursele bibliografice necesare. Doar că n-a citit nimic din ele. Pedepsit cu o notă (foarte) mică, mă urmează după oră pe culoar: charming as an angel, mă asigură dulce că mă admiră și că sînt modelul lui profesional (hodoronc-tronc!). Ar trebui să mă topesc de plăcere, dar eu sînt, se vede, mai ciudată. Mi-o confirmă, continuîndu și pledoaria: „N-aș fi crezut că citiți lucrările studenților, acum, că sînteți prodecan, poate sînteți mai ocupată, așa…“ Compasiunea merge, poate, la femeia-cu-funcții ce mă aflu? Nu merge nici asta? Încă o încercare – sinceritatea negociatoare: „Acu’, m-ați prins, m ați prins, ce să mai zic? Dar dacă vă promit io că citesc cartea aia și scriu o lucrare pe bune, nu-mi schimbați nota?“ Nu merge nici asta. De-acum mi se cuvin priviri înciudate, bombăneli despre lipsa mea de toleranță, deschidere, dialog și alte valori academice, pe care șmecherul le știe și le respectă (numai cu valoarea adevărului are, săracul, probleme – dar e un copil așa de bun, de sincer, de drăguț cu profesorii… de ce l-am prigonit?).

Așa se face că, mereu, eu rămîn cu întrebarea unde sfîrșește mica șmecherie „academică“ și unde începe furtul pe bune, pe serios, pe repede înainte? De ce ar fi studentul care inventează conținutul unei bibliografii (lui necunoscute) doar un șmecher bun de glume, iar cel care copiază (dintr-o bibliografie existentă) un hoț de pedepsit? Mărturisesc că sînt incapabilă să fac diferența, convinsă fiind că asemenea comportamente izvorăsc din aceleași rădăcini ale firii omenești, pentru care etica are preț mic, iar adevărul e „o vorbă de dînșii inventată“. Nu vreau să mut exemplele în sfera – atît de prizată azi – a spectacolului politic românesc, deși am și eu, ca și dumneavoastră, probabil, galeria de mici șmecherași pe sticlă care s-au dovedit, repede și (pentru mine) previzibil, mari hoți ai banului public. Nu vreau nici să o cobor în strada cotidianului nostru, al fiecăruia, unde prefer – cîtă constanță lipsită de căldură umană, mi se va reproșa – vînzătorul încruntat, dar competent celui care încearcă să îmi vîndă, șarmant, un hîrb de mașinărie ale cărei butoane îi sînt complet străine, lui, celui dintîi. Primul poate că nu îmi va ura „An Nou fericit!“ la plecarea din magazinul lui, în vreme ce al doilea s-ar putea să mă complimenteze asupra cerceilor sau coafurii sau… în principiu, asupra acelui detaliu din înfățișarea mea care arată cel mai rău în momentul discuției. De la primul pot cumpăra ceva bun, de la al doilea plec acasă prostită și cu banii luați.

Contextele tuturor acestor exemple sînt, aparent, foarte diferite. Numai aparent, însă. Pentru că, de fapt, șmecherul nu cunoaște subspecii, așa cum nici hoțul nu e – la bază – altceva decît un hoț. 

Ioana Bot e profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.