Sîrbii din Gracianiţa: „Belgradul spune că nu ne lasă!“

Cu orice oficial de rang înalt al Priştinei ai vorbi, una din primele sale griji va fi să explice statutul şi măsurile excepţionale pentru protejarea minorităţii sîrbe, oriunde s-ar afla aceasta pe teritoriul Kosovo: locuri asigurate la nivel înalt în decizia locală şi centrală, funcţii de conducere şi, obligatoriu, măcar postul de viceprim-ministru în Guvern. Cu toate asigurările date, la momentul vizitei noastre la Priştina – sfîrşit de martie 2015 –, aleşii sîrbi din Parlament intraseră în a doua lună de boicot, o chestiune foarte sensibilă pentru kosovari, care nu pot raporta progrese în Acordul de normalizare a relaţiilor Belgrad – Priştina, arbitrat de UE în 2013. „Avem semnale certe că e o chestiune de zile pînă cînd parlamentarii sîrbi vor reveni în legislativ“, ne asigură adjunctul ministrului de Externe. Într-adevăr, la o săptămînă de la această declaraţie,

, un portal care relatează la zi evoluţiile politice din regiune, confirmă intenţia parlamentarilor sîrbi de a reveni în Parlamentul format după alegerile din 2014. 

Cu jeep-ul ONU în faţa Etno Kuca 

Dar ce le lipseşte sîrbilor şi care sînt supărările lor dincolo de aceste poziţii şi dispute politice? Ne pregătim să plecăm la Gracianiţa – o enclavă sîrbească în jurul mănăstirii ortodoxe cu acelaşi nume, la zece kilometri de Priştina. O şosea nici mai bună, nici mai rea decît majoritatea drumurilor româneşti dintre oraşele mai mici ne duce preţ de 15 minute – banda are un singur sens şi desigur toată lumea merge cu maşina – printre cîteva dealuri cu case frumoase, noi, bine îngrijite, comparabile cu cartierele de vile de lîngă marile oraşe româneşti. Totul este reconstruit, iar urmele războiului aproape că nu se văd pe nicăieri. Pînă la oprirea la hanul Etno Kuca de la Gracianiţa – o casă de cărămidă tradiţională, cu decoruri sîrbeşti, foarte asemănătoare restaurantelor sîrbeşti din Banatul nostru. Două jeep-uri albe inscripţionate UN (United Nations) îţi reamintesc că încă mai sînt tensiuni de aplanat şi controverse de rezolvat. 

Negociatorii de la Belgrad 

Goran şi Predrag sînt jurnalişti în comunitatea sîrbească din Gracianiţa. Nu sînt optimişti: despre Priştina ne povestesc ca despre o mamă vitregă, care le vorbeşte o limbă străină lor, iar despre Belgrad ca despre tatăl prea preocupat de afaceri, care îi vizitează rar, dar cel puţin le trimite bani. „Avem două realităţi diferite. E ca şi cum am trăi în două lumi. Ca şi cum am avea doi şefi“, ne explică Goran. Deşi stau la zece kilometri de capitala Kosovo, negociatorul acestei comunităţi de sîrbi în relaţia cu Priştina este în continuare Belgradul. De aici şi dezamăgirea. „Belgradul are problemele lui. Cine negociază cu Priştina nevoile noastre? Acum doi ani, vicepreşedintele de la Belgrad a venit la Gracianiţa cu steagul sîrbesc. Anul trecut a venit cu mesajul: învăţaţi albaneza“, spune Goran Avramovici. Într-adevăr, limba pare să fie încă un obstacol pentru comunităţile în care sîrbii sînt majoritari: la dorinţe, petiţii, cereri, interacţiuni cu autorităţile din Priştina spun că li se răspunde în albaneză sau într-o traducere proastă în limba lor. 

Însă cea mai mare problemă a acestor comunităţi, dar şi a populaţiei albaneze, este economia: nu există locuri de muncă pentru o populaţie extrem de tînără. Şomajul ajunge la 30%, iar sîrbii resimt această problemă ca pe una a lor. În Gracianiţa, de pildă, cel mai serios angajator este administraţia publică locală, cu aproape 900 de angajaţi, susţinută şi de Belgrad. Temerile lui Goran şi Predrag – ca şi ale cetăţenilor acestei comunităţi – sînt că, treptat, acest sprijin se va diminua. „Belgradul spune că nu ne lasă“, adaugă Predrag, care pune în discuţie şi un alt actor din lumile în care aceşti oameni trăiesc: comunitatea internaţională. Nici ei nu sînt salvatorii. „Aşteptăm de la comunitatea internaţională să ne schimbe obiceiurile pentru că sîntem răi şi ne batem între noi. După ce au venit aici (

– misiunile internaţionale), au început să se comporte ca o comunitate balcanică, mică şi izolată“, continuă Goran. Kosovo a adoptat o Constituţie care prevede drepturi foarte exacte pentru minoritatea sîrbă, albanezii majoritari spun mereu că relaţia lor cu sîrbii acum minoritari e un test pe care trebuie să îl treacă în faţa străinătăţii. Dar pînă la urmă, doar anii, poate mulţi, vor arăta dacă aceşti sîrbi se vor simţi vreodată destul de relaxaţi ca cetăţeni ai unui stat care s-a născut din lupta cu Serbia-mamă.