Şi totuşi este posibil

Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mi-o amintesc la şcoală, într-o bancă, era o fetiţă înaltă, frumuşică... de o inteligenţă năucitoare. Am revăzut-o după nişte ani, întîmplător, pe stradă – să fi avut vreo 20 de ani – cu un copil deja mărişor agăţat de fustă. Era încă frumoasă, dar deja trecută. Mi-a aruncat o privire rece, iscoditoare – nu m-a recunoscut.

Ştiam că venită „la oraş”, la gimnaziu, a continuat vreo doi ani şcoala, a luat note proaste, din ce în ce mai proaste, pentru că n-ar fi fost de conceput ca o „coate-goale” să fie notată altcumva. Apoi, ai ei au dat-o „după unu’” Asta-i povestea ei.
...şi a multor altora ce şi-au permis „impertinenţa” de a fi dintre cei buni, sfidînd rînduiala lumii ăsteia, în care nu se ştie cînd, nu se ştie cine a hotărît că e bine ca omul să nu uite de unde a plecat. Aşa că mai bine să stea pe loc. Să nu se rătăcească... să nu-şi piardă minţile... oamenii slobozi la minte săvîrşesc deseori păcatul încrederii în sine şi voinţei devenirii.

Cuminţenia asta indusă, impusă la nevoie, îşi are avantajele ei, şi poate primul dintre acestea este că nimeni nu răspunde. Asta e soarta.

Din cauza ei ne merge prost şi, slavă Domnului, tocmai de aia nu e treaba noastră.
Important e să nu mergi contra curentului. Să nu vrei prea mult, să nu pretinzi şi să nu aştepţi. Să nu te complici. Să nu dai explicaţii. Să te orientezi.

Şi dacă tot ai, de ce să risipeşti cu alţii? Şi dacă n-ai, de ce ţi-ar păsa? De ce să nu îţi laşi maşina în mijlocul străzii, de ce să nu te bucuri că fiu-tu e tare în pumni?

Important e să mergi mîine la slujbă, să întreţii relaţii amicale cu vecinii şi şefii tăi direcţi, pentru că niciodată nu se ştie cînd ai nevoie de zahăr la cafea şi o pilă bună.

„Nu e onorabil? Se poate, dar onorabilitatea nu ţine de foame. Să fie la alţii, ăia cu parale, noi am crescut pe întuneric şi ne-au bătut părinţii cînd eram mici.”

Cam aşa mi-a replicat un şmecheraş de stradă, uşor deranjat de comentariul meu. Traumele copilăriei...

Se vede că pe noi, ca români, ne-au bătut cam mulţi de vreo 2000 de ani încoace, ne-au jefuit, ne-au sărăcit şi, mai nou, ne-au pus pe la marginea Europei. Astăzi, e drept, ne mai bate doar grindina şi FMI-ul...

Nu mai coacem pîine pentru că nu avem grîu. De ce? Dospim complexe... cum ar fi cel al neputinţei... că, deşi ne-am recuperat – unii – pămînturi, case, alţii – titluri nobiliare, banii s-au pierdut pe procese. Între timp am mai îmbătrînit un pic; copiii s-au dus bezmetici, nu le place la pămînt... cine să muncească?

Şi apoi, cei tineri au plecat la căpşuni, portocale, clădesc case pentru străini fiindcă sînt plătiţi mai bine şi, oricum, dacă nu fac rost de-o pensie pentru bătrîneţe, măcar cu ceva bani tot vin.
Nici cînd vor fi reuşit prin alte părţi nu e bine. Prea muncitori sau prea intelingenţi, dacă şi cînd se întorc acasă dau „lecţii”, fac pe destepţii şi strîmbă din nas, adică au uitat cine sînt...

Ăsta e discursul (public ori privat) şi culmea, prinde! Se mulează perfect pe istoricul unei coabitări între un stat clar-abstract şi o societate obscură-inocentă, care nu se pot iubi, dar nici nu pot divorţa pentru că nu se învoiesc în privinţa vinovăţiei. Se vorbeşte însă despre un pasiv succesoral impresionant. Indici negativi, angajamente neonorate, întîrzieri la plată... incapacităţi şi inabilităţi funcţionale ale unei naţii cu infrastructură rurală şi profil non-agrar.

Altfel, România ar fi frumoasă, evident săracă şi necesar umilă pentru că noi sîntem în urmă, adică înapoiaţi. Dar asta se iartă, se trece cu vederea, important e să înţelegem că s-a terminat cu pomana, nu mai sînt bani!

Şi totuşi, cine e poporul? Cînd se vorbeşte despre drepturi, se numeşte plebe, cînd se discută despre obligaţii, plebeii devin cetăţeni.

Cine e statul? Teoretic, un organism instituţional cu atribuţii de reprezenare şi gestionare a intereselor ţării.

Ei bine, se pare că am fost supuşi unui regim disociat. Ne-am şubrezit cu toţii. Singurul lucru care funcţionează este procesul de culpabilizare. Se caută vinovaţi, nu responsabili. Zilnic şi numai pentru o zi, pentru că în politică ori justiţie – să zicem –, ca şi în presă, contează prima pagină şi ziua de azi. Dar ce a fost ieri, alaltăieri sau mai acum ani?

Se spune că din greşelile noastre învăţăm mai abitir decît din ale altora. Aşa e, cu condiţia să acceptăm că nu doar alţii au greşit faţă de noi, că a priori nu sîntem victime, ci abia după ce ne-am însuşit reflexul autovictimizării.

Sînt oameni, şi nu puţini, pe care i-am văzut depăşind astfel limita întrevăzută, locul sortit se pare nu de Dumnezeu, ci de semeni. Oameni care şi-au împlinit, fiecare în felul său, menirea, sau care caută să şi-o împlinească – fie recunoscută, fie ştiută doar de ei.

Cred că, dacă nu vom mai căuta vinovaţi cu tot dinadinsul, mereu alţii decît noi înşine, ceva se va schimba. Pentru asta e nevoie de memorie, dar şi de perspectivă. Procesele de conştiinţă, ca şi cele publice înseamnă ceva mai mult decît pedeapsă, îşi regăsesc întotdeauna legitimarea într-o funcţie reparatorie care justifică şi recunosc un drept, acela de a fi om chiar şi într-o societate ca a noastră. Pe cînd vom fi o societate echilibrată? Pe cînd vom fi un popor solidar? Asta depinde numai de noi.

Sorina SĂVULESCU este avocat.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.