⬆
cît de înapoiaţi sîntem?
Pe unde sîntem?
În anii ’80, în cele două ore de funcţionare a televiziunii de stat alb-negru ni se spunea întruna că sîntem un popor măreţ cu un mare cîrmaci. Acum ni se servesc zi şi noapte, la mai multe televiziuni color, dovezi că am fi un popor înapoiat. Ba mai mult, însuşi „cîrmaciul“ de azi ne spune că sîntem un popor cu performanţe limitate.
Pe cînd protocronia salva România
Căutînd un ton mai puţin scrobit pentru acest text, mă întrebam dacă s-ar putea scrie despre o bizarerie propagandistică a Epocii de Aur glosînd pe muchia unor sintagme precum „românii au talent“ sau „românul e născut poet“. Apoi mă întrebam dacă cititorul n-o fi deja sătul de exploatarea tabloidă a „talentelor kitsch“.
Explicaţii simple
Atunci cînd ai mei se tachinau, maică-mea îi înşira lui taică-meu diferenţele de civilizaţie între locurile lor de origine: ea se născuse „cu telefon la cap, autobuz la poartă şi tren în fundul curţii“. În plus, bunicii mei din sudul Olteniei scoteau apa din fîntînă cu ajutorul unei pompe electrice şi găteau la un aragaz cu butelie de gaz.
Înapoierea economică - ieri, azi, mîine?
Cei mai mulţi dintre noi sîntem nemulţumiţi de nivelul de dezvoltare economico-socială şi de felul de funcţionare a societăţii româneşti. Ce este atunci de făcut? Experienţa istorică a lumii ne arată că – deşi majoritatea ţărilor tind să „rămînă în urmă“ – unele ţări au reuşit să-şi depăşească „înapoierea“ şi să facă progrese spectaculoase pe calea dezvoltării.
Bordeie şi conace de o sută de ani
Nu e nevoie să te depărtezi de Bucureşti mai mult de cîteva zeci de kilometri pentru a ajunge într-un loc unde oamenii trăiesc în bordeie de pămînt, fără apă curentă, fără canalizare şi fără... curent electric. Undeva între Urziceni şi Lehliu există nişte sate suspendate parcă în spaţiu şi timp, legate între ele prin drumuri de pămînt, albe, încadrate de pitoreşti şiruri de plopi.
Rata
Ne aflăm în cea mai frumoasă perioadă a anului, în Săptămîna Mare. Paşii mă poartă, întîmplător, în piaţa tîrgului unde locuiesc. Lume multă şi pestriţă, aglomeraţie, dictată de tradiţiile economice şi chiar culinare ale sărbătorilor în care ne aflăm. Îmi plimb ochii prin vitrine şi nu-mi trebuie mult timp pentru a zări într-un magazin un copil însoţit de mama lui la cumpărături.
A te plînge e o afacere
- Era un banc spus pe vremuri de preşedintele Ronald Reagan. Cică: în calea agriculturii comuniste existau patru mari obstacole: iarna, primăvara, vara şi toamna. Astăzi care sînt obstacolele majore în calea agriculturii din fostele ţări comuniste?
- Tot astea.
Între două ţări
Atunci, în copilărie, întîmplarea pe care o evoc imediat mi s-a părut absolut de neînţeles pentru că, pentru întîia dată, învăţătoarea mea, doamna Ana Jingoiu, a acceptat să trăiască, în faţa tuturor, cîteva momente de ezitare şi nesiguranţă, dînsa – cea care avea totdeauna o teribilă stăpînire de sine prin care ne stăpînea, în fond, şi pe noi.
Creştinismul răsăritean şi datoria faţă de modernitate
Modernitatea tîrzie – cu separarea dintre Biserică şi Stat, cu accentul ei pe pluralism, cu statura atît de înaltă acordată individului – nu are ea destule date de care creştinismul răsăritean ar putea profita? Nu determină ea instituţia credinţei să-şi recupereze libertatea faţă de instituţiile terestre, să fie în dialog, dar nu în amestec cu ele?
Şi totuşi este posibil
Nu mai coacem pîine pentru că nu avem grîu. De ce? Dospim complexe... cum ar fi cel al neputinţei... că, deşi ne-am recuperat – unii – pămînturi, case, alţii – titluri nobiliare, banii s-au pierdut pe procese. Între timp am mai îmbătrînit un pic; copiii s-au dus bezmetici, nu le place la pămînt... cine să muncească?