Bordeie şi conace de o sută de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Bordeie şi conace de o sută de ani jpeg

Nu e nevoie să te depărtezi de Bucureşti mai mult de cîteva zeci de kilometri pentru a ajunge într-un loc unde oamenii trăiesc în bordeie de pămînt, fără apă curentă, fără canalizare şi fără... curent electric.

Undeva între Urziceni şi Lehliu există nişte sate suspendate parcă în spaţiu şi timp, legate între ele prin drumuri de pămînt, albe, încadrate de pitoreşti şiruri de plopi. Drumul secundar care se face la dreapta din şoseaua Bucureşti-Urziceni are o primă porţiune asfaltată. Treci de Borăneşti, Bărcăneşti şi Condeeşti şi intri în satul Frumuşica din  comuna Axintele. În dreapta se înalţă brusc un şir de deluşoare, probabil pe linia unei falii tectonice. Din strada principală spre dealuri se deschid uliţe paralele care poartă nume de flori: crăiţei, lămîiţei, tufănicii, crizantemei sau mărgăritarului. O aleg pe cea din urmă şi o străbat pînă la capăt, adică la numărul 9, unde descopăr un bordei de poveste, într-o curte împrejmuită de un gard de nuiele.

Nici măcar găini

Îmi deschide o femeie în vîrstă care, fără multe întrebări,  porneşte a-mi povesti traiul ei de zi cu zi şi problemele familiei. Din pricina unei „astme“ nu poate munci prea mult. S-a mutat la Frumuşica în urmă cu 17 ani, după ce i-a ars casa pe care o avea la Moviliţa. Şi-a făcut noua casă (cu o singură odaie) „din bulgărel“, cum zice ea, „numai eu cu moşul“. 

Moşul, nea Sandu, are o jumătate de faţă arsă de „tomosanul zvîrlit de oi cu copitele, cînd le făcea baie într-o baltă“. Şade în fundul curţii şi îşi curăţă într-un lighean spart, de plastic, nişte coceni de porumb pentru mămăligă. Dă deoparte boabele roase de şoareci. Complet surd, răspunde cu „da“ la orice  întrebare. 

Unul din fiii lor a plecat „după hrana vieţii, tocmai la două sute de kilometri, la un patron, că nu mai avea din ce trăi“. Mai în spate, în alt bordei din aceeaşi curte, locuieşte una din fiice şi ginerele celor doi. Ea şi-a pierdut serviciul după ce firma de croitorie la care lucra în Urziceni a dat faliment. Nu şi-a mai putut plăti ratele la apartament şi s-a mutat la ţară, cu „bătrînii“. Operată de cancer, nu poate nici ea să muncească prea mult. A fost la Bucureşti o singură dată, atunci cînd s-a operat. De soţul ei, spune că „e handicapat, cu capul“ şi că a fost internat la Săpunaru, la fel ca şi mama lui care a fost învăţătoare şi pe care „de mult ce-a învăţat, n-a mai dus-o mintea“.

Cîteva ţoale zac atîrnate pe o sîrmă între doi pari. Tocmai le-au spălat afară, în covată. Deşi stîlpul de curent e la poartă, nu-şi pot permite să plătească o conectare. Pentru lumină folosesc o lampă cu gaz. Gătesc pe un godin cu lemne la care iarna se şi încălzesc. Moşul şi femeia lui n-au văzut niciodată Bucureştiul, cel aflat la o jumătate de oră de mers cu maşina. Toată familia trăieşte din pensia de două milioane de lei a mamei şi din puţinul porumb, legumele şi zarzavaturile pe care le pot strînge de pe cîteva sute de metri pătraţi de curte. Ar creşte animale, dar nu au ce le da de mîncare. „Nici măcar la găini?“. „Nuu, că p-alea ni le fură ţiganii.“

Măsele resetate

Ies pe poarta strîmbă, în urări de sănătate şi bucurie. Trec pe partea cealaltă a uliţei unde, într-o curte, zăresc un bărbat stînd pe jos, lîngă un scaun cu rotile. Îl salut şi el ţine să mă roage să-l aştept puţin. Ajunge tîrîş la scaun şi începe a da la roţi ca să vină la poartă şi să putem vorbi mai de aproape. Îl cheamă Dumitru Nicolae. Din iarnă i s-a retras ajutorul social din pricină că n-a mai putut face drumurile periodice pentru a-şi redovedi handicapul. „Doar nu era să-mi crească între timp piciorul pe care-l am mai scurt. Eu nu am, domnule, cum să mă deshandicapez.“ Imposibilitatea de a merge e doar una dintre problemele lui. Cealaltă: o epilepsie ale cărei crize îl doboară periodic. Omul povesteşte cum la una din ele a căzut, „şi mi-a zburat o bucată din ţeastă“. A ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, şi ăsta a fost singurul drum pe care l-a făcut la Bucureşti în ultimii ani. Altfel, dacă au nevoie de doctor, Nicolae spune că pot să meargă la Cocoş, medicul din sat, de la dispensarul din centru, de lîngă Primărie. Dentist nu ştie să existe prin apropiere. El n-a fost niciodată la dentist. Cînd îl doare o măsea, aşteaptă să-i treacă, „să se şteargă singură“. Cu timpul – spune – măselele „se resetează“, „se retează, aşa, cu liniuţa, de deasupra rădăcinii, ca pe calculator“. Ce ştie el despre calculatoare? Nimic. Zice că nu mai are nici măcar televizor, ci doar un radio cu baterii. Asta pentru că, odată ce i-au retras ajutorul social, n-a mai avut bani de curent şi i-au sigilat contorul.

Acum trăieşte doar de pe urma unor cîştiguri sporadice ale nevestei sale care face diverse munci pe la vecini. Unii uită însă s-o plătească. Mai lucrează şi pe la preot care, într-o zi, a văzut-o săpînd în curtea unui vecin şi a rugat-o să-i facă şi lui nişte treburi prin casă. I s-a adresat cu  doamna Jeana şi cică, atunci, femeia s-a ruşinat. De ce? „Păi, cum să-i zică părintele doamna Jeana, cînd o vede lucrînd cu sapa?“

„A încheiat citatul“

În timp ce-mi explica asta, omul mi-a făcut semn către o vecină care tocmai trecea pe uliţă, o femeie în vîrstă cu basma: „Ea are să vă spuie o mare tragedie. Fiu-său a încheiat citatul acum cîţiva ani.“ Femeia nu aşteaptă mult şi începe a plînge zicînd că a avut un „fiu de miliarde“, care a fost manelist „cîntăreţ, de origine“ şi a murit în accident de maşină. Patru oameni şi-au pierdut viaţa acolo, într-un Mercedes pe care îl conducea viitoarea soţie a manelistului. Ea era însărcinată. Lumea îl ştia de Stelică de la Craiova. Povestea a fost  relatată, la vremea ei, de tabloide. Tatăl lui a murit şi el, cînd a căzut din căruţă. Dumitru Nicolae spune că „omul a păcănit cu căpăţîna de pămînt şi a încheiat citatul“.  

Peste drum e un alt bordei de pămînt, aproape dărîmat, cu acoperişul găurit şi cîrpe, în loc de geamuri. Nu pare că ar mai putea locui cineva în el. Vecinii spun însă că are un proprietar care doarme acolo, nea Dinu.  Un om care pe vremuri, în armată, a avut un şoc atunci cînd s-a repezit la el un cîine-lup. „Are mari probleme cu capul, nimeni nu se poate  înţelege cu el.“

Părăsesc satul Frumuşica şi mă îndrept spre  Condeeşti. Pe marginea drumului merg nişte femei cu pungi de plastic în mînă. Au cules ştevie ca s-o vîndă la piaţă. Cea mai tînără spune că din banii pe care o să-i ia pe ştevie, o să cumpere Pampers pentru nepoţică. Ea nu a putut termina liceul pentru că părinţii au plecat în Franţa şi au lăsat-o acasă să aibă grijă de copiii mai mici din familie. „Părinţii sînt acolo la cerşit şi nici lor nu le mai merge prea bine. Dar nu vor să se întoarcă.“ Fata spune că a învăţat cîte ceva la şcoală şi în singurul an de liceu pe care l-a făcut. Ştie să lucreze şi la calculator, să intre pe Internet. Ar vrea să se angajeze pe undeva, să fie şi ea „un om“, dar n-are unde. „Iar noi, ţiganii, găsim şi mai greu de lucru, că ştiţi, sîntem mai discriminaţi...“

Frică de curent

Ajungînd în Condeeşti (un sat despre care localnicii îşi amintesc că s-a mai numit Eliza, Pelinul şi Stoeneşti) mă opresc la un alt bordei de poveste, în a cărui curte îşi face de lucru o femeie. Aprinde focul într-un cuptor de pămînt pe jumătate prăbuşit. Casa pare şi ea gata să cadă. Femeia mă asigură însă că „ţine“. Spune că a mai fost reparată de-a lungul vremii, că are peste o sută de ani de cînd a fost ridicată, şi că rezistă, chiar dacă e de pămînt. Înăuntru are laviţe şi cuverturi colorate aprins. Pe pervazul unui gemuleţ pătrat sînt cîteva ghivece cu cactuşi. Două tablouri mari şi ciudate, pictate în ulei, sînt agăţate în cele două odăi: un portret de băiat acoperit de un geam spart şi unul de tînără fată. Femeia îmi spune că nu are curent electric pentru că tatăl ei se temea de electricitate şi n-a vrut „să bage lumină“. A rămas aşa. Trăieşte din pensia „bătrînei“ cu care stă. N-au avut niciodată televizor, dar se duc la vecini să mai vadă cîte ceva. Sînt la curent cu scandalurile dintre Iri şi Moni şi dintre Oana şi Pepe. „Noi nu ţinem cu nimeni şi îmi pare cam urît să afli, aşa, lucruri din familia altora.“ O cheamă Maria Enache şi spune că a avut un soţ fost procuror, un om cu mari probleme fiindcă i-ar fi arestat pe nişte unguri din Sebeş despre care credea că i-au omorît tatăl. Vorbeşte şi de un al doilea soţ care a fost inginer în construcţii şi cu care a locuit Bucureşti. El însă a murit, iar ea a pierdut casa şi a fost nevoită să se întoarcă la părinţi.  

În spatele bordeiului, un cioban ale cărui oi pasc pe dealurile din apropiere se hîrjoneşte cu o vecină tînără cu blugii rupţi după ultima modă. Îşi fac fotografii cu telefonul mobil. Ea îi pozează. Îşi face apariţia şi mama ei care vrea să vadă cu cine stă de vorbă vecina. „Hai şi tu aici, că a venit domnu’ să ne filmeze, în sărăcia noastră. Spune-i cum îţi merge.“ Aflu că vecina trăieşte şi ea dintr-o pensie de mizerie. E destul de tînără, dar are pensie pentru că s-a născut fără degete la mîini. Şi ea spune că nu poate ţine animale pentru că „le fură ţiganii“. Uneori, zice ea, îi iau pînă şi florile din grădină.

Foste conace şi neuitate baluri  

Pitoreasca zonă e plină nu doar de bordeie de pămînt, ci şi de conace boiereşti în ruină. La marginea Condeeştiului e o casă mare, veche, frumoasă, aşa cum poţi vedea prin centrul Bucureştiului, cu coloane şi cotloane. A fost de curînd înconjurată cu un gard de sîrmă din acela care se găseşte la Metro. O păzeşte un om care aduce cu Robert De Niro. Îmi spune că noii proprietari din Bucureşti au de gînd s-o renoveze, că au amenajat deja două camere în care pot locui, dar că sînt foarte mulţi bani de investit. Ştie că seamănă cu un actor de care, însă, nu-şi mai aminteşte cum îl cheamă. Pînă una-alta, el apără casa „de ţiganii care fură orice“. 

Mai departe, în Bărcăneşti, mă opresc lîngă un alt conac în paragină. Mare, pătrat, cu două foişoare pe partea cu faţada plină de ornamente. Un sătean care trece pe acolo vede că mă uit la casă şi îmi spune mîndru că a aparţinut boierului Iancu Stere, care i-a fost naş de botez şi i-a pus numele de Mihai. Îmi spune că la conac, pe vremuri, se făceau mari petreceri. „Ce mai baluri! De neuitat, cum îmi spunea maică-mea odată.“ Pe vremea comunismului – îmi spune finul boierului – a fost transformat în cămin cultural, iar astăzi e lăsat să se degradeze. 

Tot în drumul de întoarcere, spre şoseaua Bucureşti-Urziceni, ajung la un al treilea conac. Are un domeniu mare pe care se mai disting fostele alei şi o fîntînă arteziană rotundă, de piatră, în faţa intrării. Unii localnici spun că l-a cumpărat un italian. Omul care-l păzeşte, un ins mare, rotund şi tuciuriu, cu o şapcă pe cap, spune însă că noul proprietar e un director din Bucureşti. Pe vremea comunismului în interior au fost birourile CAP-ului. După ce-mi arată locul şi îmi dă cîteva informaţii, îşi micşorează brusc vocea şi mă întreabă dacă, fiind eu de la ziar, nu l-aş putea ajuta cumva. Cum? Individul cel oacheş îmi explică: „Păi, să scrieţi despre cazul meu, să mi se facă dreptate, că pe mine m-au bătut cămătarii, nişte ţigani“.    

Foto: A. Manolescu

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Cele mai romantice zodii. Te vor face să te simți cea mai iubită persoană
Oricine își dorește să iubească și să fie iubit, însă unele persoane sunt capabile să ofere iubire peste imaginația partenerului. Nativii acestor patru semne zodiacale sunt considerați cei mai romantici.
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.