Înapoierea economică - ieri, azi, mîine?

Bogdan MURGESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
Înapoierea economică   ieri, azi, mîine? jpeg

Conceptual, folosirea termenului de „înapoiere“, fie ea economică sau de altă natură, este legată de acceptarea teoriei progresului. Această teorie este dominantă la nivel mondial de cca două secole, dar nu este singura existentă. De-a lungul istoriei, au existat şi alte concepţii, şi chiar şi astăzi nu toată lumea acceptă ideea unei evoluţii ascendente a lumii, care este centrală pentru paradigma progresului. Multă vreme oamenii au considerat că lumea evoluează după un model ciclic, similar alternanţei anotimpurilor şi/sau vieţii organismelor vii. Într-o asemenea viziune, deosebirile real observabile între diverse ţări, regiuni şi alte entităţi umane pot fi explicate prin faptul că acestea se află în alte faze ale ciclului lor de viaţă, fără ca poziţia lor de azi să poată să asigure un avantaj/dezavantaj stabil pentru viitor. În alte societăţi au prevalat teorii liniare ale evoluţiei omenirii, dar nu toate aceste teorii liniare sînt subsumabile ideii progresului şi conduc la ideea de înapoiere. De exemplu, au existat şi viziuni regresive, potrivit cărora omenirea se degradează, evoluînd de la o epocă de aur spre forme de organizare şi funcţionare tot mai puţin armonioase, descrise prin analogie cu metale tot mai puţin nobile.

Ideea progresului s-a impus relativ tîrziu în lume. Desigur, exegeţii au găsit unele elemente ale acestei idei chiar şi la unii gînditori antici, de exemplu la Xenofan sau la Platon. Totuşi, în cultura europeană (şi de asemenea şi în alte culturi), aceste elemente au rămas minoritare, respectiv nu au putut determina concepţiile generale despre lume. Un moment esenţial a fost „cearta anticilor şi modernilor“ din Franţa sfîrşitului de secol XVII, în care Charles Perrault şi Bernard le Bovier de Fontenelle au afirmat că scriitorii moderni au putut să-i depăşească pe cei antici printre altele şi pentru că s-au putut baza pe acumulările lăsate de aceştia din urmă. Deşi în cadrul Academiei Franceze disputa nu s-a încheiat printr-un succes tranşant al uneia sau alteia dintre tabere – „anticii“ aveau şi ei adepţi importanţi, precum Boileau şi Racine – se poate aprecia că din acest moment ideea de progres avea cîmp liber de dezvoltare. Ea s-a impus în mediile intelectuale din secolul al XVIII-lea mai ales prin scrierile lui Turgot (1727-1781), îndeosebi prin discursul Despre progresele succesive ale spiritului uman (1750). Alţi promotori importanţi ai ideii progresului în secolul al XVIII-lea au fost Voltaire, Benjamin Franklin, Adam Ferguson, Immanuel Kant şi Nicolas de Condorcet. Odată cu revoluţia industrială, dezvoltarea economico-socială a lumii s-a accelerat, şi observarea schimbărilor survenite a devenit posibilă chiar pe parcursul vieţii aceleiaşi persoane. În consecinţă, în secolul al XIX-lea ideea că omenirea evoluează de la simplu la complex, de la mai puţin la mai mult, sau altfel spus de la „înapoiat“ la „dezvoltat“, a devenit dominantă. Această concepţie, teoretizată de filozofi precum precum John Stuart Mill sau Herbert Spencer, a influenţat considerabil atît explicaţiile referitoare la performanţa economico-socială a diverselor ţări, cît şi căutarea soluţiilor pentru depăşirea „înapoierii“.

În cultura română, conştientizarea „înapoierii“ a avut loc în al doilea sfert al secolului al XIX-lea. Dinicu Golescu, care a călătorit în Austria, Germania şi Elveţia în anii 1824-1826, aprecia că vina pentru starea nemulţumitoare din Ţara Românească aparţinea relei organizări politice şi economice, şi nu pomeneşte nicăieri de „înapoiere“ sau de vreo „rămînere în urmă“. În schimb, la sfîrşitul deceniului următor, Petrache Poenaru spunea într-o cuvîntare prilejuită de încheierea anului şcolar în iunie 1839: „Într-această epocă de întrecere generală pe stadiul progresului, şcoalele româneşti îşi grăbesc şi ele pasul din zi în zi mai mult. Neamurile Europei (...) întinzîndu-şi luminile pînă la cele mai de pe urmă hotare ale coprinsului lor au pus condiţie de nimicire pentru oricare popul şcareţ va rămînea în nemişcare, în mijlocul înaintărei obşteşti“. Odată acceptată ideea că lipsa de dezvoltare era doar „rămînere în urmă“, rezulta că ţările „înapoiate“ nu trebuiau decît să le imite pe cele mai „avansate“ pentru a ajunge şi ele în fericita situaţie de a fi „dezvoltate“. Istoriceşte însă, ideea imitaţiei servile s-a dovedit destul de puţin capabilă să conducă la depăşirea „înapoierii“. Astfel, de-a lungul istoriei României s-a încercat accelerarea dezvoltării prin copierea modelului occidental în secolul al XIX-lea, prin aplicarea unui model al naţionalismului economic în epoca interbelică şi în reluare în faza naţional-comunistă a regimului comunist, şi prin copierea modelului socialist de inspiraţie sovietică după Al Doilea Război Mondial. În toate aceste cazuri, politicile concrete au ţinut prea puţin cont de potenţialul real al ţării şi de evoluţiile conjuncturii mondiale, şi au avut ca rezultat mărirea decalajelor faţă de ţările dezvoltate, care nici ele nu stăteau pe loc. 

Această acumulare a decalajelor nu este specifică doar experienţei istorice a României. La scara lumii, „rămînerea în urmă“ este mai degrabă regula, decît excepţia. Deosebirile de nivel de dezvoltare au crescut considerabil de-a lungul ultimelor două secole. Dacă vom compara macro-regiunile cele mai prospere cu cele mai sărace la nivel mondial, folosind drept criteriu produsul intern brut pe cap de locuitor, atunci vom observa că raportul a crescut de la sub 2:1 înainte de anul 1800 la aproape 19:1 la începutul secolului XXI. Dacă vom merge la comparaţiile dintre state, atunci vom putea găsi un raport de 221:1 între Luxemburg şi Republica Democratică Congo (date ale Băncii Mondiale pentru anul 2008). În Europa disparităţile sînt ceva mai mici, dar şi aici raportul dintre Luxemburg şi Republica Moldova a fost de peste 20:1. 

Am putea obiecta că produsul intern brut pe locuitor, deşi este un indicator sintetic puternic, nu dă seama de toate aspectele nivelului activităţii economico-sociale. Obiecţia este îndreptăţită, şi de aceea analiştii au dezvoltat şi indicatori mai sofisticaţi, dintre care cel mai cunoscut este indicatorul dezvoltării umane (Human Development Index), care combină produsul intern brut pe locuitor cu nivelurile de educaţie şi cu speranţa de viaţă la naştere. Raportul Dezvoltării Umane pe anul 2010 este ceva mai optimist: disparitatea dintre Norvegia (locul 1, cu indice 0,938) şi Zimbabwe (locul 169, cu indice 0,140; lipsesc datele pentru un număr relativ mare de alte state) este de numai 6,7:1. În acest clasament, desigur incomplet, pentru că lipsesc datele pentru cca o cincime dintre statele lumii, România se află pe locul 50, cu un indice 0,767, la acelaşi nivel cu Croaţia. Vestea cu adevărat bună este aceea că indicele dezvoltării umane a crescut pentru majoritatea statelor lumii, indicînd mai ales creşteri semnificative ale speranţei de viaţă. România stă relativ bine la nivelul educaţiei măsurat în număr de ani de studii (calitatea pregătirii oferite tinerilor este o altă poveste), mediu la nivelul de sănătate al oamenilor, şi slab la modul de funcţionare a instituţiilor (care însă nu intră nemijlocit în indexul dezvoltării umane, deşi toţi analiştii subliniază că este crucial pentru performanţa economică a diferitelor ţări). 

Cu toate acestea, şi pe bună dreptate, cei mai mulţi dintre noi sîntem nemulţumiţi de nivelul de dezvoltare economico-socială şi de felul de funcţionare a societăţii româneşti. Ce este atunci de făcut? Experienţa istorică a lumii ne arată că – deşi majoritatea ţărilor tind să „rămînă în urmă“ – unele ţări au reuşit să-şi depăşească „înapoierea“ şi să facă progrese spectaculoase pe calea dezvoltării, intrînd în grupul societăţilor prospere. Succesul a fost posibil nu prin copierea mecanică a altor experienţe, ci prin integrarea unor „învăţăminte ale istoriei“ într-un ansamblu coerent de politici care ţin cont de particularităţile potenţialului propriu şi de contextul mondial. Aceste politici trebuie să aibă în vedere un orizont de timp de unu-două decenii, ceea ce ştim că nu este uşor. Iar experienţa istorică a Irlandei, care prin strădanii proprii şi prin colaborarea intensivă cu marele capital internaţional a reuşit în doar două decenii (1987-2007) să depăşească, la nivelul produsului intern brut, majoritatea statelor Uniunii Europene, ne arată şi faptul că succesul rapid nu este întotdeauna durabil. Dificultăţile Irlandei în contextul crizei din ultimii ani evidenţiază cît de importante sînt consecvenţa, grija pentru menţinerea echilibrelor macroeconomice, consolidarea coerenţei sociale şi, mai ales, efortul pentru perfecţionarea funcţionării instituţiilor. Vom fi oare în stare să ne mobilizăm în această direcţie? Deşi mulţi ar fi tentaţi să răspundă în notă sceptică la această întrebare, s-ar putea ca viitorul să ne rezerve, dacă vom avea răbdare să reluăm analiza peste un anumit număr de ani, şi unele surprize plăcute. 

Bogdan Murgescu este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. A publicat recent cartea România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Colecţia „Historica“, Polirom, 2010.

Foto: V. Dorolţi

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.