A te plînge e o afacere

Publicat în Dilema Veche nr. 376 din 28 aprilie - 4 mai 2011
A te plînge e o afacere jpeg

- interviu cu Lucian LUCA, expert în economie agrară -

Ştiu că, pe lîngă economia agrară, studiaţi şi chestiuni legate de dezvoltarea rurală. Cum stăm la acest din urmă capitol? Ce ne spun indicatorii?

Conform statisticilor Uniunii Europene, dacă ne raportăm la o medie de 100 a produsului intern brut pe cap de locuitor în Europa, observăm că, în general, în zonele rurale, acest indicator este mai scăzut, ajungînd la o medie de 72 pentru toate cele 27 de ţări membre. Ei bine, în România, indicatorul pentru zonele rurale este 28, deci sub jumătate din media rurală europeană. Şi asta în condiţiile în care el nu exprimă bogăţia, acumularea, standardul de viaţă, stocurile existente, ci doar fluxul producţiei, adică viteza de dezvoltare într-un anumit an. Deci, chiar la acest capitol, al creşterii, sîntem pe ultimul loc, alături de Bulgaria care are tot 28 şi în urma Letoniei care are 29. Imediat peste Letonia, e Lituania, al cărei indicator este deja 39. Pentru zonele urbane, în schimb, la acelaşi indicator sîntem puţin peste Bulgaria şi Letonia. E încă mare nevoie şi pentru noi, dar şi pentru aproximativ o treime din Europa, de continuarea alocării de fonduri de dezvoltare rurală.

Cît de eficiente şi de echitabile sînt subvenţiile agricole la hectar?

Ştiu că sînt tot felul de discuţii cum că fermele mari iau cei mai mulţi bani, deşi nu neapărat ele au şi cea mai mare nevoie.
Asta se întîmplă şi prin alte părţi. Aşa e regula simplificată care a fost propusă României. Alternativa era un sistem complicat căruia ţara noastră nu i-ar fi putut face faţă din punct de vedere administrativ. Subvenţia se aplică la hectar şi automat se ajunge la inegalitatea de care vorbeaţi. Dar aşa e regula.

Subvenţiile se acordă şi dacă terenul e nelucrat?

Regula spune că se acordă şi dacă terenul e nelucrat, cu condiţia ca acesta să fie păstrat în bune condiţii agricole. Se acordă pe bază de declaraţii şi se fac unele controale prin sondaj, dar nu poţi să-i controlezi pe toţi. Cele mai multe terenuri nelucrate sînt însă cele din jurul oraşelor, cumpărate de dezvoltatorii imobiliari care, pînă una-alta, încearcă uneori să mai ia şi subvenţii agricole pe ele. Sînt şi terenuri nelucrate ale unor agricultori individuali, dar de obicei e vorba sau de parcele foarte depărtate de sat sau de terenuri foarte proaste care nu merită efortul de a fi lucrate. Mai e şi situaţia în care terenurile sînt folosite alternativ, după o metodă destul de primitivă (dar adaptată unor condiţii de la noi) şi anume, e lucrat doi ani şi apoi un an e lăsat să se odihnească.
Înţeleg că noi ne plîngem de suprafeţe prea mari de teren nelucrate, dar că, în condiţiile în care s-ar face o agricultură intensivă, n-ar mai fi nevoie de atîtea terenuri agricole. Multe suprafeţe ar putea fi folosite la altceva.
Dacă s-ar face o agricultură intensivă, multe terenuri, într-adevăr, n-ar mai avea nevoie să fie lucrate. Dar nu-s multe propuneri de a se face altceva pe ele. Una ar fi împădurirea. Altă variantă e să fie lăsate de izbelişte şi atunci se degradează şi nu se mai poate face nimic pe ele.

Care ar fi raportul dintre terenurile unde se face o agricultură modernă şi cele lucrate primitiv cu boul sau cu măgarul?

Există cam trei milioane de proprietari care au în total aproape trei milioane de hectare, adică aproximativ o treime din suprafaţa arabilă, împărţite însă în suprafeţe mai mici de un hectar, deci care nu se califică pentru primirea de subvenţii. Printre aceştia se găsesc aceia care lucrează cu boul sau măgarul. Dar nu mai lucrează nici ei chiar aşa, ci tocmesc cîte un tractorist. E însă o categorie un pic speculată. Nici tractoriştilor nu le convine să lucreze suprafeţe mici şi să se plimbe de la una la alta, şi mai e şi problema tractoarelor care, în multe cazuri, şi-au depăşit serios durata de funcţionare, n-au fost casate la timp şi consumă foarte mult, sînt scump de întreţinut.

La extrema cealaltă sînt exploataţiile mari, de peste o mie de hectare, care împreună ocupă o altă  treime din suprafaţa arabilă. De la cinci mii de hectare în sus, unele s-au modernizat spectaculos şi folosesc tehnologii foarte performante, au tractoare de mare putere şi nici nu mai au nevoie să angajeze mulţi oameni. Am vizitat anul trecut o fermă din Timiş de o mie de hectare, care avea cinci mecanici şi şapte-opt tractoare plus două combine. Proprietarului îi plăcea să cumpere tractoare bune şi avea mai multe decît numărul  mecanicilor şi decît îi trebuia. În momentele de vîrf mai angaja doar vreo cinci-şase zilieri.

Raportul dintre numărul fermelor mici şi al celor mari e stabil? 

În Uniunea Europeană tendinţa este de creştere a numărului fermelor mari.
Se pare că, în schimb, se subţiază numărul celor medii. În România avem foarte multe ferme mici, iar o parte au început să dispară (sau pentru că au murit proprietarii, sau pentru că oamenii nu se puteau întreţine din suprafeţele prea mici şi au plecat să muncească în străinătate). O familie bine organizată abia dacă poate supravieţui cu o suprafaţă agricolă de cinci hectare. Iar numărul parcelelor mici s-a redus cu cîteva sute de mii.

Cum vedeţi soluţia cea mai bună pentru noi? Să avem mai multe ferme medii sau mai multe ferme mari? Modelul francez sau cel american?

Fermă medie într-o ţară întinsă ca Franţa înseamnă la noi mare (adică peste o mie de hectare). Modelul american e cu exploataţii de zece mii de hectare. Pe de altă parte, dacă privim  proporţional cu suprafaţa ţării noastre, am putea zice că am ajuns deja să avem exploataţii de tip american. Avem deja zeci de exploataţii de cel puţin cinci mii de hectare. Oamenii ăia au bani şi ştiu să facă lobby pe lîngă minister ca să fie sprijiniţi. Pentru dezvoltarea rurală ar fi însă mai potrivit să avem cît mai multe ferme familiale, acesta e şi modelul de agricultură stabilit de Uniunea Europeană drept cel mai propice. Fermă familială înseamnă sub cinci mii de hectare. Cele mai mari nu prea ajută la ocuparea forţei de muncă dar, dacă e vorba de a asigura alimente pe piaţa europeană, sînt mai eficiente.

Mulţi se gîndesc însă că progresul şi eficienţa în agricultură înseamnă roşii fără gust ş.a.m.d.

Unii gîndesc aşa, dar şi eu mă gîndesc din cînd în cînd că progresul în agricultură poate însemna producţii mai mari la hectar, adică nu 3000 de kilograme de grîu, ci şase, şapte mii, adică aşa cum e media europeană.
Iar calitatea nu diferă neapărat în funcţie de densitatea producţiei.

Am văzut o mică fermă în Italia, cu legume şi fructe. Aveau tot felul de sisteme de protecţie a culturii, de exemplu plase împotriva grindinei sau mecanisme automate de irigare. Mi-am dat seama că pentru ei nu sînt atîtea riscuri ca pentru ţăranii români care se plîng mereu ba că a venit grindina, ba că a fost secetă, ba că au făcut graurii stricăciuni...

Asemenea sisteme sofisticate pot fi aplicate doar pentru ferme mici şi bine organizate şi nu se pot folosi pentru culturi mari, la grîu, de exemplu. Oamenii de la noi n-au prea învăţat să facă aşa ceva şi nici n-a prea avut cine să-i înveţe. În Slovenia, de exemplu, asemenea sisteme sînt folosite în staţiunile de cercetări agricole şi apoi sînt transmise şi către agricultori. În România, aşa ceva există cel mult pe lîngă marile oraşe, la fermele de legume. Însă, deocamdată, nu mi se pare că ar fi un fenomen semnificativ. Sînt unii care au aşa ceva pentru producţiile pe care le vînd pe pieţele locale. Aceşti producători au preluat unele metode mai moderne, printre care şi folosirea pesticidelor, dar unii exagerează şi lucrurile sînt greu de ţinut sub control. Aşa se întîmplă că unele produse, chiar naturale, pot fi dăunătoare sănătăţii. 

Unde aţi văzut cele mai înapoiate metode de a face agricultură?

Prin judeţele Vaslui şi Botoşani sau prin Teleorman. Cînd lucram pentru Banca Mondială chiar căutam asemenea zone sărace pentru că acolo era nevoie de investiţii. Acolo, la nivelul investiţiilor de acum se poate continua şi 30 de ani de aici înainte, că tot nu se ridică nivelul general. Dar o să se mai vadă cîte ceva. În Vaslui, sărăcia însemna că abia aveau ce mînca de pe urma unor terenuri proaste, pe nişte rîpe. N-aveau bani să plătească un tractor.

Deşi în mod normal grîul nu se mai seamănă astăzi cu mîna, unii mai fac asta. Mai sînt şi pluguri trase de cai şi de boi, dar sînt folosite la prăşit, nu la arat, ca pe vremuri. Iar la prăşit, aş spune că plugul e chiar o inovaţie şi cred că aceia care fac aşa sînt chiar eficienţi. Prin Botoşani sau Vaslui şi porumbul se mai însămînţează săpînd pămîntul cu sapa. Şi în multe locuri se recoltează manual, cu secera, fiindcă oamenii au nevoie de coceni pentru animale. Îl duc cu totul acasă.

Era un banc spus pe vremuri de preşedintele Ronald Reagan. Cică: în calea agriculturii comuniste existau patru mari obstacole: iarna, primăvara, vara şi toamna. Astăzi care sînt obstacolele majore în calea agriculturii din fostele ţări comuniste?

Tot astea. În ce priveşte faptul că agricultorii se plîng, pot să vă spun că în special cei mari se plîng că-i secetă şi aşa mai departe. Asta pentru că folosesc orice prilej pentru a mai cere nişte despăgubiri. Să te plîngi e o afacere. Pe la jumătatea anilor ’90, şefii fermelor agricole care erau încă de stat abia aşteptau cîteva zile mai călduroase ca să forţeze comisiile de la direcţia agricolă să le dea despăgubiri potrivit legii de atunci. Deşi erau oameni înstăriţi, aveau Mercedes, ei aşteptau în fiecare an calamitarea terenurilor ca să primească despăgubirea de la stat. După asta mai şi recoltau ce se putea recolta.

Lucian Luca este cercetător la Institutul de Economie Agrară, expert afiliat la Centrul Român de Politici Europene şi fost consultant în România pentru Banca Mondială.

a consemnat Andrei Manolescu 

Foto: V. Dorolţi

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.