Și numai o zi de lucru

argument

Vacanţele încep ca nişte mari promisiuni şi se termină întotdeauna prea repede. De cele mai multe ori se confundă cu o călătorie. Iar cu cît mai plăcută a fost vacanţa, cu atît mai neplăcută e reîntoarcerea la lucru şi la activităţile de zi cu zi. Prima zi de lucru după concediu e de obicei deprimantă, un fel de lunea neagră. E recomandabil atunci să povesteşti colegilor pe unde ai fost şi cum ai petrecut şi apoi să te apuci să faci planuri pentru concediul următor. 

Vacanţele românilor s-au schimbat. Copiii nu prea se mai duc „la ţară“, dar unii oameni de la ţară au început să înţeleagă ideea de vacanţă, şi nu doar la cure de tratament şi la băi. Nu mai există clasicele 12 zile la mare. Perioadele variază şi de obicei sînt mai scurte. Dar nici marea nu mai e una singură şi ne-am cam săturat de serviciile litoralului nostru. Nici munţii nu mai sînt doar Carpaţii. Mai sînt şi Alpii şi, de ce nu, şi Himalaya. Au apărut şi circuitele prin ţări îndepărtate; şi sejururile lenevitoare prin insule uitate; şi călătoriile în jurul lumii; şi vacanţele active în care te duci undeva ca să munceşti (altceva decît acasă). 

Lumea ni s-a deschis şi fiecare se duce unde vrea şi unde poate, mai ales în condiţiile în care ofertele turistice autohtone continuă să nu inspire prea mare încredere, atunci cînd nu sînt de-a dreptul incredibile. Plecăm aşadar să vedem lumea largă, de cîte ori avem ocazia. Trebuie doar să fim atenţi la evenimentele politice. Anul ăsta Egiptul şi Tunisia n-au mai fost de vizitat. Nici Bahrainul. Grecia a avut şi ea ceva probleme. Şi, de fapt, nici noi n-am mai avut aşa mulţi bani de cheltuit ca în urmă cu doi-trei ani. Ne rămîne oricum Bulgaria cea ieftină, cu litoralul ei cu tot. La fel cum, pe vremuri, ne rămăsese televiziunea aceloraşi vecini de nădejde. Acum, ei au învăţat să ne ofere în special de mîncare, mese ca-n poveşti, care nu se termină niciodată – adică una dintre cele mai mari bucurii posibile pe care o pot face unor fraţi de suferinţă, după vreo 50 de ani de foame şi alţi 15 de nesiguranţă. 

Dar fireşte, mai ales după ce am aflat că francezii şi nemţii au concedii foarte lungi, vrem să aflăm cum îşi petrec vacanţele şi alţi europeni care n-au avut vreodată grija mîncării. Vrem să ştim şi cum e cu aşa-numita la rentrée din Franţa. I-am putea imita şi noi. Nu vrem însă, sub nici o formă, să-i imităm pe americani, care au vacanţe prea scurte şi care muncesc şi prea mult între ele. Noi ne-am dori, dacă s-ar putea, chiar să se inverseze raportul de timp dintre vacanţă şi perioadele lucrătoare, adică vorba lui Creangă: „Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă“. Deocamdată însă, a sunat clopoţelul. Pauza s-a terminat.