Scurtă taxonomie a diasporei româneşti

Publicat în Dilema Veche nr. 305 din 17-23 decembrie 2009
Cina exploratorului jpeg

Prima categorie cunoaşte, şi ea, cel puţin trei categorii diferite, fiecare avînd caracteristici proprii, doar toate făcînd parte din ceea ce demografii numesc migraţie de respingere – adică motivaţia principală nu a fost dorinţa de a trăi mai bine, ci disperarea.

Vorbim, mai întîi, despre cei plecaţi în lunga perioadă a Războiului Rece, care cum au putut – unii au fost „cumpăraţi“ cu bani buni plătiţi statului român, alţii au cerut azil politic după ce reuşiseră să scape din spatele Cortinei de Fier (o excursie, o deplasare „în interes de serviciu“), alţii au fugit pur şi simplu peste graniţa nu întotdeauna suficient de bine păzită, riscîndu-şi libertatea şi viaţa. Cei mai mulţi dintre ei sînt reprezentanţi ai fostelor „clase exploatatoare“ sau urmaşi ai acestora, oameni care, dacă nu ar fi înfundat închisorile comuniste, ar fi fost marginalizaţi într-un sistem în care „dosarul curat“ era condiţia necesară promovării sociale. Preţul plătit odată cu emigrarea era enorm, căci ruptura era (sau părea) definitivă, odată plecaţi ştiau că nu vor reveni cu adevărat niciodată. De regulă, s-au integrat relativ uşor într-o lume occidentală în plină ascensiune şi încă dispusă să acorde un minim sprijin puţinilor scăpaţi din „lagărul comunist“.

Viaţa în emigraţie era mereu pîndită de fantoma Securităţii, cei nou veniţi erau întotdeauna priviţi cu suspiciune, ca posibili agenţi acoperiţi (nu puţini chiar erau), aici fiind poate cauza proverbialei discordii din sînul diasporei româneşti – în opoziţie cu cea poloneză, ungurească etc.

Revoluţia din 1989 a însemnat pentru aceşti oameni un miracol: nesperat, aveau să-şi redescopere (nu rareori, cu reciprocă dezamăgire) rudele şi prietenii de care se crezuseră despărţiţi pe vecie. Mulţi dintre ei au sperat şi au dorit în primele luni că vor putea reveni într-un fel sau altul, că vor putea aduce în ţară experienţa vieţii într-o lume liberă (Ion Raţiu e doar cel mai notoriu exemplu). Nu în ultimul rînd, au sperat o minimă reparaţie, căci cei mai mulţi fuseseră deposedaţi de averi mai mult sau mai puţin importante. S-au izbit însă de sindromul „n-au mîncat salam cu soia“, de idiosincrazia reîntoarcerii moşierilor, de o birocraţie descurajantă şi de o corupţie generalizată, cu care s-au confruntat fie atunci cînd au încercat să pună bazele unei afaceri, fie atunci cînd s-au crezut în drept să-şi recupereze proprietăţile confiscate. Nu au înţeles niciodată de ce fusese nevoie să moară oameni pentru ca în România puterea politică să fie preluată de partidul continuator al celui comunist, iar cea economică – de către urmaşii demnitarilor comunişti. Cei mai mulţi s-au întors la bunăstarea dobîndită cu greu, acolo unde pentru ei se dovedise abia acum că este definitiv „acasă“.

Al doilea val de masive emigrări a avut loc în primii ani ai deceniului zece. Cei care au plecat atunci au fost de două categorii. Pe de o parte, cei care au avut aşteptări mari în decembrie 1989, au sperat o schimbare radicală, mulţi dintre ei au participat activ, în stradă, la Revoluţia din decembrie şi, mai apoi, la protestele din Piaţa Universităţii. Rezultatul primelor alegeri libere, precum şi seria de violenţe care a culminat cu mineriada din iunie 1990, i-au adus la disperare, au crezut că în România aspiraţia spre democraţie este iremediabil sortită eşecului şi au plecat încotro au văzut cu ochii.

În timpul aceleiaşi scurte ferestre deschise în Cortina de Fier în anii 1990-1991 (căci lacătul avea să fie din nou pus, de data asta de cealaltă parte, atunci cînd statele occidentale îşi vor fi văzut bunăstarea ameninţată de un iminent val de imigranţi est-europeni – ne amintim nesfîrşitele cozi din faţa ambasadelor) a mai existat un tip de emigranţi: cei care doriseră să o facă înainte de 1989, dar regimul comunist nu le permisese, şi cei care au preferat să treacă direct la traiul în societăţile unde libertatea şi bunăstarea sînt bunuri definitiv şi (aparent) ireversibil cîştigate, fără a mai risca pasajul printr-o tranziţie indefinită ca durată şi – mai ales – punct terminus. Cei care au emigrat la începutul anilor ’90 erau potenţialii formatori ai mult-aşteptatei clase de mijloc, şi lipsa lor a fost una dintre cauzele întîrzierii apariţiei acesteia.

Membrii ambelor categorii ale acestui val de emigraţie sînt mult mai puţin dramatic despărţiţi de ţară decît cei dinainte. Ei vorbesc la telefon cu cei de-acasă, citesc presa pe Internet, vin în vacanţe. Cei mai mulţi nu resping categoric posibilitatea revenirii, fie odată cu o indefinită „normalizare“ a situaţiei, fie măcar la pensie. Sînt conectaţi la evenimentele din ţară, constituie grosul votanţilor (întotdeauna de partea dreptei) la secţiile din străinătate, participă la diverse evenimente organizate de ambasade.

În sfîrşit, odată cu eliminarea vizelor şi posibilitatea de a munci în statele occidentale, la mijlocul acestui deceniu s-a produs un nou val de emigrare. De data asta, au plecat îndeobşte oamenii cei mai săraci, care aveau acute dificultăţi în a-şi asigura traiul de zi cu zi. Sînt celebrii „căpşunari“, ulterior orientaţi şi spre alte ocupaţii. Şi emigrarea lor a fost la început sezonieră – plecau pentru un timp limitat, în speranţa de a strînge ceva bani pentru a rezova o problemă acută sau pur şi simplu îi trimiteau acasă pentru întreţinerea la şcoală a copiilor. Plecarea lor s-a produs pe baza reţelelor, „trăgîndu-se“ unul pe altul – neamuri, cunoştinţe – pînă cînd sate întregi s-au depopulat. Aşa se face că îi găsim cel mai adesea grupaţi – cei din Valea Jiului în Toscana, maramureşenii în regiunea pariziană, moldovenii în Castellon şi zona Veneţiei (cei de peste Prut) etc. Treptat, emigrarea temporară se permanentizează: strîng bani destui ca să-şi facă o casă impunătoare în satul de baştină (e interesant de observat influenţele arhitecturale italiene, spaniole etc. în diverse sate româneşti), dar de regulă aceste case sînt locuite de cîte o bătrînă singuratică, căci între timp fiul a găsit un loc de muncă pentru nevastă, apoi au şi-au adus copiii, aceştia merg la şcoală, învaţă limba ţării, familia prinde cheag, comunităţile se încheagă diminuînd frustrările nostalgice (dintre toţi, sînt emigranţii români cu cea mai ridicată coeziune de grup), iar obiectivul revenirii întru prosperitate devine tot mai vag şi mereu amînat.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.