Șansa provincialului

Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Șansa provincialului jpeg

Georgiana de la trei termină liceul în vară. Ca orice tînără de vîrsta ei, e interesată de băieţi şi de haine la modă. Deşi, în oraşul ei nu prea sînt magazine cu astfel de haine, iar salariile părinţilor ei ajung – împreună! – la puţin peste 10 milioane de lei vechi. Georgiana de la trei e printre primii elevi din clasa ei. Rar ia cîte un 8 sau 7. În rest, numai 9 şi 10. Deşi, din discuţiile cu ea am aflat că acum cîteva luni nu ştia cine a fost Hitler, nu cunoaşte bine o limbă străină şi rar citeşte o carte. Vorba ei: „Mama a pus toată viaţa în bibliotecă bibelouri, nu cărţi!“. 

Ce va face Georgiana cînd va termina liceul?!... 

Dacă o întrebi, spune că ştie că „nu poate să facă nimic în viaţă fără facultate“. Aşa că vrea să meargă la o facultate. Dar nu ştie exact unde. „Ceva… la administraţie sau la contabilitate!“ – că ăsta e profilul liceului ei. Şi mai spune că i-ar plăcea să lucreze „la birou“ sau „la o bancă“. „I-ar plăcea“ e un fel de-a spune. Pentru că, de fapt, nu o încîntă deloc să stea toată ziua cu ochii în calculator, înconjurată de hîrtii. 

Dar e ceea ce pare a fi o slujbă bună. „Curată.“ Adică te îmbraci frumos la serviciu, nu faci muncă fizică, nu te murdăreşti pe mîini sau pe haine (iar ăsta e un criteriu pentru ca, în lumea ei, o slujbă să fie considerată bună!), ai program fix, şi „nu dai în brînci“. 

Georgiana nu are nici un hobby. Nu merge la cinematograf şi nici la discotecă. Pentru că în oraşul ei nu există nici una, nici alta. De fapt, discotecile se numesc mai nou cluburi, iar din astea ar găsi vreo două, însă prea „deochiate“ pentru o fată cuminte, de liceu, ca ea! 

În oraşul ei (care e şi al meu!) tinerii visează sau încearcă să plece. La Bucureşti. E cel mai aproape şi („toată lumea ştie!“) e mai uşor să găseşti un loc de muncă, iar salariile sînt mai mari. Cam asta e filozofia giurgiuveanului tînăr! 

Mulţi însă sînt conştienţi că nici în Capitală nu umblă cîinii cu covrigi în coadă, că dacă n-ai pe cineva să te ajute, te descurci greu, şi chiar dacă salariul e mai mare şi cheltuielile sînt pe măsură. Aşa că totul pare un cerc vicios! 

Tot la Bucureşti visau giurgiuvenii şi pe vremea lui Ceauşescu. Numai că atunci erau mult mai puţini cei care reuşeau să ajungă la facultate, în Bucureşti (că „se intra mai greu“) şi atîta timp cît în oraşul lor puteau să găsească un loc de muncă, toată lumea era mulţumită. 

Colegii de clasă ai Georgianei sînt la fel de dezorientaţi. Unii vor să se înscrie la mai multe facultăţi. Poate au şansa să fie admişi la una dintre ele fără să plătească taxa! E ca la ruletă: unde-o fi! Nu contează! Important e să aibă o diplomă şi pe urmă mai văd ei! Deşi spun că şi aşa le va fi greu: au nevoie de bani pentru cărţi, chirie, haine, tot felul de taxe. Prind mai mult curaj la gîndul că poate nimeresc la aceeaşi facultate cu un prieten sau măcar cu altcineva din oraş. Se pot ajuta unul pe altul, împart cheltuielile şi nici nu se vor simţi aşa stingheri printre noii colegi, în oraşul care le e aproape străin şi atît de diferit de oraşul lor, unde ştiu fiecare loc, iar oamenii se salută  între ei – ca la ţară! – chiar dacă nu se cunosc foarte bine. În plus, la Giurgiu nu e nici metrou, nici tramvai, ci doar o linie de autobuz care străbate oraşul de la un capăt la altul în vreo 15 minute! Capitala îi sperie, dar îi şi atrage. 

Georgiana crede că dintre colegii ei de clasă unul are clar şansa să plece din oraş. Edi a mers de mic la arte marţiale, a fost la tot felul de competiţii, a luat cîteva premii („e campionul clasei!“) şi ştie sigur ce va face. Va merge la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi, mai mult ca sigur, va avea o carieră în domeniu. Pe strada care duce spre centru,  cinci tineri merg înşiraţi de-a latul trotuarului, că de-abia ai loc de ei. Poartă blugi prespălaţi, ca o uniformă, şi hanorace. Doi fumează, ceilalţi trei mănîncă seminţe. Cînd le spun ce mă interesează, rămîn un pic blocaţi, apoi îşi revin, încep să rîdă şi dau să treacă mai departe: „Haideţi, doamnă! Ne luaţi pe noi cu chestii de-astea!...“ 

„Bă, mie mi-a zis tata, că dacă nu iau BAC-ul, direct pe şantier mă duc, frate!“ 

„Şi dacă-l iei?“ îl întreb. 

„Tot pe şantier! Că în oraşul ăsta n-ai unde în altă parte!“ Unul dintre cei cu seminţele zice că nu e chiar aşa şi că „dacă ai pile“ găseşti şi în Giurgiu un loc de muncă. Ei – cei cinci – nu se gîndesc să plece la Bucureşti. „N-avem noi faţă de Capitală!“ „Poate să plecăm în Italia sau Spania! Că şi aici, să munceşti şi să munceşti degeaba, nu se merită, să moară mama!“ 

Cu toate astea, autobuzele care fac curse la Bucureşti sînt pline la sfîrşit de săptămînă de giurgiuveni studenţi. Dar şi de tineri care lucrează în Bucureşti şi fac naveta de cîteva ori pe săptămînă. Arată altfel, se îmbracă altfel, au parcă şi altă atitudine. 

Taximetriştii din oraş îi ştiu foarte bine, pentru că le dau de lucru duminica după-amiază, cînd merg „la microbuz“. Cînd se urcă în taxi, nici nu e nevoie să spună destinaţia. 

O ghiceşti după „aerul de Bucureşti“ pe care-l au tinerii şi după sacoşele doldora de mîncare, să le ajungă toată săptămîna! Mame grijulii au pus acolo şi friptura, şi checul, şi ouăle fierte („că la Giurgiu sînt mai ieftine!“), borcanul cu compot, pînă şi sticla cu socată („făcută de tata vara trecută“, „să nu mai dai banii pe prostii la Bucureşti!“). Ei sînt norocoşii („noroc că au părinţii bani să-i ţină la Capitală!“). Ei par să aibă o şansă în plus. Unii profită de ea. Încep să vină acasă din ce în ce mai rar: la Bucureşti au job-ul, camera cu chirie, prieteni noi, chiar şi o carieră!

Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România Actualităţi.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Perez
Sergio Perez câștigă Marele Premiu din Singapore: Cursă nebună pe circuitul din Marina Bay
Weekend de vis pentru pilotul de la Red Bull. În schimb, Max Verstappen a dezamăgit.
FOTO Traian Goga jpg
Bucșani, ciclism și turism alături de zimbri, într-o locație ideală, care le împacă pe amândouă
Fenomenul sportiv al mountain bike-ului a prins un avânt serios în România și se dezvoltă de la an an. Aproape că nu mai este copil care să nu știe să pedaleze sau să își dorească acest lucru.
Cel puțin 174 de persoane au fost ucise inclusiv polițiști pe stadionul Kanjuruhan din Malang Indonezia după o ciocnire între fanii a două echipe de fotbal indoneziene FOTO EPA EFE  (2) jpg
Peste 170 de morți după ciocniri cu poliția pe un stadion din Indonezia
Potrivit postului de radio Elshinta, printre victime se numără și doi polițiști.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.