Sălbăticia: un proiect de societate religioasă

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Sălbăticia: un proiect de societate religioasă jpeg

De barbarie cu etichetă religioasă nu ducem deloc lipsă astăzi. E lucrul cel mai larg împărtăşit, acum, în Orientul Apropiat, spunea istoricul Jean-Pierre Luizard, specialist al zonei. Miliţiile şiite care recîştigă teritoriu de la Statul Islamic nu îi sînt cu nimic mai prejos ca sălbăticie. Regimul Al-Assad bombardează fără şovăire cartiere ale Damascului. Succesul atît de rapid al Statului Islamic se datorează în parte violenţei cu care şiiţii la putere în Irak au reprimat demonstraţiile sunniţilor. Daech iese din rînd, potrivit lui Luizard, doar prin mediatizarea unor violenţe de tip arhaic, cvasi-ritualizate, slujind de propagandă, dar şi de provocare la adresa „imperialistului“ Occident democratic. Ceilalţi încearcă să reprime „cu uşile închise“ (interviu în Libération, 6 martie 2015).

Vlăstar al Al-Qaeda, Daech şi-a construit identitatea printr-un tip de teroare care să îl deosebească de maestrul său. Şi dacă se poate – şi se poate – să îl întreacă în grozăvie. Faţă de Daech – s-a spus – organizaţiile extremiste mai vechi fac figură „moderată“. Dar, după cum se vede, el şi-a găsit repede egali. Dată fiind dezagregarea politică a Siriei şi Irakului, organizaţia a putut cîştiga un teritoriu unde – de la pupitrul înalt al moscheii – şeful Daech s-a declarat, în iunie 2014, Calif, conducător spiritual al întregii comunităţi islamice (umma), al tuturor sunniţilor.

Despre interese religioase să fie vorba aici? Execuţiile nu aleg religios: pe lîngă occidentali „atei“, pe lîngă cei diferiţi confesional – şiiţi, creştini, yezidiţi –, Daech ucide grupuri de sunniţi care îndrăznesc să se revolte. „Duşman religios“ e oricine nu i se supune. E drept că spectaculosul sinistru – decapitări, masacre, răpiri – mediatizat pe reţelele organizaţiei e rezervat alogenilor. Nesupuşii sunniţi sînt eliminaţi mai fără paradă. E drept că doar femei şi copii nesunniţi au fost reduşi la sclavaj, vînduţi prin pieţe cu preţul agăţat pe haină. Femeile sunnite – dacă încalcă varianta Daech de sharia – riscă lapidarea. E drept că doar yezidiţii (minoritate kurdă de credinţă monoteistă, care îmbină vechi teme iraniene şi un islam de inspiraţie sufită) sînt socotiţi „eretici“, aşa că au de ales între exil, sclavie şi moarte. Creştinii – oameni ai Cărţii – pot alege între exil, taxa de supus nemusulman şi convertire la islam. Cît despre sunniţi, ei trebuie doar să respecte o variantă poliţienească de sharia şi să se declare părtaşi ai Statului Islamic.

În secolele VII-VIII, curînd după expansiunea islamului, învăţaţii oficiali au dedus din Coran şi din Tradiţie norma (sharia) care să guverneze comunitatea musulmană în toate aspectele vieţii ei. Or, în premodernitate, mulţi conducători politici au sacralizat această normă pentru a face din ea un instrument de putere absolută. Au „transcendentalizat-o“, spunea Mohammed Arkoun (Ouvertures sur l’islam, 1989). Au declarat că sharia e substanţa însăşi a islamului, iar nu un derivat, o aplicaţie la nivel comportamental şi social a mesajului divin. Efortul interpretării (ijtihad), noţiune de bază în lumea musulmană, atestă tocmai acest caracter de aplicaţie, anume că prescripţiile legii sînt de articulat cu sensul lor spiritual, sînt de gîndit şi de regîndit pentru a se adresa adecvat diferitelor spaţii etno-culturale şi contexte istorice în care se situează musulmanii. Extremiştii dau şi ei, desigur, o interpretare legii: dar e una paseistă, formală, agresivă, declarată a fi „adevărata“ sharia, singura valabilă. La acest instrument politic sacralizat face apel Daech. Mărindu-i „sacralitatea“ prin teroare.

După ce, în zonă, variantele de stat ceva mai modern, dar opresiv şi corupt, au eşuat şi se dezagregă, Daech recurge la o soluţie politică de tip cvasi-mitic: întoarcerea la un trecut măreţ, la un imperiu atotputernic al islamului, suspendat dincolo de istorie. Nu tocmai fiindcă e imaginară, soluţia Daech e violentă? Realul foarte complicat din teren, cu faţa lui socio-culturală de secol XXI, cu traumele şi clivajele lui de mentalitate, e silit să joace în spectacolul premodern, totalitar, al unei „epoci de aur“. Potrivit lui Henry Laurens, istoric al lumii arabe, califatul Daech e o ieftină „invenţie a tradiţiei, e la fel de imaginar ca modul în care la Hollywood e reprezentat Evul Mediu; nu are nici o legătură cu realitatea istorică“ (emisiune France Culture, 5 septembrie 2014).

Obsesia cu care sînt filmate actele şi mesajul organizaţiei, cu simbolismul lor brut, nu ţine doar de propagandă. E un spectacol în care jihadiştii se pun în scenă ca eroi „salvatori“. Acolo lumea apare ca fiind în puterea lor, iar ei îşi contemplă – autori, actori şi spectatori totodată – propria gestă. Dar materia acestui scenariu iluzoriu, defazat istoric, e alcătuită din sîngele şi mizeria victimelor.

Pentru a da suport „curat“ creaţiei lui, Daech anulează simbolic timpul istoriei: amestecă gesturi sinistre de tip premodern cu cele mai noi tehnici de comunicare. Distruge cu excavatorul şi cu ideologia chiar trecutul umanităţii, memoria ei atît de densă, de adîncă, de stratificată în acea regiune. Situri de cetăţi biblice, mozaicuri bizantine, sculpturi asiriene ale Muzeului din Mosul, biblioteca oraşului, moschei şi locuri sacre, precum cel unde era venerat mormîntul profetului Iona, au fost nimicite, iar nimicirea lor a fost filmată. Toate acestea sub pretextul luptei împotriva „idolatriei“, sub alibiul dreptei credinţe, al unicului islam corect.

Ce e religios în acest extremism extrem? Jihadiştii au făcut din Shahada, mărturisirea de credinţă a islamului, reclama unei lumi totalitare. În ce fel e religioasă, iarăşi, pretenţia unor grupări paramilitare precum şiitul Hezbollah? Dumnezeu, Universalul însuşi, se vede întronat drept şef de partid, pus la treabă ca să zdrobească opozanţi politici. Ce era religios, de altfel, în crimele spectaculoase ale legionarilor? Ce valori creştine au determinat asasinarea lui Nicolae Iorga într-o margine de pădure?

E drept că extremismele mizează pe o calitate reală a religiei: anume că ea e un element esenţial al identităţii, fie că e vorba despre persoane sau comunităţi. Dar extremismele prind această marcă identitară în plasa dispreţului, a excluziunii, a urii. În Orientul apropiat – fragilizat de dictaturi, de războaie, de insuccesele programelor de societate, de tensiuni între comunităţi – identităţile socio-confesionale se simt ameninţate. Ce e mai la îndemînă decît să manipulezi această slăbiciune, să o canalizezi ideologic spre identităţi agresive, resentimentare? Daech e campionul acestei strategii. Pentru el, democratizarea societăţii, o credinţă capabilă să dialogheze cu modernitatea, un pluralism religios şi cultural destins sînt duşmani „naturali“. Aşa încît împreună cu regimul Al-Assad a asasinat primăvara arabă.

Grupările musulmane nu deţin, de altfel, monopolul violenţei identitare în regiune. Mărturii ale unor militari israelieni – reunite şi publicate de organizaţia Breaking the Silence – arată ce reguli de violenţă preventivă funcţionează cînd armata operează în teritoriile palestiniene. Dar în acest caz, deşi statul critică organizaţia, vocea ei se poate auzi în societatea israeliană, poate alerta conştiinţe. În sfîrşit, alături de noi, extremismul a lucrat asupra identităţilor etnico-religioase, ceea ce a condus la episoadele de barbarie ale conflictului din spaţiul ex-iugoslav. De o parte şi de alta, oamenii, realitatea istorică, capacitatea trăirii laolaltă au fost desfiguraţi.

Ce viitor are reaşezarea vieţii multiconfesionale şi multiculturale în Orientul Apropiat care este acum – la nivelul solului, al societăţii, al mentalităţilor – un teritoriu devastat, minat pe termen lung de traumele conflictelor? Ce atitudine va putea avea de acum înainte Occidentul care, intervenind militar ca să încurajeze aici democraţia, nu a putut descuraja explozia extremismelor? Le piège Daech (Capcana Daech) se numeşte, în acest sens, cartea lui Jean-Pierre Luizard, apărută de curînd. Ce şansă e lăsată viitoarelor generaţii pentru încă o primăvară arabă?

Un ultim punct. Extremismele religioase – ni se spune – au totuşi un miez realmente religios: e rigoarea cu care proclamă şi impun sharia. Dar în interpretarea lor literală, brută, legea religioasă devine doar ortopraxie păzită cu biciul, ordine disciplinară. Nici interioritatea umană, nici verticala transcendenţei nu mai au ce căuta în acest chip „pozitivist“ dat legii. Aceasta e, cred, barbaria propriu-zis religioasă. Aceasta este „capcana Daech“, dar, de astă dată, pusă chiar înăuntrul lumii musulmane.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cele mai recente cărţi publicate sînt Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Polirom, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.