România medicală

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
România medicală jpeg

Afirmaţia că toată lumea se pricepe la fotbal şi politică mi se pare exagerată. În schimb, toată lumea se pricepe, cît de cît, la medicină. Românii abordează mult mai des morga unui agent sanitar sfătos decît aerul îngîndurat al unui antrenor de selecţionată naţională sau clarviziunea geostrategică a unui analist politic.

În fiecare zi aud păreri despre boală ale bolnavului însuşi, ale soţiei lui, ale fiicei întoarse din Italia anume să supravegheze actul medical, ale colegului care l-a adus cu maşina, ale vecinei care-l îngrijeşte mai bine ca nevasta sau ale directorului care se interesează de sănătatea lui. 

Cele mai multe dintre aceste opinii despre boală ale cetăţeanului de rînd sînt ignorante sau naive, dar acest lucru este de înţeles, ştiinţa medicală fiind întotdeauna în vîrful cel mai îndepărtat al cunoaşterii umane. Nu posibilitatea contemplării acestor îngustimi mă atrage la ele, ci altceva. Ascult oameni cu cele mai diverse profesiuni, din toate clasele sociale, din toată ţara, an după an, zi după zi. Ei aduc în cabinetul de consultaţie, cuprins în părerile lor despre boli, acel indefinit farmec al locului şi al omului, pe care îl numim sufletul românesc. 

Există firave influenţe internaţionale în alcătuirea acestor păreri despre originea bolilor şi cheia vindecării lor, însă majoritatea dintre ele îşi au izvoarele aici, la noi, în experienţe populare seculare amestecate cu programe TV recent apărute în grilă, în ontologii arhaice pigmentate cu frînturi dintr-un manual de gimnaziu, prea puţin răsfoit la vremea lui. Toată această cultură sanitară populară reprezintă o ţesătură socială care oglindeşte civilizaţia românească, concepţiile ei despre viaţă, despre familie, despre muncă sau despre educaţie. 

Să vedem aşadar cîteva dintre trăsăturile noastre româneşti desenate de gîndurile legate de boală.

Fatalismul mioritic colorează în tragic multe dintre aprecierile medicale. Un fost maistru mecanic, după ce ascultă sfaturile profilactice, încurajatoare, ale medicului, este de părere că atunci cînd ţi-e scris să mori, mori, orice-ai face. O nepoată hotărăşte pentru mătuşa ei, fără să o consulte pe aceasta: „Eu zic s-o operaţi! Ce-o fi o fi!“. O doamnă intră în cabinet, după ce l-a aşezat pe soţul ei în pijama, în salon şi, văzînd nesiguranţa doctorului cu privire la diagnostic, încearcă să-l ajute: „Mă tem de ce-i mai rău. Iarna aceasta, bărbatul meu este pentru a treia oară internat în spital. Ştiţi ce cred eu, şi-a pierdut complet umanitatea!“. (Confuzia cu „imunitatea“ nu scade cîtuşi de puţin vibraţia tragică a acestei păreri.)

Căsătoria rămîne la români cea mai adîncă taină a vieţii. Ea este rădăcina deopotrivă a fericirii, dar şi a nenumărate boli. O învăţătoare pensionară este surprinsă de diagnosticul comunicat, o afecţiune a inimii, neînţelegînd cum s-a putut întîmpla aceasta, cîtă vreme are un soţ foarte bun. O vecină, venită în vizită, deconspiră asistentelor secretul prietenei ei bolnave, acela că soţul acesteia bea, fiind de părere că pacienta ar trebui ţinută cît mai mult în spital, departe de bărbat. O mamă, aflînd diagnosticul sever al fiului ei, însurat de puţin timp, după un minut de reflecţie contribuie la diagnosticul cauzal: „Numai de la noră-mea putea să i se tragă!“.

Modernizarea societăţii româneşti întîrzie să apară, şi pe tărîmul părerilor medicale. Spre deosebire de occidentali, foarte puţini dintre români suspectează drept cauză a îmbolnăvirii lor sau a celor apropiaţi poluarea, exploziile solare, radicalii liberi, grăsimile nesaturate, virusurile fortificate în aeroporturi sau azbestul din pereţii clădirilor. Cauza bolii rămîne, la fel ca şi acum o sută de ani, o fereastră uitată deschisă, o zi ploioasă sau supărarea pricinuită de plecarea băiatului de acasă. Un bunic, ferm în cele cîteva idei pe care le exprimă, repetă echipei medicale că păcătoasa artrită care-l chinuie a fost declanşată de o găină care l-a muşcat de deget. Şi în materie de dietă, tendinţele avangardiste întîrzie să se împrăştie în societatea românească. Puţini dintre noi, încercînd să explicăm îmbolnăvirile, ridicăm problema cerealelor modificate genetic, a puilor mustind de hormoni, miracolul magneziului sau erezia patiseriilor. Delictele culinare, pedepsite cu grele suferinţe, au rămas o bucăţică de tobă, „de altfel proaspătă“, o jumară înghiţită pe ascuns sau o lingură de smîntînă în plus. 

Există, totuşi, două concepte moderne care au fost acceptate de mentalul nostru colectiv legat de boală, unul vătămător – Cernobîl şi unul binefăcător – Biorezonanţa. O patroană de măcelărie se autoevaluează vag hamletian: „Mănînc, nu mănînc, tot mă-ngraş. Eu cred că asta mi se trage de la Cernobîl“.

Relaţia românilor cu munca, după cum ştim nici nemţească, nici grecească, se întrezăreşte în multe dintre opiniile lor legate de îmbolnăvire. Munca multă, munca de tînăr, munca nerăsplătită îmbolnăveşte. O soţie nu se miră că soţul ei a paralizat, „a lucrat toată viaţa la hidraulică, cu miros de ulei“, iar o fiică plînge aflînd diagnosticul tatălui ei: „Am ştiut, am ştiut că o să dea în diabet, m-a crescut singur de cînd am fost pe clasa a doua“. În mai puţine cazuri munca vindecă. O doamnă dinamică se îndoieşte de efectul medicamentelor luate şi pune vindecarea ulcerului ei vechi, duodenal, pe seama nenumăratelor treburi pe care le are de cînd îşi îngrijeşte cei doi nepoţi. Consumul de alcool este întotdeauna consecinţa nedorită, dar de neevitat, a specificului unei profesiuni. „Mai beau, de ce să vă mint, domnule doctor, dar n-am ce face, de aşa natură e munca mea!“, zice fiecare. De aşa natură e munca ciobanului, e frig, ziua lungă, nu rezişti altfel, de aşa natură e munca poştaşului, căruia în fiecare casă în care duce pensia i se oferă un păhărel, imposibil de refuzat fără a pricinui supărare pensionarilor. Natura muncii profesorului universitar este înţesată cu inspecţii de gradul întîi, doctorate, examene de promovare, urmate de mese festive de la care nu se cuvine să pleci, iar omul de afaceri are, în fiecare clipă, o perioadă grea, contracte neprevăzute cu finlandezi, cu ruşi, cu englezi, protocoale, whisky-uri. Pînă şi munca menajeră a casnicei este de aşa natură, o mîncare, strîns puţin prin casă, o vecină, o vişinată, cel mult două. 

Educaţia generală scăzută a românilor, educaţia medicală fiind parte a acesteia, naşte păreri a căror ingenuitate înfioară. Un biet om se stinge în mîinile echipei medicale. În salonul vecin, un grup de pacienţi schimbă păreri, ajungînd la concluzia că nu este normal să moară omul aici, în spital, cu doctori de faţă. O tînără nevastă vine să nască nespălată de nouă luni, fiind de acord cu opinia soacrei că poţi pierde copilul, dacă pui apă pe tine. Recomandarea reducerii grăsimilor din alimentaţie este primită cu rezerve de un bărbat cît un brad: „Eu mănînc numai slănină şi caş făcute cu mîna mea şi cred că, dacă mănînci lucruri naturale, mori numai cînd îţi vine vremea, nici un minut înainte!“. 

Am lăsat la urmă bunul-simţ, însuşire care îi defineşte pe majoritatea românilor. Cele mai multe dintre părerile lor despre medici, despre boli, despre tratamente sînt pline de bun-simţ: să nu mai întîrzie vizita la dispensar, să se opereze, dacă asta spune doctorul, să meargă la spitalul din oraş şi doar apoi la Bucureşti, să nu ia medicamente nerecomandate. Un inginer pensionar află că este nevoie de nişte analize mai complicate pentru diagnosticul soţiei lui, dar nu mai sînt „fonduri“. Văzînd îndoielile doctoriţei – să aştepte venirea banilor, să nu aştepte, cheltuiala e însă destul de mare – îi spune: „Părerea mea e să facem analizele acum. Ce s-aşteptăm? În sănătate, sacul cu bani e gol ca promisiunea unui ministru. Ne-om descurca noi cumva, cu ce ştiţi dumneavoastră şi cu ce am pus noi deoparte“.

Privind cu ochii strînşi prin ceaţa acestor eronate, inutile, fataliste, caraghioase şi pline de bun-simţ opinii medicale ale cetăţeanului, zăreşti silueta inconfundabilă a românului contemporan, silueta noastră. 

Nicolae Rednic este medic internist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.