Nicolae REDNIC

Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?

Încrederea este temelia, ingredientul cel mai important, catalizatorul oricărui act medical.

Medicina îți clarifică unele valori, cel puțin în măsura în care le recunoști mai ușor pe cele anodine.

Nimeni nu are o baghetă magică cu care să reformeze sănătatea românească, dar, după această afacere Voiculescu, simt că tensiunii dintre doctori, cei mulți, și politicieni i s-a mai adăugat o sensibilitate, aceea a unei nedreptăți.

În rețelele sociale, controlul opiniilor medicale este practic inexistent.

Epidemia nu ne-a învățat spiritul medicinei, doar l-a scos la iveală.

Cel mai violent element al oricărui rău care se abate asupra noastră este apariția lui neașteptată.

Aroganța medicilor poate fi distructivă, dar și benefică, vindecătoare.

Zi de zi, de dimineaţă, sălile de lectură de la parterul şi etajul întîi ale Bibliotecii Judeţene sînt ocupate de peste o sută de absolvenţi de la Medicină şi Drept. Şi unii, şi alţii nu mai au alt loc unde să înveţe.

Sînt student la medicină. Cadrul acestui interviu este reprezentat de nenumăratele titluri de presă care clatină entuziasmul meu la gîndul că voi fi medic: „Mercurialul şpăgii în spitale“, „Record de şpagă în judeţul...“ cutare, „Şpaga la doctori, cînd se va termina?“. Este aceasta o imagine reală a medicinei româneşti?

Cît de în urmă sîntem? Greu de spus. Institutul Naţional de Sănătate Publică îşi încheie Raportul stării de sănătate din România, anul 2010, cu concluzia: „Din punct de vedere al stării de sănătate, populaţia României prezintă unii dintre cei mai defavorabili indicatori din întreaga Uniune Europeană“.

Afirmaţia că toată lumea se pricepe la fotbal şi politică mi se pare exagerată. În schimb, toată lumea se pricepe, cît de cît, la medicină. Românii abordează mult mai des morga unui agent sanitar sfătos decît aerul îngîndurat al unui antrenor de selecţionată naţională sau clarviziunea geostrategică a unui analist politic.

Sînt medic într-un spital universitar dintr-un mare oraş ardelean şi, avînd această meserie, înţeleg mai bine dramele individuale decît cele colective. Recunosc adesea cauza suferinţei unui om de îndată ce îmi deschide uşa, în schimb, ori de cîte ori vorbesc cu prietenul meu din minister, acesta îmi demonstrează că nu pricep nimic din suferinţa sistemului medical naţional şi, mai ales, nu înţeleg beneficiile acestei reforme sanitare.