Eu, în Franţa, am scăpat de asta!

Publicat în Dilema Veche nr. 458 din 22-28 noiembrie 2012
Eu, în Franţa, am scăpat de asta! jpeg

Există numeroase stagnări în medicina românească legate de lipsa banilor, de politicile sanitare greşite sau absente şi, în al treilea rînd, de rămînerile în urmă ale corpului medical. M-am aşezat la masa de scris cu mintea plină de invective la adresa guvernanţilor din România şi de exemple tragice, în care magistratul destinului unui om a fost sărăcia din spitale. Da, lipsa mijloacelor de diagnostic, a medicamentelor, a clădirilor şi proasta conducere a ministerelor, a direcţiilor şi a caselor de asigurări sînt principalele cauze ale ecartului dintre medicina românească şi cea occidentală. M-am răzgîndit, însă, şi n-am să le aşez pe toate acestea pe hîrtie, din două motive: mai întîi, dumneavoastră, cititori, jurnalişti, alegători din ţara aceasta, vedeţi mai bine decît mine neputinţele miniştrilor şi felul cum se cheltuie banul public şi, în al doilea rînd, ar fi necavaleresc şi nedemn să nu încep prin a observa paiul din ochiul meu, al medicului care sînt, al corpului medical. (Mi se pare, totuşi, că politicienii scapă prea uşor de condeiul meu şi vă dau un singur exemplu de întîrziere istorică. În anul 1856, prima şcoală medicală din Ţara Românească este închisă, după cîteva luni de funcţionare, de către partida filorusă, la putere în Adunarea obştească, pentru că întemeietorul ei, Carol Davila, era, natural, filofrancez. În schimb, în anul 1181, Guilhelm al VIII-lea, senior de Montpellier, hotărăşte că Universitatea de Medicină din oraşul său va fi deschisă tuturor, indiferent de avere şi, atenţie!, confesiune. Altfel spus, un francez, într-un secol şi un loc unde catolicismul era dreptatea şi autoritatea unică, înţelege că medicina este dincolo de Biserică, în schimb, românii dîmboviţeni, şapte sute de ani mai tîrziu, taie bugetul primei lor şcoli medicale, pentru că directorul ei salută cu „Bonjour“ şi nu cu „Dobrîi den“!)

Înainte de a semnala cîteva mentalităţi învechite ale unor medici români, se impun două precizări.

Mai întîi, cît de în urmă sîntem? Greu de spus. Institutul Naţional de Sănătate Publică îşi încheie Raportul stării de sănătate din România, anul 2010, cu concluzia: „Din punct de vedere al stării de sănătate, populaţia României prezintă unii dintre cei mai defavorabili indicatori din întreaga Uniune Europeană“. Ca să nu fiu acuzat de defetismul ultimului loc, am să remarc doar că la mortalitate infantilă, speranţă de viaţă, decese prin boli cardiovasculare sau cancer, număr de medici pe cap de locuitor, număr de tomografe pe cap de locuitor etc. etc., sîntem pe locurile 25-27 între cele 27 de popoare ale Europei Unite. Desigur, comparaţia cu alte ţări, din regiuni mai puţin civilizate ale lumii, ne este favorabilă.

A doua precizare: medicii români sînt buni. Ei nu sînt în urma confraţilor lor europeni sau americani, dacă privim însufleţirea cu care îşi fac meseria, strădania cu care încearcă să îşi ajute bolnavii sau vigoarea cu care se ţin ancoraţi de progresul zilnic al ştiinţei medicale.

Veacul XXI a apărut în medicină cu ambiţia de a schimba profilul medicului, expertiza înaltă, verificarea periodică a performanţei, relaţia directă, partenerială cu pacientul, rigoarea etică, spiritul de echipă fiind trăsăturile prioritare. Ne aliniem şi noi, medicii români, la modernitate, învăţînd de la confraţii noştri din America, Anglia, Franţa sau Germania. Mai sînt însă, printre noi, unii cu mentalităţi înapoiate, feudale, iluministe, romantice, capitaliste şi, nici o surpriză, comuniste.

Medicul feudal este întîlnit în spitale mai mici, rar şi în clinici universitare. Domeniul lui feudal este secţia întreagă, dacă a ajuns şef, sau, dacă nu, cele cîteva saloane în care lucrează. Autoritatea lui are un caracter personal. Pacienţii nu disting pregătirea sa profesională autentică, fiind copleşiţi şi răpiţi de personalitatea lui. Relaţiile cu doctorii tineri, cu personalul medical auxiliar şi cel administrativ se bazează pe fidelitatea personală, întreţinută de cuvinte potrivit spuse şi favoruri mărunte. Sînt promovaţi slugarnicii necompetitivi. Consecinţele pot fi, uneori, funeste. Catastrofele medicale, inevitabile într-un sistem fără un permanent autocontrol, sînt cel mult bîrfite, camuflate, „să rămînă între noi“. Un „noi“ al unor medici care uită că într-o zi vom fi cu toţii pacienţi. Principalele însuşiri ale medicinei moderne, argumentare ştiinţifică a fiecărei decizii, individualizarea fiecărui act medical, recunoaşterea şi corectarea imediată a greşelilor nu pot prospera, cel mai adesea, pe aceste „moşii“.

Medicul iluminist, dacă pot să-i spun aşa, este un doctor care încearcă să compenseze cu inteligenţa lui ridicată lipsa de informare permanentă. Analizează bolnavii exclusiv prin intermediul raţiunii lui, a cîtorva scheme logice învăţate în tinereţe. Pe termen scurt, deciziile lui par bune. Raţiunea este indispensabilă, dar insuficientă în practica medicală. Informaţia este enormă şi se schimbă permanent, odată cu progresul fiecărei ştiinţe. Dintre datele medicale care se publică anul acesta, jumătate se vor dovedi, în cinci ani, inutile, iar un sfert – de-a dreptul greşite. Ca să fii la zi, trebuie să citeşti în fiecare seară. În România, cunoştinţele medicilor nu sînt verificate periodic, cu seriozitate, aşa cum se întîmplă în Vest. Ne bazăm pe conceptul, nu-i aşa, înapoiat, al responsabilităţii individuale.

Romanticul practică o medicină speculativă, empirică şi sentimentală, tratînd – cel mai adesea, spre norocul lor – oameni sănătoşi, în lungi şi calde conversaţii. Sînt inutili şi inadaptaţi ritmului medicinei moderne.

Medicul capitalist are multe feţe în România. Există un capitalism sălbatic şi unul cu faţă umană, dar, desigur, profitul este principiul fundamental al amîndorura. În varianta cu faţă umană, medicina rămîne, cu trecerea anilor, înapoia altor importante preocupări. Pe măsură ce casele au fost construite, relaţiile aventuroase depăşite şi concediile exotice povestite, motivaţia muncii scade. La spital este neatent, grăbit, superficial, cu gîndul la hobby-ul după-amiezii. Cel de-al doilea, capitalistul sălbatic, este prezent în poveştile bieţilor bolnavi şi – mă amăgesc să cred – numai acolo. Medicul, angajat al comunităţii, care cere bani pentru a-şi face datoria, trădează o înapoiere morală de neiertat.

Medicul comunist este un naiv, care crede că toată lumea îşi face serios treaba deasupra lui şi că lucrurile se vor îndrepta de la sine, firesc, pentru că sănătatea este lucrul cel mai preţios al naţiei. I se vor aduce cele mai noi aparate şi cele mai potente medicamente, va fi trimis la cursuri de specializare pe banii spitalului, iar saloanele vor fi zugrăvite în curînd. Acest medic, înţepenit şi utopic, aşteaptă să i se valorizeze competenţele, ignorînd faptul că medicina, asemenea tuturor îndeletnicirilor umane, astăzi, este competitivă, accesul la cele mai noi informaţii, la cele mai noi tehnologii de diagnostic şi de tratament se face liberal, adică prin eforturi şi sacrificii personale.

Toate aceste mentalităţi vechi se întîlnesc din ce în ce mai rar în corpul medical. Medicina românească are sufletul tînăr. Ascult, în fiecare an, la examene de specialitate, medici şcoliţi în Franţa, în Anglia, în Germania, în tot mai multe clinici universitare moderne româneşti. Ştiu tot, au mîini experte, gîndesc limpede, mult mai bine decît o făceam eu, la vîrsta lor.

Mă opresc pe coridorul plin al spitalului cu o colegă de facultate, de zece ani doctoriţă la Lyon, venită să mă vadă. Ne prindem într-o dispută medicală. Încet-încet, umilă şi complice, se apropie de mine o pacientă care pleacă spre casă, o femeie de la ţară, şi îmi împinge sub braţ o pungă în care bănuiesc nemuritoarea găină. Sînt stînjenit de împrejurare, de pacientă, de colega mea. Iar ea, punînd paie peste focul din obrajii mei, îmi zice: „Eu, în Franţa, am scăpat de asta!“.

Nicolae Rednic este medic.

Foto: V. Dorolţi

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.