Eu, în Franţa, am scăpat de asta!

Publicat în Dilema Veche nr. 458 din 22-28 noiembrie 2012
Eu, în Franţa, am scăpat de asta! jpeg

Există numeroase stagnări în medicina românească legate de lipsa banilor, de politicile sanitare greşite sau absente şi, în al treilea rînd, de rămînerile în urmă ale corpului medical. M-am aşezat la masa de scris cu mintea plină de invective la adresa guvernanţilor din România şi de exemple tragice, în care magistratul destinului unui om a fost sărăcia din spitale. Da, lipsa mijloacelor de diagnostic, a medicamentelor, a clădirilor şi proasta conducere a ministerelor, a direcţiilor şi a caselor de asigurări sînt principalele cauze ale ecartului dintre medicina românească şi cea occidentală. M-am răzgîndit, însă, şi n-am să le aşez pe toate acestea pe hîrtie, din două motive: mai întîi, dumneavoastră, cititori, jurnalişti, alegători din ţara aceasta, vedeţi mai bine decît mine neputinţele miniştrilor şi felul cum se cheltuie banul public şi, în al doilea rînd, ar fi necavaleresc şi nedemn să nu încep prin a observa paiul din ochiul meu, al medicului care sînt, al corpului medical. (Mi se pare, totuşi, că politicienii scapă prea uşor de condeiul meu şi vă dau un singur exemplu de întîrziere istorică. În anul 1856, prima şcoală medicală din Ţara Românească este închisă, după cîteva luni de funcţionare, de către partida filorusă, la putere în Adunarea obştească, pentru că întemeietorul ei, Carol Davila, era, natural, filofrancez. În schimb, în anul 1181, Guilhelm al VIII-lea, senior de Montpellier, hotărăşte că Universitatea de Medicină din oraşul său va fi deschisă tuturor, indiferent de avere şi, atenţie!, confesiune. Altfel spus, un francez, într-un secol şi un loc unde catolicismul era dreptatea şi autoritatea unică, înţelege că medicina este dincolo de Biserică, în schimb, românii dîmboviţeni, şapte sute de ani mai tîrziu, taie bugetul primei lor şcoli medicale, pentru că directorul ei salută cu „Bonjour“ şi nu cu „Dobrîi den“!)

Înainte de a semnala cîteva mentalităţi învechite ale unor medici români, se impun două precizări.

Mai întîi, cît de în urmă sîntem? Greu de spus. Institutul Naţional de Sănătate Publică îşi încheie Raportul stării de sănătate din România, anul 2010, cu concluzia: „Din punct de vedere al stării de sănătate, populaţia României prezintă unii dintre cei mai defavorabili indicatori din întreaga Uniune Europeană“. Ca să nu fiu acuzat de defetismul ultimului loc, am să remarc doar că la mortalitate infantilă, speranţă de viaţă, decese prin boli cardiovasculare sau cancer, număr de medici pe cap de locuitor, număr de tomografe pe cap de locuitor etc. etc., sîntem pe locurile 25-27 între cele 27 de popoare ale Europei Unite. Desigur, comparaţia cu alte ţări, din regiuni mai puţin civilizate ale lumii, ne este favorabilă.

A doua precizare: medicii români sînt buni. Ei nu sînt în urma confraţilor lor europeni sau americani, dacă privim însufleţirea cu care îşi fac meseria, strădania cu care încearcă să îşi ajute bolnavii sau vigoarea cu care se ţin ancoraţi de progresul zilnic al ştiinţei medicale.

Veacul XXI a apărut în medicină cu ambiţia de a schimba profilul medicului, expertiza înaltă, verificarea periodică a performanţei, relaţia directă, partenerială cu pacientul, rigoarea etică, spiritul de echipă fiind trăsăturile prioritare. Ne aliniem şi noi, medicii români, la modernitate, învăţînd de la confraţii noştri din America, Anglia, Franţa sau Germania. Mai sînt însă, printre noi, unii cu mentalităţi înapoiate, feudale, iluministe, romantice, capitaliste şi, nici o surpriză, comuniste.

Medicul feudal este întîlnit în spitale mai mici, rar şi în clinici universitare. Domeniul lui feudal este secţia întreagă, dacă a ajuns şef, sau, dacă nu, cele cîteva saloane în care lucrează. Autoritatea lui are un caracter personal. Pacienţii nu disting pregătirea sa profesională autentică, fiind copleşiţi şi răpiţi de personalitatea lui. Relaţiile cu doctorii tineri, cu personalul medical auxiliar şi cel administrativ se bazează pe fidelitatea personală, întreţinută de cuvinte potrivit spuse şi favoruri mărunte. Sînt promovaţi slugarnicii necompetitivi. Consecinţele pot fi, uneori, funeste. Catastrofele medicale, inevitabile într-un sistem fără un permanent autocontrol, sînt cel mult bîrfite, camuflate, „să rămînă între noi“. Un „noi“ al unor medici care uită că într-o zi vom fi cu toţii pacienţi. Principalele însuşiri ale medicinei moderne, argumentare ştiinţifică a fiecărei decizii, individualizarea fiecărui act medical, recunoaşterea şi corectarea imediată a greşelilor nu pot prospera, cel mai adesea, pe aceste „moşii“.

Medicul iluminist, dacă pot să-i spun aşa, este un doctor care încearcă să compenseze cu inteligenţa lui ridicată lipsa de informare permanentă. Analizează bolnavii exclusiv prin intermediul raţiunii lui, a cîtorva scheme logice învăţate în tinereţe. Pe termen scurt, deciziile lui par bune. Raţiunea este indispensabilă, dar insuficientă în practica medicală. Informaţia este enormă şi se schimbă permanent, odată cu progresul fiecărei ştiinţe. Dintre datele medicale care se publică anul acesta, jumătate se vor dovedi, în cinci ani, inutile, iar un sfert – de-a dreptul greşite. Ca să fii la zi, trebuie să citeşti în fiecare seară. În România, cunoştinţele medicilor nu sînt verificate periodic, cu seriozitate, aşa cum se întîmplă în Vest. Ne bazăm pe conceptul, nu-i aşa, înapoiat, al responsabilităţii individuale.

Romanticul practică o medicină speculativă, empirică şi sentimentală, tratînd – cel mai adesea, spre norocul lor – oameni sănătoşi, în lungi şi calde conversaţii. Sînt inutili şi inadaptaţi ritmului medicinei moderne.

Medicul capitalist are multe feţe în România. Există un capitalism sălbatic şi unul cu faţă umană, dar, desigur, profitul este principiul fundamental al amîndorura. În varianta cu faţă umană, medicina rămîne, cu trecerea anilor, înapoia altor importante preocupări. Pe măsură ce casele au fost construite, relaţiile aventuroase depăşite şi concediile exotice povestite, motivaţia muncii scade. La spital este neatent, grăbit, superficial, cu gîndul la hobby-ul după-amiezii. Cel de-al doilea, capitalistul sălbatic, este prezent în poveştile bieţilor bolnavi şi – mă amăgesc să cred – numai acolo. Medicul, angajat al comunităţii, care cere bani pentru a-şi face datoria, trădează o înapoiere morală de neiertat.

Medicul comunist este un naiv, care crede că toată lumea îşi face serios treaba deasupra lui şi că lucrurile se vor îndrepta de la sine, firesc, pentru că sănătatea este lucrul cel mai preţios al naţiei. I se vor aduce cele mai noi aparate şi cele mai potente medicamente, va fi trimis la cursuri de specializare pe banii spitalului, iar saloanele vor fi zugrăvite în curînd. Acest medic, înţepenit şi utopic, aşteaptă să i se valorizeze competenţele, ignorînd faptul că medicina, asemenea tuturor îndeletnicirilor umane, astăzi, este competitivă, accesul la cele mai noi informaţii, la cele mai noi tehnologii de diagnostic şi de tratament se face liberal, adică prin eforturi şi sacrificii personale.

Toate aceste mentalităţi vechi se întîlnesc din ce în ce mai rar în corpul medical. Medicina românească are sufletul tînăr. Ascult, în fiecare an, la examene de specialitate, medici şcoliţi în Franţa, în Anglia, în Germania, în tot mai multe clinici universitare moderne româneşti. Ştiu tot, au mîini experte, gîndesc limpede, mult mai bine decît o făceam eu, la vîrsta lor.

Mă opresc pe coridorul plin al spitalului cu o colegă de facultate, de zece ani doctoriţă la Lyon, venită să mă vadă. Ne prindem într-o dispută medicală. Încet-încet, umilă şi complice, se apropie de mine o pacientă care pleacă spre casă, o femeie de la ţară, şi îmi împinge sub braţ o pungă în care bănuiesc nemuritoarea găină. Sînt stînjenit de împrejurare, de pacientă, de colega mea. Iar ea, punînd paie peste focul din obrajii mei, îmi zice: „Eu, în Franţa, am scăpat de asta!“.

Nicolae Rednic este medic.

Foto: V. Dorolţi

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.