Medicina suspiciunii

Publicat în Dilema Veche nr. 919 din 18 – 24 noiembrie 2021
Medicina suspiciunii jpeg

Medicii primesc tot mai des de la pacienți și de la rudele acestora mesaje cu sicrie și spînzurători. Violența împotriva personalului medical a crescut odată cu epidemia de coronavirus, fiind întîlnită în serviciile de urgență, în secțiile COVID sau în cabinetele medicilor de familie mai frecvent decît realizează majoritatea românilor. După o scurtă lună de miere, în primăvara anului 2020, în care ambulanțele erau aplaudate pe străzi și declarațiile televizate ale medicilor înlăcrimau ochii privitorilor, neîncrederea în sistemul sanitar a reapărut, fortificată, alunecînd des în suspiciuni iraționale. Violența și îngrijirea sănătății, la prima vedere o contradicție în termeni, este o expresie factuală cotidiană în spitalele românești.

Creșterea considerabilă a abuzurilor și amenințărilor la adresa oamenilor de știință, a medicilor, a persoanelor publice prezente în combaterea acestei pandemii a fost semnalată în întreaga lume, ca un fenomen nou și nedorit. Ea este prezentă și la noi, avînd accente etnocomportamentale specifice.

La Spitalul Giurgiu, pacienții filmează asistentele medicale în timp ce administrează medicamentele, de teamă că acestea le vor face rău. La Institutul „Marius Nasta” din București, un grup de oameni a spart ferestrele Terapiei Intensive, încercînd să pătrundă înăuntru ca să își salveze un apropiat din mîinile doctorilor. La Spitalul Colentina, amenințările cu moartea la adresa personalului sanitar sînt reclamate poliției frecvent. La Rîmnicu Sărat, asistentele sînt închise într-un salon de către un pacient nemulțumit, care se laudă că în trecut a ucis trei oameni, iar la Cernavodă, un tînăr cu un cuțit în mînă le cere doctorilor să-l îngrijească mai bine pe tatăl lui. Unei infecționiste din Constanța i se transmite să aibă grijă, că are copil acasă, iar la Abrud, un pacient amenință că va da foc locuinței medicului de gardă. Alături de aceste fapte, semnalate de presă, numărul mesajelor și postărilor adresate personalului sanitar, care includ amenințări cu acte de violență sexuală, amenințări cu moartea, sicrie și spînzurători este foarte mare, imposibil de contabilizat.

Încrederea este temelia, ingredientul cel mai important, catalizatorul oricărui act medical. Neîncrederea în doctori, pe de altă parte, este la fel de veche ca și medicina. Rațiunea rezistă atitudinii de neglijare a oricărei circumspecții și de abandonare a vieții tale sau a celor dragi în deciziile și acțiunile altuia, ale doctorului. Paradoxal, pe măsură ce medicina se bazează tot mai mult pe date științifice valide, ea stîrnește mai mult scepticism, din model al relației de încredere fiind retrogradată pe treptele neîncrederii. Această ambivalență a relației medic-pacient este cunoscută și întîlnită zilnic de doctori. Dar evoluția acestei neîncrederi în suspiciunea că medicii îți vor face rău intenționat, că te vor omorî, petrecută în cursul acestei epidemii de COVID, este neașteptată și amară pentru personalul sanitar. Sute de oameni răspund postării unei femei, îndurerată de moartea de COVID a părintelui ei, explicîndu-i că decesul s-a produs din cauza spitalizării, medicii fiind numiți „criminali”, care „ucid” pacienți. Un teleormănean se răstește la ambulanțierii veniți să-l ajute: „Plecați din casă! Nu vreau să merg la spital, că mă omorîți!”.

Personalul medical e obișnuit cu violența. Bolile psihice, alcoolul, drogurile, tulburările de personalitate sînt cauze care țin de pacient, iar frustrările legate de accesul la îngrijirea medicală, timpii de așteptare, refuzul unui anumit serviciu solicitat sînt cauze contextuale ale violenței din spitale. Atitudinea belicoasă, lipsită de empatie a unor doctori poate fi scînteia care aprinde în unii pacienți praful de pușcă. Printre cauzele generale socio-culturale atribuibile violenței din spitalele noastre pot fi indicate neîncrederea cronică în sistemul sanitar, mai ales a generațiilor care au trăit în comunism, și comportamentul de utilizator, de consumator de sănătate al noilor generații, care încurajează atitudinea de reclamant. Epidemia de COVID nu numai că a crescut, neașteptat, nivelul violenței în îngrijirea medicală, dar a adus și noi motive pentru aceasta, unele șocante pentru medici.

Imprevizibilă, implacabilă și greu de înțeles, asemenea oricărui dezastru, această epidemie pare că a profitat de defectele noastre, ale românilor, încurajîndu-le să se exprime. Neîncrederea în oameni, respingerea a orice ni se pare îndepărtat sau străin, managementul lacrimal al înfruntărilor vieții, care anesteziază gîndirea, dificultatea de a ne accepta vulnerabilitatea sînt cauze ale creșterii paradoxale a violenței față de personalul medical, tocmai în aceste zile în care serviciile lui sînt atît de necesare.

Mulți români sînt suspicioși față de cei care nu sînt de-ai noștri. Dacă nu știi pe nimeni la spitalul unde e internat tatăl tău, să ai și tu pe cineva de-al tău înăuntru, ești de la început neliniștit privind îngrijirea medicală acordată, suspicios față de informațiile primite și gata să-ți sară țandăra ori de cîte ori situațiile nu se potrivesc cu propria ta viziune despre medicină, despre lume. Bănuiala ineptă că medicii germani vor face experimente cu rudele lor bolnave de COVID, în stare gravă, a determinat cîteva familii să împiedice transportul acestora la Hamburg, unde șansele lor de salvare ar fi fost mai mari.

Panorama reacțiilor impulsive ale unor români ajunși față în față cu această boală este uluitoare. Un pacient respinge violent leucoplastul care îi fixează branula, motivînd că se simte legat. Oxigenoterapia, cel mai important sprijin oferit bolnavilor cu pneumonie COVID, este refuzată vehement de mulți pacienți care abia respiră, convinși că această procedură reprezintă un mod prin care doctorii le fac rău intenționat. Fratele unui pacient, internat cu COVID într-o clinică clujeană, primește permisiunea de a-l vizita și, de îndată ce ajunge în salon, busculează medicul și asistentele și smulge masca de oxigen de pe fața bolnavului semiconștient, amenințînd că îi omoară pe toți cei care vor încerca să repoziționeze acea mască. Numerele de pe ecranul monitorului scad rapid și medicii îl avertizează că, dacă se va ajunge la un anumit prag, la o anumită cifră, fratele lui ar putea muri. Omul continuă să se opună violent, convins că tocmai întreruperea oxigenului, la un bolnav care nu poate supraviețui fără acel oxigen, îl va vindeca. Imposibilul nu pare ilogic la acești conaționali. Ei iau decizii nu bazîndu-se pe cifre, ci pe poveștile pe care le aud. Atașamentul față de propriile fantasme, întreținute de mediile consensuale ignorante la care a aderat, îi permite probabil acestui om supraviețuirea în situația-limită în care a ajuns, periclitînd-o, însă, pe a fratelui lui. Gîndirea intuitivă, emoțională a acestor oameni, întunecată de rețelele sociale, clachează în condiții de incertitudine, crescîndu-le irascibilitatea și împiedicîndu-i să evalueze importanța relativă a lucrurilor.

În jargonul medical îi numim pe acești bolnavi, plini de animozități, pacienți „dificili” sau pacienți-„problemă” și orice doctor are experiența relației aparte cu aceștia. Medicul are capacitatea de a simți slăbiciunea pacientului său, oricare ar fi aceasta, și consideră ca o datorie să arate empatie față de ea. E dificil, totuși, de înțeles slăbiciunea oamenilor adunați în curtea Spitalului Bacău, care scandează „Asasinii!”, privindu-i direct în ochi pe medicii care le îngrijesc rudele. Iar pentru medicii germani, veniți să ajute niște oameni grav bolnavi, reproșul familiilor acestora că au venit doar ca să facă experimente pe rudele lor a fost mai mult decît o problemă, o dificultate, a fost o întoarcere în Evul Mediu.

Majoritatea bolnavilor au încredere în medicii cărora le solicită ajutorul. Aștept rezultatele unor sondaje de opinie publică, dar am convingerea că încrederea în știință și în medicină a crescut în acești doi ani. Pe de altă parte, epidemia, departe de a uniformiza poziția față de sistemul sanitar, față de știința medicală, pare că a adîncit o nouă falie în societatea noastră, întărind atît convingerile celor suspicioși, ale adepților conspiraționismului, ai existenței unei dictaturi medicale, ale celor plini de ostilități resentimentare față de personalul medical, dar și pe cele ale majorității oamenilor, care au înțeles mai bine posibilitățile științei medicale și nevoia de a ne lega speranțele de vindecare de aceasta.

Epidemia de coronavirus va trece, dar mă tem că va rămîne o epidemie de suferință morală a medicilor, dincolo de epuizarea fizică, determinată de numărul mare de morți la care au asistat, concomitent cu ostilitatea multora împotriva lor, care le neagă eforturile făcute pentru a-i salva pe acei oameni. Românii puși mereu pe harță în departamentele de urgență sau de terapie intensivă, unde ei sau rudele lor sînt ajutați să treacă peste această teribilă boală, par să urmeze cu toții sugestia lui Alexandre Dumas, aceea că sînt unele servicii atît de mari, încît nu le poți plăti decît cu ingratitudine.

Nicolae Rednic este medic.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.