Rîsul prostului

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Rîsul prostului jpeg

Rîsul prostului? Cum adică, rîsul prostului? Ni s-a spus de mii de ori că proştii nu rîd. Că sînt solemni, bîntuiţi de gîndul automonumentalizării, băţoşi. Că iau totul în serios, începînd cu ei înşişi şi sfîrşind cu cine au început. Dar cum să crezi una ca asta, drăguliţă Doamne? Cum să nu rîdă proştii? Rîd şi ei, bată-i să bată. Ba chiar cu zgomot uneori. Atîta doar că nu o fac cînd trebuie, cum trebuie şi de cine trebuie.

De fapt, felul în care rîde prostul vorbeşte despre două dintre carenţele lui fundamentale: stîngăcia şi precaritatea. Prostul rîde cu toate că nu are umor. Şi nu are umor fiindcă nu ştie să deprindă rosturile şi virtuţile ironiei. Pentru el, cine optează pentru registrul comic e un neisprăvit, un terchea-berchea. Floreta verbului, poanta, viţul fac parte dintr-un arsenal pe care, neputîndu-l folosi şi neştiind la ce e bun, prostul îl respinge.

Revenind, asta nu înseamnă că prostul nu rîde. Înţelepciunea populară a fixat deja cadrul în care o face (a se vedea expresia „a rîde ca prostul/proasta în tîrg“) . Fără acces la Bergson sau măcar la Jankélévitch, el se amuză în si­tua­ţiile în care se recomandă fie gravitatea, fie dramul de empatie. Prin contrast, cînd e de rîs, prostul stă ferecat într-o căutătură rea, cu ochii mijiţi şi gura pungită. Calamburul şi aluzia i se par nişte duşmani perfizi. Prostul e, prin excelenţă, avocatul sensului propriu al cuvintelor. Cine se încumetă spre sensul figurat face figură de eretic şi merită tăvălit prin fulgi şi catran, dacă nu ars de-a binelea pe rug. (Pentru proşti, în cazul că deschid din întîmplare aici: nu puneţi mîna pe chibrituri – era să zic „nu vă inflamaţi“ – , a fost o figură de stil.)

Există cîteva situaţii care confirmă atît amplasamentul precar al prostului în lume, cît şi inadecvarea lui în ale rîsului. Una dintre ele este apariţia unui infirm sau a unui bolnav în raza vizuală a prostului. Cînd vede un olog, un ciung sau un chior, prostul rîde. Iar dacă pe urmă pune mîna la gură, n-o face din pudoare rurală, ci fiindcă vrea să-şi camufleze dentiţia lumpen. Un infirm e oricînd un prilej de amuzament pentru un prost. Şi asta nu fiindcă în memoria lui ar îmboboci brusc definiţia lui Montaigne („fericirea e suma tuturor nenorocirilor de care nu am avut parte“), ci din pură neînţelegere. Din indigenţă mentală. În prezenţa infirmităţii, prostul nu rîde cu răutate, ci din cauză că fiinţa care i se arată în faţa ochilor iese din conturul firesc, se sustrage într-un fel tiparului. Iar pentru prost orice deviere de la parametrii normali se cere în­tîm­pi­na­tă cu un rîset. Beteşugul nu e prilej de compătimire sau de compasiune, ci de amuzament. Prostul nu poate fi solidar cu infirmul, pentru că – în mintea lui – asta l-ar face şi pe el infirm. A­min­ti­ţi-vă cît de proşti (adică de necopţi la minte) eram în şcoala primară. Amintiţi-vă cum rîdeam cînd vedeam un copil cu o mînă mai scurtă sau cu un deget lipsă. Amintiţi-vă că şi în cazul unei infirmităţi sociale (haine rupte, pantofi scîlciaţi), reacţia noastră era aceeaşi.

A doua situaţie – nu şi ultima – care dovedeşte că prostul nu ştie să rîdă dă naştere aşa-numitului rîs ierarhic sau de linguşire. Cînd şeful spune o glumă, iar prostul i se află în apropiere, prima lui reacţie este tăcerea. Motivul e simplu: omul n-a prins poanta. Cînd însă cei mai bine echipaţi neuronal decît el încep să rîdă, în prost prinde cheag o dorinţă arzătoare de-a le surclasa reacţia, pentru ca nu cumva şeful să vadă în atitudinea lui rezervată o formă de nesupunere sau un dezacord. Şi atunci, chiar dacă accesul la poantă îi rămîne interzis – cine ştie, poate că gluma îl vizează chiar pe el –, prostul izbucneşte într-un rîs hăhăit şi torenţial, care produce jenă şi momente de stînjeneală. Auzindu-l, şeful conchide că pe viitor ar fi bine să se abţină.

Un prieten mi-a relatat cîndva o scenă în care proaspătul fin încerca să i se vîre pe sub piele proaspătului naş. Îi curăţa scama pe care încă n-o avea, îl venera de zece ori pe zi, îi stătea aproape în mai toate ocaziile social-mondene. Ei bine, cînd naşul spunea un banc, finul cu pricina declanşa o serie de hohote care se terminau – invariabil şi, de la un punct, inevitabil – cu apelativul înrudirii familial-spirituale. Ceva de genul „hă-hă-hă-hă, naşule“.

Dacă şi bogaţii plîng, dacă şi caii se împuşcă (nu-i aşa?), atunci fie-le permis şi proştilor să rîdă. În tîrg, pe lîngă şef sau pe lîngă naş. Gudurîndu-se cu entuziasm, iar apoi ducîndu-şi repede mîna la gură.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.