Revoluţia ştiinţifică nu va fi live pe Facebook

Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Revoluţia ştiinţifică nu va fi live pe Facebook jpeg

Ştiința, față de credința religioasă, are un mare avantaj: nu poate fi luată în posesie și instrumentată sau codificată canonic de către o biserică sau alta. Dar, precum religiile, poate duce la apariția unor dogme. Una dintre acestea a fost pozitivismul în secolele al XIX-lea și al XX-lea, alta materialismul, iar una contemporană este chiar scientismul exagerat și exasperant al cîtorva figuri reprezentative ale scenei publice. Desigur, aceste dogme nu au surse comune și nu sînt nici rezultate științifice, ci produse secundare, indirecte, care întotdeauna au fost sau vor fi depășite. Pentru că știința, la urma urmei, este, în sens mertonian, scepticism instituționalizat și organizat. O revoluție adesea duce la decăderea, chiar dispariția unei religii, pe cînd în cazul științei nu va face decît să schimbăm traseul, poate chiar să avansăm cunoașterea spre o nouă paradigmă (iar acesta este singurul sens adecvat în care putem vorbi de „paradigme“).

Dogma despre care vreau să glosez mai jos este tocmai cea a revoluției. Despre cum știința revoluționează, mai ales prin tovarășa sa de drum, tehnologia (înțeleasă și ca știință aplicată, dar nu doar atît), lumea și societățile. Știința ca motor revoluționar și salvator al lumii apare la televizor și online, este știința care face viața mai bună și economia mai performantă, știința care aduce viață veșnică și călătorii spre exoplanete. Fără îndoială, știința este revoluționară, dar nu în sensul în care a ajuns să fie marketată și vîndută celor mulți și adesea obidiți. Orice revoluție științifică cere timp și putere de luptă. Aceste revoluții, care n-au fost atît de multe pe cît de des întîlnit este discursul revoluționar, se întind uneori pe secole și vin la pachet cu tragedii personale sau sociale. Revoluțiile sînt momente de cotitură și de dezorganizare, în care facțiunile se luptă fără a ști clar că asta fac. Oamenii de știință nu au un spațiu de bătălie bine fixat, ci mai degrabă un timp al dezbaterii și dezacordului pînă se ajunge la un consens, cel puțin metodologic. Poți fi martorul unei revoluții științifice și să nu-ți dai seama. La fel se poate întîmpla și în cazul în care ești chiar agent al revoluției. I s a întîmplat lui Newton, iar de-abia Kant a adus în conștiința tuturor faptul că mecanica newtoniană a devenit „orizontul de nedepășit“ al științei moderne. Dar și acesta a fost depășit.

Cînd auzim că s-a mai făcut un pas științific revoluționar, să ne gîndim mai degrabă la cum, din revoluția cubaneză, au rămas doar tricourile cu El Comandante. Totul este în media, iar mediația aduce inevitabil distorsiunea faptelor și exagerarea interpretărilor. Tocmai din scepticism, extrem de puțini oameni de știință, chiar în fața unor descoperiri epocale, ar numi rezultatele lor „revoluționare“. Cuvintele mari rămîn pe mîna sofiștilor de Facebook și a invitaților din studiourile televiziunilor. Această utilizare improprie a științei pe post de cheie universală, care deschide toate ușile, este semnul unei neînțelegeri profunde născute din fantasma salvării. Dacă pînă acum religiile (mai ales cele monoteiste) jucau acest joc, odată cu emanciparea iluministă altcineva trebuia să dea chip fantasmei. Iar știința, prin robustețea rezultatelor sale (care se cîștigă doar în timp și niciodată definitiv), prin faptul că e deschisă – orice opinie bine întemeiată va fi recunoscută în cele din urmă chiar dacă va duce la anularea unor eforturi de secole, orice rezultat trebuie să fie reproductibil, oricine poate face știință indiferent de ierarhie și statut – s-a dovedit un candidat bun. De aceea astăzi aflăm din media aproape zilnic cum s-a găsit tratamentul unor boli fatale, cum putem crea viață și creiere mai bune, cum inteligența artificială e posibilă ca învățare statistică, cum vom salva planeta de la dezastru, cum vom coloniza Universul și chiar vom tranzita găurile negre în căutarea altor universuri. Omul a ajuns zeu. Ceea ce, să recunoaștem, religiile nu au cutezat a spune. Și bine au făcut, căci zeii nu au limite.

În acest amestec fantasmatic, știința devine doar un discurs al puterii manipulative a media, iar revoluțiile sale curg pe bandă. Este probabil cea mai mare trădare a științei: să dea răspunsurile de-a gata. Ea nu poate face acest lucru: știința avansează rezultate spre a fi chestionate, ipoteze care se cer falsificate, explicații care trebuie coroborate. Cine iubește știința o practică, atît cît poate, împins(ă) de spiritul căutării și întrebării. Știința vîndută prin media pe post de panaceu nu e dragoste, e pornografie. 

Constantin Vică este lector la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.