Reportaj despre mine însumi

Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Reportaj despre mine însumi jpeg

● Uite, c-a murit reportajul de ziar, de teve. Cred că l-am omorît chiar eu. Aşa, pe nepusă masă. Fără să-mi dau seama. Ce mi-era mai drag în jurnalism cu mîna mea am spînzurat. Păi, da. Despre crima asta aş vrea să mărturisesc. N-am avut perseverenţă, n-am tras cu orice preţ să fiu asociat cu o vechitură, reportajul.

● Nu mai e nevoie de el? Lumea turuie la cafenea, la bere, pe Facebook, pe Twitter. Turuie întîmplări. Lumea vrea să se audă. N-are chef să asculte. Comodă ipostază.

● Poate am îmbătrînit şi mi se pare că nici un subiect nu mai este destul de mişto, de şocant. În fiecare săptămînă, măcar o dată îmi pun problema: ce bine ar fi să merg acolo, uite dincolo ar ieşi, uite ce-aş face. Şi apoi mă demobilizez: păi, ce să mai scriu eu ca să aducă vizualizări pe net, să rupă omul ziarul cînd îl ia? N-am ce. Televiziunile „dărîmă ochiul“ cu nuduri, crime, mărturii şocante, breaking news-uri. Mi-a murit organul ăla care mă ridica din pat şi mă punea la 3 dimineaţa pe tren. Inocenţă. Idealism.

● Curios. Nici amintirea lor nu mă mai încălzeşte. Trăiesc într-un prezent atît de fierbinte, încît îndepărtatul trecut nu mă ispiteşte, nu mă amăgeşte. Eram un reporter. Ei, şi? Prima oară, reportaj am făcut, aşa am intrat în presă. Ei, şi?

● Şi frica de video. Bă, ţine aparatul cum trebuie, de ce îţi tremură mîna?! Tu de ce nu filmezi strict ce trebuie?! Frica de video. Nu e timp de greşeli, nu mai este timp de încercări. Videoul haleşte. Video – ori eşti, ori nu eşti.

● Orice ins cu un telefon şi un cont de Facebook poate face treabă mai bună decît mine. Poză, trei cuvinte şi urcă pe net cea mai tare poveste din lume. Pînă ajung eu cu maşina, cu sentimentul, cu umoarea mea e prea tîrziu. Uite singurul protestatar din Baia de Arieş din recentele proteste. Îl ţineţi minte? Nu m-a aşteptat pe mine. Şi glasul ăla cu ecou într-un ceaun spunea totul.

● De fapt, mor de ciudă că nu mai pot să rezolv, jurnalistic vorbind, ecuaţia asta. Mi se par toate fără rost. Bine, dar abia am terminat o carte şi de reportaj: Lipscaniul ghid turistic şi de chefuri. Blocat în deprimare, în nemulţumire, în a mă plînge, nu văd că ce mi-e drag, drag mi-a rămas şi creşte, există, coabităm. Cum de puteam uita? Aha, ăsta cum l-am făcut? Pentru el nu mai eram bătrîn. Pentru Lipscaniul ăsta am ţinut camera video corect în mînă. Încă pot. Şi sîngele mi se urcă în cap şi-mi amintesc despre cum lucram la TVR şi nu puteam să mă adun pentru Lipscani. Şi iar îmi amintesc cînd am fost dat afară de la TVR, fără motiv, şi furia mi-o vărsam în Lipscani. Că furia pe frig e cuţit criminal, căci frig uscat n-am mai îndurat, ca cel din lunile de iarnă ale anului trecut, pozînd fiecare casă, dorind să stau pe străzi la fiece oră a Lipscaniului, să-i simt pulsul. Lipscaniul e cadavru dimineaţa. Prînzul îl prinde dezbrăcat şi alb la faţă. Apusul e ucigător. Numai noaptea îl învie. Şi au venit deznădejdile astea peste mine. Le-am trăit. I-am ascultat golul, murmurul, larma. Eram fantomă, zidurile mă cunoşteau. I-am citit cărţile. Tomuri pline de închipuiri, chinuri, Lipscaniul era de citit printre rînduri. Am mîncat, am băut, m-am făcut de-o burtă, am devenit dependent de vinul roşu în Lipscani. Beam-mîncam zilnic. Nu, nu era povestea Lipscaniului fără a fi povestea mea. Dar departe de zgomotul dement al prezentului, numai eu şi o felie din lumea asta mare. Lipscani? Eu. Eu. Reportajul era despre mine. În fiecare zi vizitam o crîşmă-două din Lipscani şi zăceam, miroseam, pustiam cu ochii locurile. Ăsta era reportaj şi nu-mi dădeam seama. Ce-i cu mine? Cum am putut scrie că a murit reportajul? Reportajele, sute chiar, ratate unele, realizate multe, duse la capăt toate, m-au ajutat acum să scriu unul într-un ritm pervers. Ochiul, limba, mirosurile întărîtate în atîtea rîpe, pe drumuri lungi şi obositoare s-au adunat spre triumful unei cărţi. Uite-l, reportajul, adunat din spaţii vaste străbătute altădată, azi mi-a devenit piele-blană să-mi dea căldura, siguranţa de a intui ce-i cu Lipscaniul ăsta de aici, uite-l, reportajele de altădată mi-au deschis apetitul nebun să privesc paharul-şniţelul Lipscaniului. Unele lucruri se mută în tine şi nu le vezi, cîrteşti că nu mai există. Reportajul s-a mutat în mine, mi s-a lipit de suflet „ca marca de scrisoare“. Scriu despre Lipscani, scriu despre mine. E desuet, e nemulţumit, e bătrîn, e trăncăneala chefliilor. Ca şi mine. A crescut în tihna şi neliniştea mea. I-am dat cuvintele, fibra, slăbiciunile mele. I-am dat imaginaţia şi mi-am dat seama de limitele ei. Şi am mai făcut ceva în Lipscani, ceea ce m-a făcut să uit. Am umblat anonim printr-un spaţiu în care e bine să fii văzut. Nu-i şi asta reportajul? Anonim, m-am lăsat dus de nas. Cum am făcut întotdeauna şi în cărţile mele despre puşcăriaşi şi despre blocul copilăriei mele. Reportajul l-am ucis eu? L-am închis în mine, l-am închis în cărţi. Adică, în acele obiecte care au multe pagini şi care au greutate şi care se ţin în mîini mai multe ore.

Foto: V. Dorolti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.