Rechinul din farfurie

Publicat în Dilema Veche nr. 425 din 5-11 aprilie 2012
Rechinul din farfurie jpeg

„Ia uite dom’le la asta! Se bagă în faţă, se înfruptă din toate şi ne ocupă teritoriile de parcă noi nici nu am fi pe aici. Păi, ce crezi, măi animalule, că aşa îţi merge? Aici sînt reguli clare, noi ştim care e locul fiecăruia şi nu acceptăm să ne încurce orice nou-venit.

Păi, măi urecheatule, pe cînd străbunii noştri făceau regulile pe aici, ai tăi nici nu-şi împletiseră primul lanţ de ADN! Iar legea va fi făcută de noi pînă cînd ne vom hotărî noi că ne-am dus prea mult traiul şi, plictisiţi, ne vom retrage.“

Poate că aşa or fi gîndit diversele vieţuitoare atunci cînd într-un sistem ecologic guvernat de legi demult stabilite a apărut cîte un nou-venit, mai rapid sau mai puternic, desigur un concurent extrem de redutabil. Iar acest monolog imaginar s-ar fi putut repeta de nenumărate ori în trecutul geologic – şi nu numai. Unele dintre speciile nou-aduse de către om pe diferitele continente, mai uşor adaptabile şi mai eficiente, au lăsat flămînde vechile stăpîne ale acelor teritorii.

Formulată cel mai bine de Darwin, lupta pentru existenţă este, de fapt, concurenţa perfectă. Cine se adaptează trăieşte – şi poate chiar să se dezvolte, cine nu, moare. Iar cine supravieţuieşte şi se dezvoltă, poate chiar să urce o treaptă mai sus pe scara evoluţiei. Iar toată această luptă nu ajunge nicicînd predictibilă. Oricînd poate intra în arenă un nou competitor care poate schimba tot mediul în jurul său.

În natură, prin urmare, nu există poziţii intermediare. Trăieşti – şi atunci continui să te dezvolţi – sau mori.

Iar această lege nu se aplică doar la animale, ci e perfect valabilă şi pentru oameni. Care au respectat aceeaşi regulă din cele mai vechi vremuri şi pînă acum, atît faţă de animalele periculoase din jur – cît şi faţă de ceilalţi. Braţul armat cu o bîtă a fost mai tare decît mîna goală. Piatra cioplită a fost superioară bîtei de lemn, dar inferioară bronzului. Arama a fost mai moale ca fierul, care a cedat la rîndul său în faţa oţelului. Roata şi calul aduse de spanioli în Americi au nimicit civilizaţii întregi. Mereu, societăţile s-au organizat în funcţie de anumite reguli, nescrise sau da, care au funcţionat cu brio pentru mulţi ani, dar au fost brutal întrerupte în momentul în care o grupare puternică, agresivă şi violentă de alohtoni a fărîmiţat bunele înţelegeri. Cei care au o şansă să scape sînt doar o parte dintre cei obişnuiţi aproape continuu cu concurenţa perfectă sau, cu alte cuvinte, cu lupta pentru existenţă.Iar nici o societate nu a rămas stabilă pe termen lung.

Unde vreau să ajung cu acest exemplu?

Întîi, problema concurenţei există în natură de cînd lumea. E de fapt cea care ne-a dus aici.

În al doilea rînd, concurenţa în natură este absolut perfectă. Nici un fel de reguli nu rezistă la scara timpului geologic – iar cîştigătorul de azi poate fi învinsul de mîine, dacă nu e permanent în alertă. Şi – oricît de atent ar fi – vine un moment în care oricum va apărea cineva mai puternic. Şi dacă nu apare, va sfîrşi la fel ca tigrul cu colţi de spadă – Machairodus – sau ca puternicul cerb Megacervus – ale căror arme de atac/apărare s-au dezvoltat pînă la exacerbare şi i-au omorît pe posesori. Aceleaşi reguli se aplică şi oportuniştilor, care ştiu să profite de speciile mai puternice în anumite medii... cînd se schimbă stăpînii, dispar şi cei care trăiesc de pe urma lor.

Nu în ultimul rînd – aplicat la oameni –, cine a fost cu un pas înainte în domeniul cunoaşterii a cîştigat. Şi pasul înainte înseamnă de fapt permanentă inovare. Iar ca să fii inovativ, ai nevoie permanent de cercetare. La scara istoriei umane, rămîne singura soluţie.

P.S. Cineva ar putea spune că rechinii şi crocodilii rezistă de sute de milioane de ani. Absolut corect. Pînă cînd a apărut prădătorul suprem. Iar asta, la rechini şi crocodili, se vede în meniurile unor restaurante – sau în unele magazine de pielărie, pantofi şi poşete.

Adrian Stănică este jurnalist şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.