Puţin despre empatie
Ideea de a face un Dosar despre empatie ne-a fost dată de cei de la Festivalul Național de Teatru Tînăr „Ideo Ideis“. Tema de anul acesta a festivalului este „Facem și noi niște empatie?“. Temă care, cred, nu ne-ar strica nici nouă, celorlalți, cei din lumea (aparent) reală.
Ce este, de fapt, empatia, cuvînt pe care îl folosim, ades, fără să știm exact ce înseamnă? Din articolul psihologului Andrei Chișcu aflăm că, „provenit din greaca veche, preluat, în secolul al XIX-lea de filozofii germani (Robert Vischer introduce conceptul de «Einfühlung» drept categorie estetică), termenul ajunge să fie tradus, din limba germană, în 1909, de psihologul englez Edward Titchener, ca «empathy», capacitate de a aprecia sentimentele pe care le simte o altă persoană, procesul de a ne pune în locul altora și a simți ce simt ele.“
De altfel, știam (sau ar fi trebuit să știm) de mult lucrul ăsta, din Noul Testament: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți“, spune Iisus (Matei, 22:39). O definiție mai succintă și, în același timp, cuprinzătoare, mai exactă și mai emoționantă a empatiei nu am mai întîlnit.
Deși încercări s-au făcut multe: „Să percepi cu acuratețe cadrul de referință al celuilalt, cu ceea ce simte și poate gîndi, «ca și cum» ai fi celălalt și fără a pierde din vedere condiția de «ca și cum» (Carl Rogers, citat de Andrei Chișcu); „mecanismul prin care oamenii pot, literalmente, «trăi în mintea altora», preluînd stări, emoții și intuind gînduri sau intenții nerostite“ – conform neurologului Giacomo Rizzolatti (citat în articolul ei de Alis Anagnostakis). Neurolog care, alături de colegii săi de la Universitatea din Parma, a descoperit accidental un tip nou de neuroni – neuronii-oglindă. Dar despre asta, neuroștiința, o disciplină între neurologie și psihologie, ne poate spune mai mult.
Empatia ar trebui să ne ghideze în existența cotidiană. Și, cu atît mai mult, atunci cînd avem de-a face cu categorii defavorizate, precum nevăzătorii, de care amintește Cristian Neagoe în articolul său, ori pușcăriașii menționați de Vera Ularu. Sau victimele violenței domestice despre care vorbesc cele trei jurnaliste Elena Stancu, Lina Vdovîi și Ana Maria Ciobanu.
Empatia se poate manifesta și în raport cu orașul tău, cu spațiul în care te miști. Cu copiii de care ai grijă. Și, deloc în ultimul rînd, jurnalist fiind, în contactele pe care le ai cu cei despre care scrii. Despre toate acestea, cîte puțin, în Dosarul de față.
Ilustraţie de Ion BARBU
