Pseudoturist în extrasezon

Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
Pseudoturist în extrasezon jpeg

În copilărie, vara începea atunci cînd auzeam genericul de la Radio Vacanţa. Pe străzile din cartier apăreau maşini cu numere din alte judeţe, vecinele vorbeau de cum „au băgat sezonişti“, la intrările în oraş vedeai pensionari adăpostiţi sub umbrele ori pălăriuţe, care fluturau chei şi cartoane cu „cazare“. Iar rudele de prin ţară îşi aminteau brusc de existenţa noastră şi se porneau la drum, cu căţel, cu purcel. De cele mai multe ori mă retrăgeam din calea acestor invazii barbare la bunica, de unde mai apăream cînd casă se golea de intruşi. Dar cînd rudele aveau şi copii de vîrsta mea, socializarea era inevitabilă, şi sufletul mi se chircea înspăimîntat când vedeam cum umblă cu toţii dezlegaţi la noi în casă, cu tălpile pline de nisip, cînd îmi găseam jucăriile răvăşite, cînd trebuia să stau la poveşti cu cîte un unchi beţiv care insista să mă pupe zgomotos pe obraji ori să răspund întrebărilor acelora cretine cu care sînt atacaţi toţi copiii – ce aţi mai învăţat la şcoală? Şi ce vrei să te faci cînd o să fii mare?

Cu musafirii stăteam la plajă din zori şi pînă-n seară – oamenii veniseră pentru cîteva zile şi erau hotărîţi să prindă fiece rază de soare, să nu lase nici un centimetru de piele nears. Nu se pleca niciodată de acasă fără provizii, doamnele se ocupau de spălat legume, domnii umblau după bere şi brifcor, copiii chirăiau exasperaţi de noroiul cu presupuse proprietăţi antireumatice în care erau îmbălsămaţi cu religiozitate. Ai mei nu luau parte la demenţa aia colectivă cu „nămol de Techirghiol“ şi aveau alte ritualuri de bronzat: trebuia să fim pe cearşaf pe la 8 dimineaţa, ca să prindem „ultravioletele alea bune“; ne retrăgeam la umbră pe la 11-12, apoi ne odihneam cu o felie răcoroasă de castravete pe frunte şi vipia ieşindu-ne prin pori.

Pentru majoritatea constănţenilor, vara venea odată cu primele zile fierbinţi din mai. Apa era rece, dar curată, iar tata încă nu ofta exasperat în trafic, văzînd maşinile de Prahova şi Bucureşti (am crescut cu ideea că de acolo vin cei mai teribili şoferi). Puteai să te bronzezi în linişte, mai ales dacă alegeai locurile mai puţin frecventate – Faleză Nord sau Trei Papuci. Pentru amatorii de topless ori nudism existau plajele mai largi şi pustii dinspre Midia-Năvodari, presărate cu scaieţi şi arbuşti de mierea-ursului. Pe-atunci însă, chestiile astea mi se păreau nişte apucături de boşorogi obosiţi, eu aşteptam vîrful de sezon şi forfota din zona Parc-Perla, îmi plăcea la nebunie mirosul de cocos al cremelor de soare, care adia dinspre turistele suedeze, polonezii care traficau ojă, dulciuri şi ţigări, cearşafurile colorate înghesuite pe nisip, pozarii „Colorata mîine-i gata!“ care tîrau după ei cîte o maimuţă sau un pui de leu, cofetăria de la Hotel Bucureşti în care găseai Pepsi şi pricomigdale.

În vacanţele de vară, plajă era ceva banal; mai exotice mi se păreau excursiile la pescuit, pe malul lacului Siutghiol, printre ţînţari şi păpuriş, unde soarele încingea apa împuţită de mătasea-broaştei şi guvizii picau ca fraierii la un boţ de mămăligă. Iar bucuria supremă era mersul la munte în concediile părinţilor – Sinaia, Predeal, Braşov, locurile unde găseam întotdeauna cîte o băbuţă care vindea zmeură şi unde te mai salutai cu cîte un concitadin, fugit şi el din calea căldurii. Prin liceu era cool să petreci serile fumînd la malul apei; ani mai tîrziu, dădeam cîte o fugă în timpul pauzei de prînz de la birou ca să fac o baie rapidă. Şi nu mi-a dat prin cap că există oameni care n-au văzut marea niciodată pînă prin anul III de facultate, cînd am fost la Costineşti într-un început de mai friguros. Cîţiva colegi, muţi de încîntare, făcuseră ochii mari şi nu se mai dădeau duşi de pe nisip. Genul ăsta de bucurie l am căpătat tîrziu, după ce m-am mutat în Bucureşti şi am devenit un soi de pseudoturist în oraşul meu natal. Am regăsit marea ca pe un „acasă“ plin de nostalgie şi ne iubim mai cu seamă în extrasezon: fie toamna, cînd lumina se îndulceşte, în nisip cresc parapete din stuf şi poţi să colinzi netulburat cu muzică în urechi prin staţiunile pustii (recomand Joe Dassin – „L’amour s’en va“ pentru un efect mai dramatic); fie iarna, pe furtună, cînd valurile se sparg de stabilopozi şi aerul sărat-amărui îţi umflă plămînii. 

Adela Marcov este analist IT.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a căsătorit. Cum a arătat marele eveniment: „M-am trezit soție” FOTO
Fiica cunoscutului rapper Eminem, Hailie Jade Scott, și-a pus pirostriile. Tânăra de 28 de ani s-a căsătorit cu Evan McClintock sâmbătă, 18 mai, în orașul Battle Creek, Michigan.
image
Fiica Lisei Marie Presley se opune licitației Graceland, proprietatea emblematică a legendarului Elvis Presley
Nepoata lui Elvis Presley, actrița Riley Keough, încearcă să împiedice vânzarea Graceland, reședința regretatului cântăreț din Memphis, Tennessee, relatează BBC.
image
Vești bune pentru șoferii de camion: soluții pentru traficul intens din vama Giurgiu-Ruse
Șoferii de TIR ar putea scăpa de cozile interminabile din punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse. Autoritățile române și bulgare vor să redeschidă conexiunea de feribot pe ruta Giurgiu-Ruse pentru a reduce traficul intens și blocajele de pe podul peste Dunăre.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.