⬆
la mare
Sărată ca lacrimile mele
Frizerița a început să plimbe mașina pe scalpul meu. Bucăți de suflet cădeau pe podea, nu fire de păr. Lacrimile mi se înnodau sub bărbie.
Cinci minute pe faţă, cinci minute pe spate!
Lîngă mine un băiețel care mă privește cu aceeași nerăbdare cu care mă uitam eu acum 30 de ani la bărbatul de lîngă mine, întrebându-mă ce dracului face de nu mai intrăm odată în apă.
Marea de pe bloc
– Ai fost cumva la mare?! Văd că te-ai prăjit rău. Dă cu iaurt, că altfel rămîi fără piele.
Ce-am avut şi ce-am pierdut
Stăm așa și pălăvrăgim și ziua trece („Nu te duci la plajă? Sau faci și tu ca Toca, stătea o lună și mergea de patru ori la mare…“) și amintirile sînt în fiecare an aceleași, că nu mai are cine să facă altele noi, dar nu-i nimic, bine că le avem și pe astea. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Pisoii lui Purcărete
Tuturor pisoilor le plăcea să doarmă în pat cu Silviu Purcărete. Numai că, într-o noapte, unul dintre pisoi, fascinat de zgomotul care ieşea din gura lui Silviu şi crezînd probabil că era acolo o gaură de şoricel, a băgat lăbuţa în orificiu.
Evil Under the Sun
Rochiile din pînză topită, cu umerii goi, mîndria 2 Mai-ului de altădată, espadrilele, coșurile din rafie, palăriile enorme, cu boruri vag ridicole, care niciodată nu stăteau cum trebuie, colierele din scoici minuscule, sidefate, brățările cu amulete, iată numai cîteva dintre elementele care au asigurat, ani de zile, succesul garantat al vestimentației șic pentru plajă.
„Stau neclintită în faţa cortului“ – interviu cu Dana PAPADIMA
Noi, un grup de boemi cortiști romantici, să punem la cale Asociația Salvați Vama Veche și Festivalul Stufstock. Demersul Asociației a eșuat în ce vedem acum în Vamă, Stufstock-ul a avut momente de glorie și de delir artistic, iar noi, în bună parte, ne-am înțelepțit, sau ne-am acrit, sau am fugit spre alte mări.
„Important era sentimentul de libertate“ – interviu cu Cristian PEPINO
Într-o noapte, la Vama Veche, stăteam la malul mării și priveam cum în apă străluceau niște scîntei mici cînd apa era agitată. Și soția mea, Cristina, cînd a văzut că n-aveam chef să mă bălăcesc și eu, mi-a adus în palme puțină apă din mare în care plutea o scînteie luminoasă, o noctilucă.
Pseudoturist în extrasezon
Pentru majoritatea constănţenilor, vara venea odată cu primele zile fierbinţi din mai. Apa era rece, dar curată, iar tata încă nu ofta exasperat în trafic, văzînd maşinile de Prahova şi Bucureşti (am crescut cu ideea că de acolo vin cei mai teribili şoferi).
Cum se făcea turism altădată
Plaja era mult mai întinsă şi spaţiul verde nu era ciopîrţit de construcţii hidoase. Pe plajă găseai nemţi, suedezi şi polonezi. Îi aşteptai un an întreg: vara îţi refăceai colecţia de ojă, de dermatografe şi de curele aurii. Un cearşaf, un cico şi un baton îţi erau de ajuns pentru o zi de vară. Fiţe însemna să ai o rogojină, nu un şezlong de plastic.