„Stau neclintită în faţa cortului“ – interviu cu Dana PAPADIMA
Dana Papadima este director educațional la Avenor College. Spune, mai în glumă, mai în serios, că temele ei sînt educația și marea. Mi se pare o combinație perfectă, așa că am întrebat-o despre mările din viața ei.
Unde începe povestea legată de mare din viața dumneavoastră?
Ca orice copil „de condiție bună“, am fost tîrîtă la mare, de părinți, din fragedă pruncie. Dar nu marea din stațiuni, nici frivolitățile de pe vremea liceului pe la Amfiteatru, în Olimp, m-au intoxicat cu acest viciu. Prima dată cînd am făcut abstracție de tot și am degustat marea, nealterată de alte pretexte, a fost la sfîrșitul studenției, cînd am descoperit 2 Mai-ul la cort. Începutul anilor ’80.
Dacă pentru iubitorii de munte există termenul de montaniard, cel care iubește marea cum ar putea să se numească? Și de ce calități are nevoie ca să nu se plictisească de acest peisaj?
Nu-mi dau seama care ar fi termenul potrivit. „Montaniard“ are și o dimensiune sportivă, nu doar contemplativă, cățărare, alpinism, mai știu eu ce. Îmi place cum sună, pentru cei ca noi, „măritat cu marea“. Înnărăviții de mare sînt, prin definiție, niște contemplativi. Uite, eu, de exemplu, sute de zile în București mă agit, socializez la greu, fac sport la limita performanței, dacă însă e vorba de dus la mare, sînt în stare să stau neclintită în fața cortului cu zilele, într-o deplină alăturare cu ritmurile zilei. Niciodată nu mi s-a urît cu felul în care marea își schimbă culorile, cu foșnetul valurilor, cu toropeala în nisip. Dar să fie sălbăticie, am zis!
Care e marea care vi se potrivește cel mai bine și de ce?
Sînt, pînă acum, două mări care mi s au lipit iremediabil de suflet. Una este marea noastră casnică, pe plaja de la Vadu. Tot Mare Neagră, dar în pustie, cu dune de nisip și plante tîrîtoare, cu apă sălcie de la apropierea de Deltă. Alta este marea contemplată cu zilele în insula Zanzibar, de fapt un colț de Ocean Indian în tonuri de jad. Diminețile de reflux cu marea îndepărtată doi kilometri și vasele localnicilor înfipte în nisip, cu localnicii scormonind printre pietre ca să găsească roadele zilei, cu cerul care trecea de la plumburiu de furtună la seninul senin…
Cît ați stat cel mai mult la mare?
În vremea studenției și în primele vacanțe de pe cînd eram în învățămînt, vacanța începea cu prima zi de mare și se termina cu ultima. Altceva nu țin minte.
Care e întîmplarea estivală cea mai dragă?
Un moment dramatic a dus la o mișcare civică frumoasă și neputincioasă: în 2003 s-a interzis camparea pe plajă în Vama Veche. Indignarea de atunci a făcut ca noi, un grup de boemi cortiști romantici, să punem la cale Asociația Salvați Vama Veche și Festivalul Stufstock. Demersul Asociației a eșuat în ce vedem acum în Vamă, Stufstock-ul a avut momente de glorie și de delir artistic, iar noi, în bună parte, ne-am înțelepțit, sau ne-am acrit, sau am fugit spre alte mări. Dar au fost zece ani intenși, pe care nu-i regret nicicum. La vîrsta cînd unii și unele se gîndesc la diminuarea motoarelor și pregătire pentru alte etape ale scurtei noastre vieți, noi am trăit un timp frumos, la intensitate maximă.
Care e cartea preferată care se petrece la mare? Dar filmul?
Ca și în dragoste, nu leg marea de vreun film sau o carte. De obicei, citesc la mare cărți care să-mi umple timpul dintre două băi sau două focuri pe plajă, iar filmele legate de mare nu-mi spun nimic, dacă n-au un plot corespunzător. Cartea și filmul mării sînt cele care se citesc și se văd cu fiecare zi care mi-e dată să am marea, oceanul, în preajmă.
a consemnat Ana Maria SANDU
Foto: flickr
