Pisoii lui Purcărete

Cristian PEPINO
Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
Pisoii lui Purcărete jpeg

Apropo de camere și de dormit: pe cînd mergeam la Doimai şi stăteam într-o casă închiriată numai de noi, s-au pripăşit pe-acolo nişte pisoi mici, tărcaţi şi roşcaţi, foarte simpatici, vreo şase la număr. Tuturor pisoilor le plăcea să doarmă în pat cu Silviu Purcărete. Numai că, într-o noapte, unul dintre pisoi, fascinat de zgomotul care ieşea din gura lui Silviu şi crezînd probabil că era acolo o gaură de şoricel, a băgat lăbuţa în orificiu. Bietul om s-a trezit brusc, şi pisoiul, speriat, s-a agăţat cu ghearele de limba lui. Silviu a ieşit în curte zbierînd, cu pisoiul agăţat de limbă, şi ne-a trezit pe toţi cei care dormeam în celelalte camere.

Cînd s-a mai liniştit, Silviu s-a gîndit la o metodă de-a împiedica pisoii să mai intre în camera lui. Şi pentru că nu putea să doarmă cu uşa închisă – camerele erau foarte mici şi te sufocai peste noapte –, ne-a trezit iar pe toţi şi ne-a cerut o saltea pneumatică şi o pompă de bicicletă. A umflat salteaua cu pompa şi a pus-o în dreptul uşii, făcînd astfel un fel de baricadă. După o vreme, bieții pisoi încercau să se caţere pe saltea ca să intre în cameră.

Pentru că făceau nişte zgomote de nesuportat cu ghearele pe saltea, Silviu, nervos, a înşfăcat toţi pisoii şi i-a băgat într-un rucsac. Apoi a pornit în toiul nopţii, prin întuneric, spre cîmp, ca să i lase undeva, cît mai departe. Cînd n-a mai văzut luminile puţine de pe stîl-pii din sat, a dat drumul pisoilor, care au dispărut în noapte. Mulţumit, Silviu a vrut să se întoarcă şi să doarmă şi el liniştit. Numai că se rătăcise. Nu se vedea nicăieri nici o lumină, nu mai avea nici un reper, şi a orbecăit aşa pînă-n zori, cînd a văzut, în sfîrşit, casele de la marginea satului. Iar cînd a ajuns acasă, a găsit, evident, toţi pisoii înşiraţi în patul lui și dormind profund, extenuaţi de călătorie. 

Monumente locale

Cîrciumi erau numai două pe vremea aceea la Doimai. La Musuret, numită aşa pentru că era ţinută de un turc cu acest nume, avea nişte preţuri extraordinar de mici. Îţi cîntăreai ce doreai să cumperi (cotlete, rinichi, ficat etc.) şi le plăteai la preţ de alimentară, cam cinci-şase lei o friptură, patru lei o inimă ș.a.m.d. Apoi le luai şi te duceai în curtea cîrciumii, unde ţi le puneai pe grătar.

Gratargiului îi dădeai cît doreai tu. Dacă-i dădeai un leu, te ţinea minte tot sezonul şi te saluta zilnic ca pe un mare boier. Spuneau unii că nu era de fapt gratargiu, că puteai să-ţi prepari fripturile şi singur, dar că omul a observat că, dacă stă lîngă foc îmbrăcat într-un halat alb, lumea îi mai dă nişte bani, aşa că îți întorcea el pe grătar fleicile şi micii dacă nu făceai singur treaba asta. O vodcă mică Săniuţa la Musuret costa un leu şi şaizeci de bani, aşa că, după o oră de figuraţie la grătar, falsul gratargiu se putea cinsti destul de bine.

Prin 1971, cred, s-a construit restaurantul Dobrogean sau Dobrogeanul: o clădire frumoasă, proiectată de un arhitect adevărat, nu o cotineaţă urîtă, cum s-au făcut atîtea după 1990. De fapt, avea o terasă foarte mare într-un stil cvasirustic, cu stîlpi şi grinzi de lemn şi acoperiş de şindrilă, şi cu o parte cu pereţi din bolovani în care era barul. Se gătea foarte bine pe-atunci la Dobrogean, aveau o specialitate pe care n-am mai întîlnit-o în altă parte – creier la grătar. Era foarte bun. Dar preţurile erau mult mai mari decît la Musuret, lucru de altfel normal.

La Musuret era, de fapt, o magherniţă urîtă cu o curte mare, unde din cînd în cînd, seara, băştinaşii abţiguiţi se băteau în spinare cu bucăţi de gard pe care le smulgeau din pămînt, sau se distrau paşnic ridicînd cîte o masă în dinţi fără să se ajute cu mîinile, ori mîncînd pahare de sticlă. Cu noi n-aveau treabă lipovenii, erau amabili, politicoşi, prietenoşi şi foarte generoşi. Oameni cu suflet minunat. Dacă plăteai vreo şase-şapte lei pe zi gazdei, primeai nişte castroane uriaşe cu ciorbă şi ligheane mari, pline vîrf cu hamsii prăjite. Mîncai cît doreai, nu ţinea nimeni socoteala. Şi gazdele noastre nu se supărau deloc dacă ne mai invitam uneori şi prietenii să mănînce cu noi, şi nici nu ne cereau pentru asta bani în plus. În general însă eram cu toţi bine-crescuţi şi nu abuzam de generozitatea lor.

(fragmente din cartea lui Cristian Pepino, Cartea de la Vama Veche, Editura Humanitas, 2015)

Foto: flickr

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Apogeul și căderea lui Ernest Urdăreanu, favoritul regelui Carol al II-lea
Odată cu sfârșitul domniei Regelui Carol al II-lea, și-au pierdut pozițiile de la Curte și marii săi demnitari. Urdăreanu însă a fost singurul dintre aceștia ales de fostul suveran pentru a-l însoți într-un exil care s-a dovedit definitiv.
image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.