Nenea Dan

M-am trezit cu un singur gînd: azi înot cu nenea Dan pînă la capătul digului. După o noapte petrecută în Vamă, mă ridic cu greu din patul moale al rulotei. Iau o gură de cafea și îi spun tatei că nu am timp de stat la povești, am întîrziat la întîlnire. Tata știe, doar și-a băut cafeaua cu el: „Fugi, că te așteptă de la 7“. Pornesc înfășurată în prosop spre cortul lui. Soarele este sus și nisipul arde, o iau pe malul mării ca să cîștig timp. Apa este rece și eu tare aș vrea să mai dorm. În faţa cortului, nenea Dan stă tolănit la umbră, pe vechiul său scaun de plajă. Deschide un ochi și mă privește pieziș.

„Păi bine, domnule, la ora asta se vine?“

Cu glas stins și rușinat mă apăr: „Nu am auzit alarma.“

„Ai fost la Vamă?“

„Puţin“ – deși sînt sigură că faţa mea șifonată și ochii roșii arată intensitatea distracţiei.

„Ai mîncat?“

„Nu, doar cafea.“

„Bine, să pornim.“

Cînd ne apropiem de mal, mă apucă de braţ. Intră ușor și treptat. Eu mă arunc ca un bolovan. Vîrsta înaintată și operaţia la inimă nu îi mai permit „vitejii“ de genul acesta. Începem amîndoi să dăm ușor din braţe.

Mă gîndesc la sfaturile lui nea Gigi: înotul înseamnă dozarea energiei – încet și ritmat. Gigi, care a fost cel mai bun prieten al lui nenea Dan, m-a învăţat să înot. În tinereţe au jucat polo la Dinamo și au fost coechipieri de vacanţe la 2 Mai. Pînă acum cîţiva ani cînd, într-o primăvară, Gigi s-a dus. A fost singura vară în aproape 50 de ani cînd nenea Dan nu a venit la mare.

Părinţii mei administrau campingul din 2 Mai și am avut norocul să cresc pe lîngă corturile unor mari personalităţi. Pot spune că plaja a reprezentat un spaţiu semi-academic. Pe lîngă lucrurile concrete, cum fi recomandarea unor cărţi, filme și muzică, am auzit nenumărate povești despre cum era zona înainte. Prin istorisirile sale, nea Dan a fost primul care m-a făcut să-mi doresc să cunosc istoria satului.

Știam că, în fiecare vară, vin turiști, că îmi fac prieteni cu care mă joc, că pot să stau la plajă toată ziua și mai ales că pot să fac multă baie în mare. Că în camping o să îi găsesc mereu pe mama și pe tata, dar ei nu aveau timp să stea cu mine. Însă am găsit mereu turiști care abia așteptau să mă cunoască și să povestim. Pentru cineva care nu cunoaște spiritul locului poate părea ceva neobișnuit, dar eu am învăţăt multe pe plaja din 2 Mai: matematică, franceză, engleză, puţină statistică, am învăţat să ascult, dar mai mult de atît, am învăţat să pun întrebări.

Toate interacţiunile și discuţiile avute cu oamenii din camping mi-au schimbat, de cele mai multe ori, alegerile în viaţă. Dacă în copilărie și în adolescenţă mi-am dorit să fac Economie, în ultimul an de liceu am schimbat total domeniul și am ales să studiez Sociologia. Şi trebuie să recunosc că a fost una dintre cele mai bune decizii pentru mine. Cel mai mare fan al acestei schimbări a fost chiar nenea Dan.

Lucrul care m-a frapat mereu la turiștii de 2 Mai/Vama Veche este faptul că pentru ei venitul la mare era un ritual. Lucrurile se întîmplă mereu în același fel: vin în aceeași perioadă, se cazează la aceeași gazdă sau caută să aibă același loc de cort. Cu nenea Dan lucrurile erau clare: apărea în jurul datei de 15 iulie – tata spunea că abia atunci cînd vine el începe sezonul –, avea „locul său“, în prima linie, avea obiceiuri bine formate – cumpărăturile se făceau din piaţa din Mangalia, de la aceiași vînzători. O dată la două zile cumpăra covrigi și îi ţinea agăţaţi la umbrar, iar cine îl vizita se putea servi. Meniul de 2 Mai era simplu și conţinea cel mai adesea: ouă prăjite cu roșii, supă cu tăieţei, multă salată cu brînză și pepene (arunca seminţele la colţurile umbrarului și, pînă pleca, ele răsăreau). Vacanţa se termina după Sfînta Mărie (15 august) și urmau negreșit trei săptămîni în Deltă, unde avea o gazdă preferată.

Pot spune că nenea Dan este turistul arhetipal de 2 Mai/Vama Veche. Devenise un „stîlp“ imaginar al campingului. Toată lumea întreba de el, atîta timp cît era el acolo și vacanţele lor erau neschimbate. Poveștile lui nenea Dan m-au purtat la cîrciuma lui Musuret, unde friptura era cît masa, sau prin curţile sătenilor, unde cîte un turist organiza un ceai dansant la care venea tot satul. Amintirile lui mi-au „arătat“ cum era Vama Veche fără de muzică sau cum mergeau acolo ca în expediţie, încărcaţi cu toate cele necesare.

Nu de puţine ori, între gazdă și turist s-au format legături puternice, care au ajuns să treacă dincolo de spaţiul de vacanţă. Aceste legături, care dăinuie de ani de zile, duc la apariţia sentimentului de apartenenţă la locul respectiv. O astfel de prietenie s-a legat între tatăl meu și nenea Dan. A devenit un bun sfătuitor al familiei noastre și era mereu la curent cu tot – inclusiv cu amorurile verilor mei. Pe copiii fostei sale gazde i-a cununat – pînă să se mute în camping, în prin anii ’70, a locuit timp de 15 ani la o familie din sat.

Dacă, la început, turismul din zona 2 Mai/Vama Veche era o manifestare estivală a unui grup de oameni care se cunoşteau între ei, cu timpul şi alţii au auzit poveştile/legendele din zonă şi au dorit să vină. Astfel, cu timpul, turiştii au devenit mult mai numeroşi şi motivele care stăteau la baza alegerilor mult mai variate. La mijlocul anilor ’90 au început să apară din ce în ce mai multe reglementări impuse de instituţii ale statului. Cea mai mare „lovitură“ a suferit-o zona de campare pe nisip, care s-a restrîns atît în Vama Veche, cît și în 2 Mai. Deși aceste decizii au creat mai multe mișcări de coalizare împotriva legilor, lucrurile au rămas neschimbate.

Cred că în ultimii ani am auzit de sute de ori că „Vama Veche nu mai e ce-a fost, că s-a stricat/schimbat“, că 2 Mai-ul a devenit comercial, că s-a umplut de „familiști“, că nimic nu mai este la fel, că în urma diverselor forme de reclamă/branduire, tipul persoanelor care frecventează locul s-a schimbat substanţial pe parcursul anilor. Însă o caracteristică importantă a locului a rămas faptul că te poţi manifesta liber și poţi interacţiona ușor cu cei din jur. Un turist, devenit prieten, îmi spunea că la 2 Mai e de ajuns să dai „Bună ziua“ și restul vine de la sine, iar Vama Veche este faimoasă pentru ușurinţa și rapiditatea cu care se leagă prieteniile și chiar relaţiile amoroase, după cum spun versurile trupei cu același nume: „Am plecat la Vama Veche / Ca să îmi găsesc pereche (…) / Doar pe plajă-n Vama Veche / Noi toţi vom avea pereche“.

2 Mai-ul și Vama Veche au fost și încă sînt locuri într-o continuă schimbare, așa cum se întîmplă cu totul în jurul nostru. Nenea Dan m-a zis: „Schimbarea este singura constantă“. Aceste cuvinte mi-au devenit mantră și mă fac mai indulgentă cu locul.

P.S. În ultima lui vară de 2 Mai, eu și nenea Dan ne-am supărat. Nu mai știu motivul. Am trecut rar pe la el și de fiecare dată am fost prea ocupată ca să stăm de vorbă. În anul următor nu a mai putut ajunge, iar la sfîrșitul lunii august s-a dus. Vara aceea a fost într-un fel ultima și pentru mine, căci mi-am încheiat aventura de recepţioner/gazdă în campingul din 2 Mai. Ce călătorie grozavă am avut… Mulţumesc, nene Dane! 

Iuliana Dumitru este doctorandă a Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și documentează Imaginea și imaginarul satelor 2 Mai și Vama Veche.

Foto: flickr