„Provincială în România este politica culturală” - un dialog cu Adela GRECEANU

Publicat în Dilema Veche nr. 846 din 25 iunie - 1 iulie 2020
„Provincială în România este politica culturală”   un dialog cu Adela GRECEANU jpeg

Cu Adela Greceanu sînt colegă de generație și este una dintre puținele autoare de poezie contemporană de la noi pe care le citesc cu plăcere, în care mă regăsesc. Ca mulți alții, a venit la București dintr-un oraș „de provincie”, la facultatea de jurnalism, și aici a rămas. În urmă cu cîțiva ani, a publicat la Editura Cartea Românească o carte minunată, premiată și apreciată de cititori, care se numește Și cuvintele sînt o provincie, de fapt „un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar și despre limbaj, despre limitele și neputințele sale”. M-am folosit de carte (și) ca de un pretext ca să inițiez un dialog despre provincie și provincialism, despre centru și margine. (A. P.

Și cuvintele sînt o provincie e o carte de poezie și în același timp o carte foarte personală, cu mai multe chei de interpretare. Așadar, pentru tine, cuvintele sînt o provincie? În ce sens?

De fapt, e o carte despre limbaj. Despre puterea și, mai ales, despre limitele lui. Mi s-a părut interesant să-mi plasez naratoarea în margine. Pentru că de acolo se vede altfel. Cînd personajul meu spune „sînt o provincială vizavi de dragoste“ sau „sînt o provincială vizavi de limbaj“ sau „sînt o provincială vizavi de frumusețe“, își asumă poziția de slăbiciune, de vulnerabilitate și spune ce vede de acolo. E mica ei putere. În a doua parte a cărții, am pus-o față-n față cu ceea ce ea percepe drept centru: un fel de model feminin, la care ea se raportează ca la o autoritate, un fel de mamă intimidantă și seducătoare totodată. Un personaj feminin opus ei, care dă sentințe fiindcă deține putere. Dar în final naratoarea mea are o mică victorie. În carte, am încercat să scriu despre a sta deoparte, a fi la margine în raport cu orice și i-am tot dat tîrcoale cuvîntului „provincie“, încercînd să-i găsesc un accent nou, să-i mișc un pic centrul de greutate.

Crezi că există o literatură „marginală”? Ce mai reprezintă pentru tine centrul și marginea în literatură?

Există cărți mai bune și cărți mai proaste, cărți canonice și cărți subapreciate. Întrebarea este cine face canonul. Cine stabilește ierarhiile și pe ce criterii? Și cît timp sînt valabile aceste criterii? Înainte de 1989, critica literară era importantă, avea puterea de a decide care sînt cărțile care contează. Și erau cîțiva critici care reprezentau un centru de putere. Verdictul lor conta, publicul cumpăra cărți și pe baza cronicilor. Acum centrul s-a desfăcut în mai mulți centri, mai mici și mai puțin puternici, iar de cîțiva ani se scrie foarte puțină cronică literară. Nu știu dacă cititorii se mai ghidează după verdictele puținilor cronicari literari.

Ai copilărit într-un oraș mai mult sau mai puțin „de provincie” pentru că este totuși un centru regional – Sibiu. În ce măsură ai simțit un spirit provincial cît timp ai locuit acolo (mai ales în timpul regimului comunist)? 

În timpul regimului comunist eram un copil, aveam 14 ani în 1989, nu-mi puneam problema provincialismului. La scurt timp după Revoluție, am avut norocul ca în orașul meu de provincie să apară o revistă de cultură deloc provincială, Euphorion. Era o revistă de-a dreptul frumoasă, ieșea în evidență pe tarabele pline de ziare și reviste din anii aceia. Era ilustrată cu imagini de la expozițiile documenta sau cu reproduceri după Otto Dix, pe care le priveam fascinată. Asta pentru că de grafică se ocupa un artist, Mircea Stănescu. Numerele din anii ʼ90 sînt de colecție, am și păstrat cîteva. Acolo am citit articole, interviuri, poeme care pur și simplu mi-au deschis mintea, la vîrsta cea mai potrivită pentru asta. De pildă, acolo am citit un interviu cu regizorul Iulian Vișa, care spunea despre cultură că este o investiție în perspectivă. Mi s-a părut o propoziție magică. Iulian Vișa avusese parte de experiența teatrului polonez al lui Tadeusz Kantor, se stabilise în anii ʼ80 în Danemarca și s-a reîntors la Sibiu, unde a apucat să monteze în anii ʼ90 trei spectacole care de-asemenea mi-au marcat adolescența. Tot în Euphorion am citit pentru prima oară poeme de Judith Mészáros, admirată apoi de mulți dintre poeții afirmați în anii 2000, și traduceri din Sylvia Plath și Anne Sexton. Le-am iubit pe toate trei de la primele versuri. Dar, pentru un om foarte tînăr, care terminase facultatea de jurnalistică, Sibiul nu avea atunci prea multe de oferit. Așa că am plecat la București, la centru. Acolo aveam mai multe șanse și să public, și să-mi găsesc un job.

Ai avut la început vreun complex față de orașul mai mare? Cum te-ai adaptat?

Știu că la început, cînd nu-mi era foarte ușor, destul de singură în București și cu bani foarte puțini primiți dintr-o colaborare la radio, îmi spuneam că trebuie să rezist aici, că dacă o să mă întorc, o să mă ratez. Asta era convingerea mea atunci. Orașul l-am iubit de la început. Îmi plăceau bulevardele largi, agitația, terasele, străduțele cu case vechi, dărăpănate și curțile inundate de vegetație. Cu timpul a ajuns și să mă obosească, și să mă enerveze, să mi se pară agresiv cu traficul lui și claxoanele și oamenii care dau buzna în vagoanele metroului înainte să apuci să cobori. Dar tot îl iubesc. Deocamdată nu cred că aș putea trăi în altă parte. Nu știu dacă m-am adaptat, dar m-am așezat aici, mi-am revendicat partea mea din acest oraș complicat.

Lucrezi ca jurnalist cultural, realizezi emisiuni la Radio România Cultural. Crezi că există o descentralizare culturală în România? Cum a evoluat ea după 1990?

Sînt cîteva centre culturale în țară: pentru literatură e Iașiul, cu Editura Polirom, cu scriitorii care trăiesc la Iași și care l-au convins, la începutul anilor 2000, pe Silviu Lupescu să publice literatură română contemporană și apoi, de cîțiva ani, au pus pe picioare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, FILIT-ul. Pentru teatru e, desigur, Sibiul, cu Festivalul Internațional de Teatru. Pentru film, centrul e Clujul, cu TIFF-ul. Pentru artele vizuale, Timișoara e un centru important de cînd există acolo ArtEncounters. Dar nu știu dacă toate aceste fapte culturale remarcabile și cu relevanță internațională care au loc în alte orașe decît Capitala sînt suficiente pentru a vorbi de o reală descentralizare culturală. Pentru asta ar fi nevoie de viziune pe termen lung și de politici culturale. Ar fi nevoie ca politicienii noștri să înțeleagă odată că, investind în cultură, investesc în perspectivă. Descentralizare culturală ar însemna acces la cultură pentru mult mai mulți oameni. Sînt nenumărate orașe care nu mai au librării, cinematografe, ce să mai vorbim despre mediul rural, unde trăiește mare parte din populația României. Bani pentru cultură ar mai fi, consiliile locale au buget și pentru cultură, dar, dacă îi cheltuiești pe festivisme care amintesc de „Cîntarea României“ sau pe colive de ziua cîte unei personalități culturale, nu înseamnă că asiguri accesul la cultură. Să luăm cel mai recent exemplu: campania „Citește românește“, prin care Ministerul Culturii vrea să sprijine scriitorii români contemporani. Cui i se adresează acel clip cu soprana Felicia Filip care rostește emfatic un text plin de clișee, ca din comentariile pe care trebuie să le învețe pe dinafară elevii dacă vor să treacă examenele? Oare un adolescent căruia i se spune „scriitorul român face parte din fibra ta“ se va grăbi să citească scriitori români? Și, dacă să zicem că va asculta îndemnul și se va duce pe site-ul care susține campania, printre primele cărți afișate va găsi Suge-o, Andrei!, un bestseller românesc, de altfel. Poftim, cultură!

Ce înseamnă pentru tine „o cultură provincială”?

Provincială în România este politica culturală. Nu există proiecte consistente și pe termen lung care să ducă produsele culturale de calitate la public. Infrastructura culturală, cum ziceam, e la pămînt, cinematografele s-au transformat în sedii de afaceri lucrative, la fel și librăriile, teatre au doar cîteva orașe mari, bibliotecile nu au bani de achiziții. Independenții abia supraviețuiesc de la un proiect la altul, iar în sezonul ăsta marcat de pandemie au fost loviți din plin.

Ai călătorit, ai participat la tîrguri de carte și festivaluri de literatură, ai avut lecturi publice în străinătate. Ce ai simțit acolo apropo de complexe, de culturi „mari” și „mici”, de centru și de margine?

La Tîrgul de carte de la Leipzig era, poate mai este și acum, un program numit „Limbi mici, literaturi mari“, unde sînt invitați autori din țările estice, din fostele țări comuniste. Nu e singurul program de aceste fel în Germania, asta poate pentru că Germania are de gestionat propriul său Est fost comunist. La festivaluri, la tîrguri de carte, mai ales cînd România e invitată de onoare, ți se acordă atenție, te simți parte a unei comunități internaționale, e frumos. Și mai frumos ar fi să se traducă apoi cărțile. E greu să trezești curiozitatea unui editor străin cînd vii din Est, deși în ultimii ani s-au făcut multe traduceri semnificative din literatura română. Nu destule, însă, ca să se vorbească în străinătate de literatura română de azi așa cum se vorbește, de pildă, despre filmul românesc. Dar nu pentru că sîntem noi „mici“ sau „provinciali“ în literatură, ci pentru că editorii au și ei socotelile lor, în fond, o editură e și o afacere. Iar un autor total necunoscut, din Est, e mai greu de promovat, de vîndut, chiar dacă e foarte bun.

Internetul și noile tehnologii pot anula provincialismul sau, dimpotrivă, îl scot și mai tare în evidență?  

Și, și. Noile tehnologii sînt doar un instrument și funcționează uneori ca o lupă uriașă care mărește și cele bune, și cele rele. Depinde unde te uiți cu lupa asta.

a consemnat Adina POPESCU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Andrei Kartapolov FOTO Profimedia jpg
Un înalt oficial rus cere armatei să nu mai mintă cu privire la înfrângerile din Ucraina: „Poporul nu e prost”
Andrei Kartapolov, șeful Comitetului de apărare din Duma de Stat a Rusiei, a cerut miercuri armatei să „înceteze să mai mintă” în legătură cu înfrângerile militare din Ucraina pe care evită să le recunoască.
Hidroelectrica FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Hidroelectrica a primit peste 40.000 de plângeri de la clienții casnici. Câte au fost valide
Hidroelectrica a primit 40.589 de plângeri de la clienții casnici în intervalul ianuarie-iunie 2022, dintre care 40.476 au fost validate drept întemeiate, arată datele publicate de companie.
Proteste de amploare în Iran după moartea lui Mahsa Amini foto Twitter/ @amnesty
Proteste în Iran: Eleve curajoase îl huiduie pe un membru al temutei forțe paramilitare Basij VIDEO
Alte imagini difuzate pe rețelele de socializare par să arate o femeie în vârstă care aplaudă în timp ce niște eleve fără hujab scandează „libertate” la un protest în stradă.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.