Prostia academică

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Prostia academică jpeg

Spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte, prostim şi sîntem prostiţi; ne uităm ca proştii, rîdem ca proştii, ascultăm ca proştii, bem ca proştii şi, mai ales, votăm ca proştii. Dormim prost, mîncăm prost, respirăm prost, gîndim prost, iubim prost. Prostia e la ea acasă în viaţa noastră, indiferent cît de deştepţi (credem că) sîntem. Ba mai mult, se poate spune că marile prostii sînt ale oamenilor deştepţi. Vorba aceea: unde-i minte multă e şi prostie pe măsură.

Deşteptăciunea şi, implicit, prostia sînt relative şi contextuale. Faptele şi vorbele noastre pot fi inteligente într-un anumit context, după cum aceleaşi fapte şi vorbe pot fi cît se poate de stupide în alt context. Spre exemplu, închipuiţi-vă cum sună o declaraţie de dragoste la o înmormîntare sau o despărţire patetică făcută într-un mall. E o prostie să încercăm să-i vorbim în citate pompoase din latină meşterului care ne repară chiuveta sau să încercăm să explicăm la piaţă argumentul indispensabilităţii matematicii pentru ştiinţă unei bătrîne gîrbovite de la care cumpărăm o legătură de leuştean. Prostia nu ţine de fapta în sine şi nici nu e o caracteristică intrinsecă a unor expresii. Nu, prostia e o problemă de inadecvare, de ce facem şi spunem (fără rost) într-un anumit cadru. Prostia e relativă la un anumit sistem de referinţă. Dacă cele de mai sus le facem, de exemplu, la un curs, e în regulă. Altfel, e o problemă şi riscăm să picăm de proşti. Pe de altă parte, s-ar putea ca instalatorul şi bătrînica să fie totuşi impresionaţi de „ce bine le zice, maică“ şi să ne creadă deştepţi. E şi asta e o prostie. E o mare prostie să crezi că, dacă ţi se livrează o bolboroseală pedantă, plină de citate şi expresii complicate, ea e cu siguranţă măsura unei minţi alese. Din contra, cum spuneam, prostia e caracterizată prin inadecvare şi e o dovadă de prostie să crezi altceva. În definitiv, e simplu: dacă cineva e deştept, vorbeşte pe limba ta. Ba mai mult, cei care în genere abuzează de citate şi/sau se ascund după cuvinte pompoase şi ermetice sînt, de obicei, cît se poate de proşti. Proşti erudiţi, proşti citiţi, dar tot proşti rămîn.

Prostul e conservator, omogen, rigid, constant, predictibil, blocat în formalism şi formalităţi. Prostul îşi e suficient lui însuşi şi de aceea e fericit. E bine instalat în el şi în lumea lui şi e foarte mulţumit de ceea ce este, face şi spune. E irelevant şi inadecvat, deoarece afişează şi susţine aceleaşi idei (puţine şi fixe) peste tot. Prostul e ideologul prin excelenţă, el vrea să schimbe lumea după ideile lui precare şi să taie sau să lungească tot ce nu e făcut pe acelaşi calapod. Prostul umblă cu şabloane şi ne invită pe toţi să dormim pe acest pat a lui Procust ideatic.

Cum spuneam, prostul e formal şi se ascunde după formalism şi formalităţi. Dacă, de exemplu, lansezi o invitaţie colectivă de genul: „Mîine e ziua mea, hai, veniţi la mine să bem ceva“, prostul e fudul şi nu vine, pentru că nu l-ai invitat cum se cuvine. Ba mai mult, dacă îi chemi pe fiecare în parte să vină să te ajute colegial cu ceva, prostul nu vine, căci o să zică că l-ai chemat doar pe el. Prostul îşi are orgoliile lui şi, de cele mai multe ori, acestea sînt hrănite din plin de pleiada de titluri, distincţii, premii şi medalii cu care se afişează ostentativ şi pe care le colecţionează cu ardoare. Are nevoie de toate acestea ca de aer şi trăieşte pentru şi prin ele, căci ele sînt paravanul după care îşi ascunde inepţia şi incompetenţa, după cum ele sînt pentru el elementul ultim de consacrare şi validare socială.

Prostul este o mare formă fără fond şi este aşa pentru că este lipsit de substanţă şi creativitate. Are nevoie de aceste consacrări exterioare, pentru că nu-şi vede vidul interior şi atunci se hrăneşte exclusiv cu părerea altora. Trăieşte eminamente prin citări şi este prin excelenţă cantitativ. Publică mult şi (bineînţeles) prost. Prostul este cel care întreabă inevitabil la o teză de doctorat cîte pagini a avut, este cel care are bibliografii interminabile şi inadecvate şi care se laudă că tocmai a scris o carte de 700 de pagini. Trăieşte prin citate şi cel mai mult îi place stilul copy/paste. Nu înţelege ce este rău, în definitiv, în a copia, el fiind însuşi încropit din fragmente scrise de alţii. Iată cîteva tipuri de proşti universitari:

Prostul enciclopedic: „ştie“ enorm de mult şi din multe domenii. E plin de informaţii şi date şi orice fapt cotidian nu este pentru el decît un pretext ca să-şi etaleze vastele cunoştinţe, să spună poveţe, să arate cît este de înţelept, cum se fac lucrurile şi care e tîlcul ascuns al universului. E sfătos şi, dacă îi spui că plouă, te alegi cu istoria meteorologiei, iar dacă îi întinzi un pahar de vin te şi umple cu citate gen in vino veritas sau un pahar de vin te scapă de chin. Mai rău, dacă îi spui că te duci la toaletă pentru că ai o urgenţă, te mai reţine un pic, apucîndu‑te prieteneşte de braţ ca să-ţi mai spună ceva „important“ şi „arzător“.

Prostul poleit. Acesta vorbeşte mult, cu expresii pedante, şi sare cu nonşalanţă de la una la alta, face conexiuni nebănuite, toate după cum îl poartă citatele. Urăşte să fie întrerupt sau să discute cu adevărat şi de aceea nici nu-ţi lasă posibilitatea de a-l întrerupe şi analiza cu adevărat ceva. El ştie, tu doar ai privilegiul să afli de la el despre cum stă treaba. E un clovn simpatic, lipsit de substanţă, ce se crede rege şi se poartă ca atare.

Prostul şef. Adoră şedinţele în care el prezidează formal ceva – comitet, consiliu sau orice fel de adunare în care lumea îl ascultă, fie şi formal. Se dă în vînt după formalisme, vrea ca totul să (de)curgă cît mai formal. Şedinţa e de formă oricum, nu vrea probleme şi de cele mai multe ori le evită pasîndu-le la alte comisii şi comitete în virtutea unor reglementări formale pe care le invocă cu abilitate.

Prostul şmecher. Acesta este „băiatul deştept“ de prin universităţi sau institute de cercetare, descurcăreţ şi prezentabil, care rezolvă orice oricînd, mai puţin probleme de cercetare academică. El e isteţ, fără să fie inteligent. Nu are anvergură şi, de fapt, nu dă doi bani pe predare sau cercetare. Dar cu toate astea se „descurcă“ şi e băgat în multe proiecte de cercetare şi, dacă nu eşti atent, îţi pare că are un CV impresionant: multe conferinţe, publicaţii, titluri, responsabilităţi… etc. Din păcate, tot cantitativul şi formalul îl definesc, şi marea lui „calitate“ este că e foarte abil în a-i prosti pe alţii.

Prostul guraliv. Aceasta este o specie care ne populează din plin spaţiul academic şi care se distinge prin cantitatea de cuvinte debitate. Te copleşeşte prin ce spune în sensul în care ţipă efectiv, vorbeşte mult şi incoerent şi nu te lasă cu nici un preţ să spui ceva. Te ţine acolo hipnotic, prins în nebunia lui, căci da, de cele mai multe ori astfel de personaje sînt chiar nebune, nu doar ne-bune; formal, ţi se spune că nu ai ce să le faci. Acesta e un sistem prost, căci în definitiv prostul e un impostor şi naşte la rîndul său impostură, iar prostia academică e cu atît mai nocivă, cu cît aceşti parveniţi sînt luaţi drept model. Universitarii sînt şi trebuie să fie un model în calitatea lor de profesori, deci cu atît mai mult trebuie să eliminăm sau măcar să izolăm prostia universitară, deoarece e molipsitoare şi nu poate naşte decît prostie.

Atenţie, cînd vorbim de prostia academică nu vorbim de oameni tîmpi; nu, din contra, vorbim de oameni abili, poate chiar deştepţi, dar care îşi croiesc cariera cumva mai mult prin salturi administrative, făcînd tot felul de trocuri şi mişmaşuri ca să ajungă la putere. Putere înseamnă să coordoneze ceva: comisie, comitet, departament, facultate, universitate, minister, doctorat etc. Marca prostiei lor este formalul şi cantitativul. Totul (ședinţe, documente, rapoarte…) este de formă şi se bazează pe o analiză strict cantitativă: X are cinci cărţi (nu contează că sînt maculatură pură), Y a participat la zece conferinţe internaţionale (nu contează că ele au fost organizate în camera de alături cu doi-trei profesori din ţările vecine, Z are 15 articole indexate ISI (nu contează că sînt în reviste inadecvate şi, de fapt, binecunoscute că sînt tipărite contra cost). Toate aceste prostii îl califică în ochii lor pe X, Y sau Z să obţină ceva: un post, un titlu, o mică sinecură academică sau să aibă dreptul de a conduce doctorate sau instituţii de învăţămînt superior. Formalul şi cantitativul sînt marca prostiei lor şi doar la asta sînt sensibili.

Singura noastră şansă este dez-prostirea naţională. Degeaba avem soldaţi mulţi dacă ei sînt prost instruiţi şi prost echipaţi. Prostia ne vizează pe toti şi da, prostia e o ameninţare naţională. Prostia nu doare, dar ne afectează pe toţi şi suferă o ţară întreagă din cauza ei. Nu e cazul să devin patetic, asta fiind în fond tot o prostie, dar cred că e cazul să scăpăm de impostura cantitativului şi formalului, să scăpăm de proşti şi să nu ne mai lăsăm prostiţi de aceştia.

Sorin Costreie este lector dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.