Profeții care încearcă - simptomele unei boli amuzante

Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
Profeții care încearcă   simptomele unei boli amuzante jpeg

Dacă am avea un instrument care să măsoare capacitatea de seducţie a politicianului român, probabil că graficul rezultat din analiza rezultatelor s-ar încăpăţîna să rămînă în zona inferioară a scalei verticale. Linia acestui inexistent grafic va avea mici cocoaşe pe ici-colo care ne-ar arăta unde şi cînd a existat o şansă, o tentativă de apropiere între sufletul colectiv şi o persoană particulară intrată în spaţiul public cu intenţia de a ne mîntui de cele rele concrete. 

Ridicolul ataşamentului sincer 

Paradoxal, deşi trăim evul comunicării, al reţelelor sociale şi al feedback-ului instant, parcă niciodată distanţa critică şi evaluarea cinică nu au fost mai mari. Sau poate tocmai de aceea. Pasiunea e condiţionată, măsurată şi, foarte adesea, remunerată. E rodul unui anume fel de tranzacţie toxică, în care voturile se cumpără cu găleţi colorate, apariţiile la TV se fac pe bază de contribuţii la puşculiţa partidului sau în schimbul influenţei asigurate proprietarului staţiei. Pe net, comentariile se măsoară la bucată şi se plătesc la sfîrşit de lună. Iubirea e calcul sociologic. Adeziunea făţişă sau anonimă e reactivă şi justificabilă în termeni de avantaje directe şi concrete. Naturaleţea e amintire; acea chimie specială care leagă masele de liderii lor a intrat în faza produselor de laborator. Artificialul e norma, iar ataşamentul sincer e ridicol şi, adesea, prostesc. Un fel de semn al lipsei de sofisticare. Încercaţi o dată acest exerciţiu: mărturisiţi-vă ataşamentul faţă de vreun om politic. Încercaţi să îl explicaţi. Veţi fi privit cu suspiciune sau, mai rău, cu milă. 

În calitate de est-european nu voi pretinde că nu pot înţelege, ba chiar aproba un astfel de comportament. În calitate de cetăţean român, cu atît mai mult. Nu sînt aşa departe anii ’90, cînd încrederea fără discernămînt în mai-marii zilei a dus la crimă iar, de cealaltă parte, adeziunea aproape mistică la semnificaţiile biografice a produs o generaţie de mediocri sobri. 

Vedetismul politic 

Însă dincolo de orice consideraţii privind manipularea sentimentului popular şi/sau ipocriziei, mă văd obligat să admit că, dacă vreodată au existat vedete politice în România, atunci anii ’90 au fost teritoriul perfect, vîrsta de aur a celebrităţii. Exerciţiul adulaţiei exista, fusese anterior practicat metodic pînă aproape de faza firescului şi îşi cerea arogant drepturile. (Sigur, o astfel de afirmaţie poate fi oricînd contrazisă cu argumentul lui decembrie ’89. Am să răspund amintind că atunci nu a avut loc un referendum iar „majoritatea tăcută“ era în altă parte.) 

Obiectele adulaţiei dispăruseră, însă nevoia pavloviană – nu. Aşa că s-a transferat rapid asupra moştenitorilor fostului regim. Cred sincer că oricine ar fi preluat puterea atunci ar fi creat o pasiune vecină cu iubirea necondiţionată. Poate nu la acelaşi nivel şi nu cu atîta iscusinţă, dar sentimentul ar fi fost acolo. De aceea cred în sinceritatea minerilor plantatori de panseluţe. Oamenii aceia chiar credeau că răspund unei nevoi urgente de salvare a ţării şi a preşedintelui ei. Îşi iubeau conducătorul. Studenţii de la arhitectură au fost victime colaterale şi inocente ale unei poveşti de amor nefericite. Faptele nu sînt scuzabile, însă motivele ar trebui, poate, detaliate.  Amintiţi-vă de Ion Iliescu din acele vremuri. Nici măcar cei care îl urau (şi poate îl mai urăsc încă) nu puteau să-şi stăpînească o mică expresie amuzată cînd fostul preşedinte îşi folosea armele personale în comunicarea publică. Cînd, în condiţii de siguranţă, Ion Iliescu zîmbea. „Iliescu apare, soarele răsare“ nu era un slogan tîmpit cu accente păşuniste, ci o reprezentare destul de corectă a sentimentului de siguranţă şi speranţă pe care preşedintele îl insufla unei populaţii speriate şi dezorientate.  

Era poate rezultatul unei lungi cariere publice, deci un exerciţiu de seducţie educat sau poate doar o trăsătură de caracter care dezvăluia un om capabil de empatie. Nu cunosc adevărul, însă pot povesti aici impresia pe care fostul preşedinte a produs-o unor francezi veniţi să realizeze un reportaj despre bilanţul României după 20 de ani de la căderea comunismului. După multe discuţii cu diverşi participanţi la evenimentele din ’89, bieţii oameni credeau că vor întîlni un monstru senil. Au plecat de la interviu admirîndu-i luciditatea şi capacitatea de disimulare elegantă. Cuceriţi de elocinţă şi fermecaţi de personalitatea interlocutorului. Din păcate pentru fostul preşedinte, nu personalitatea sa era subiectul.  

Cinismul şi dezvrăjirea 

Aminteam despre cinism la începutul acestui text. Responsabilitatea pentru cultivarea scepticismului nu aparţine exclusiv politicienilor zilei. Este şi rezultatul dezamăgirilor trecute. Sîntem în plin proces de dezvrăjire. Incapacitatea funciară de comunicare naturală cu masele primeşte aproape invariabil un răspuns marcat de o neîncredere care compensează istoric greşelile trecutului. Aduceţi-vă aminte de stinghereala din jurul lui Adrian Năstase, de excesul de zel al lui Mircea Geoană, de tristeţea mitingurilor de dată recentă ale lui Traian Băsescu, de entuziasmul inautentic marcat de un trist „vreau-să-cred“ din jurul lui Crin Antonescu. Mai aproape de noi, amintiţi-vă de blazarea celor 20.000 de sindicalişti în faţa unui Victor Ponta incapabil să trezească energii vitale în sufletele lor. Iar acestea sînt vîrfurile. Dincolo de ele, e şi mai rău. Singurele mitinguri politice, pe care le mai vedem, sînt cele organizate la arestarea sau eliberarea cîte unui potentat local. Vedem clientela politică la lucru. Activă, militantă, apărîndu-şi disperată sinecurile trecute şi viitoare. Aşa se face că DNA a devenit, fără voie, cel mai mare agregator de inautenticitate politică al zilelor noastre. 

Dosarul penal e hîrtia de turnesol care scoate la lumină un fel de celebritate acră şi condiţionată. 

Analiştii media şi realizatorii de televiziune ar putea să mă contrazică. Aproape toţi cei menţionaţi mai sus fac audienţe decente. Lor li se adaugă şi o sumă de reprezentanţi de rang doi cu ambiţii majore, prezenţe sclipicioase şi, pe alocuri, vulgare, care atrag atenţia fie prin excentricităţi de comportament, fie prin ţinută sau retorică. Aş alege ca exemple cîteva nume: Radu Mazăre – veşnic superior şi cu maxilarele încleştate, un fel de boiernaş de ţară insolent şi sigur pe el; Elena Udrea – copleşită de propria-i persoană, aproape profetică, monument de arivism prost mascat; Lavinia Şandru – vehementă pînă la exasperare, sau Corneliu Vadim Tudor – de neoprit, logoreic şi stăpînit de un histrionism atît de prost mascat, încît ar trebui, poate, inventat un cuvînt special pentru el.  

Se poate lesne observa la toţi oamenii ăştia cît de mult încearcă. Lipsa de naturaleţe este ceea ce îi pierde şi îi face uneori ridicoli. Asta mai ales cînd vorbesc cu aerul unor lideri de cult milenarist. Cînd întrevăd apocalipsa în direct şi la oră de vîrf şi oferă pe gratis revelaţii, soluţii instant, mereu altele, întotdeauna inutile.  

Spuneam mai sus că naturaleţea poate fi cîştigată, exersată, practicată intens. Însă, cu toate exerciţiile din lume, ea va fi mereu pusă la îndoială de acel detector de ipocrizie care funcţionează fără greş în fiecare dintre noi. Secretul unei vedete – politice sau de orice altă natură – stă în dozajul corect de cabotinism şi autenticitate. Simpla manifestare a simptomelor e vedetism. 

Vă propun, aşadar, să zîmbim un pic. Să apreciem efortul. E amuzant.

Teodor Tiţă este jurnalist.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

h 52574265 jpg
Avioane de spionaj americane, observate în apropierea enclavei Kaliningrad
Avioane de supraveghere ale SUA au fost observate în zona enclavei Kaliningrad în contextul apariției unor informații conform cărora SUA ar fi intensificat monitorizarea arsenalului nuclear al Rusiei.
18230210 303 jpg
Povestea de succes a DNA: începe cu Macovei și se termină cu Kovesi
DNA a sărbătorit 20 de ani de când Adrian Năstase a inventat o butaforie anticorupție pentru a păcăli UE. Pentru adevărata DNA sărbătoare va fi în 2025.
Motoare de barcă gasite în Crișan FOTO garda de Coastă jpeg
Motoare de barcă dispărute din Franța, descoperite în Delta Dunării. Ce explicații a dat proprietarul
Patru motoare de barcă au fost descoperite de polițiștii Gărzii de Costă la un bărbat din Crișan, Tulcea. Motoarele figurau ca dispărute și erau căutate de autoritățile din Franța pentru confiscare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.