Procrastinez şi-mi pare bine

Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Procrastinez şi mi pare bine jpeg

„Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge“, însă „graba strică treaba.“ „Nu sta, că-ţi stă norocul“, dar „mergi încet, c-ajungi departe.“ Înţelepciunea populară pare uşor confuză în ceea ce priveşte reţeta succesului în viaţă. Întocmai aşa am fost şi eu.

Pe cînd eram copil, am petrecut cîteva ore magice într-un laborator de analize medicale, printre mojare şi microscoape, pipete şi etuve, trăgînd cu nesaţ în piept mirosul exotic-înţepător de reactivi. Pe unul dintre pereţii bleu-jegos, cineva lipise cu leucoplast următorul bileţel, care avea să-mi marcheze existenţa: „Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi; lasă pe poimîine, că poate pînă atunci se rezolvă de la sine.“ Fireşte, asta contravenea tuturor principiilor cu care crescusem în familie. Lasă lecţiile pe mai tîrziu şi ieşi întîi la joacă? Lasă datul cu aspiratorul pe altădată şi uită-te întîi la televizor? Scandalos, tentant, irezistibil.

Şcoala a fost un mediu prielnic pentru a-mi cizela tehnica tărăgănării. Temele pentru acasă erau piatra de moară care îmi întuneca după-amiezele, dar le evitam sub diverse pretexte pînă seara, cînd se întorceau ai mei de la serviciu. Pe la sfîrşitul gimnaziului, ascundeam beletristica în coperta caietului de comentarii şi, înainte de teze, îl trădam pe Sadoveanu pentru Malcolm Bradbury – o alegere pe care n-am s-o regret niciodată. În liceu, mă retrăgeam în dormitor cu caietele de matematică şi ascultam Joe Dassin, încercînd să ghicesc versurile – cumva, integralele nu păreau la fel de seducătoare. Sesiunile din facultate îmi declanşau brusc apetitul pentru soap operas, sport, gătit, rezolvat integrame ori mers la cinematecă. Se ştie doar, înainte de examene apar cele mai bune filme, vin în oraş prieteni pe care nu i-ai mai văzut de mult, ori înţelegi brusc avantajele unei vieţi mai sănătoase şi te apuci de jogging. Înainte de examene se întîmplă evenimentele cele mai dramatice în serialele tale preferate, afli o reţetă nouă de mîncare, pe care e musai să o încerci, sau te îndrăgosteşti niţel de tipul care pînă atunci ţi se părea întruchiparea plictiselii. Asta e, o să înveţi în trei zile, în loc de cinci. În două, în loc de trei. Sau în ultima seară, doar nu poate fi ceva atît de greu. Faci nişte scheme, subliniezi cu carioca pe foaie, te bazezi pe memoria vizuală. Îţi pregăteşti materialele, cursurile xeroxate, pixurile şi markerele, aranjezi totul pe birou, în ritualul preţios şi inutil cu care încerci să mai amîni niţel momentul fatidic în care vei deschide prima carte.

Mi-am încheiat triumfător anii de studiu, tehnoredactînd în paralel lucrarea de licenţă şi povestea pescăruşului Jonathan Livingston – Humanitasul nu o reeditase încă, iar eu muream de poftă să fac prozelitism, după ce o descoperisem într-o ediţie veche a revistei Secolul XX. Aşa încît alternam metafora zborului şi contabilitatea instituţiilor publice cu o dezinvoltură vecină cu schizofrenia.

Obiceiul lălăielii mă însoţeşte fidel pînă în ziua de azi, şi înainte să mă apuc de lucrat serios la ceva, orice digresiune e binevenită: o carte începută demult, care zăcea pe masa de la capul patului, o invitaţie în oraş, un telefon prelungit ore în şir, o partidă de baschet improvizat, cu hîrtii mototolite, o sesiune intensă de frecat aragazul ori de împachetat şosete. Am chef să fac de toate, în afară de lucrul acela care trebuie făcut. Puţine cuvinte au darul de a-mi stîrni o asemenea reacţie viscerală de iritare, frondă, nemulţumire şi refuz precum acest „trebuie“, pe care îl întîmpin de fiecare dată cu un prim impuls de scuturat frîul, proptit îndărătnic pe călcîie şi ridicat a sictir dintr-o sprînceană. „Trebuie“ e întotdeauna hotărîrea altcuiva. „Trebuie“ transformă orice bucurie într-o obligaţie nesuferită. „Trebuie“ îmi destramă mereu iluzia libertăţii şi, de aceea, îl sabotez cum pot. Am descoperit că sentimentul de vinovăţie e ceva mai atenuat cînd pierd vremea făcînd chestii onorabile precum spălatul vaselor adunate în chiuvetă ori călcatul cămăşilor înghesuite în fundul şifonierului. Corvezile amînate cu alte ocazii capătă deodată un aer ademenitor.

Internetul e unealta mea preferată de tortură. „Să verific niţel Facebook-ul“ – îmi zic, „să văd ce mai e pe Tumblr şi cine a mai postat chestii pe Instagram.“ Ştiu prea bine că o doză nu-mi va fi de-ajuns, că voi cădea în capcana călduţ-vinovată a compromisurilor – hai să trec şi de pagina asta, de următoarele două, cinci ori zece, încă un pic, nici nu e aşa tîrziu, ce mai contează cinci minute. Ştiu că voi scrolla din nou, cu febrilitatea compulsivă a oricărui dependent, ştiu că voi privi ceasul pe ascuns şi mă voi minţi spunîndu-mi că „o să muncesc mai bine mîine dimineaţă, cu mintea limpede“, ştiu că îmi voi inventa scuze penibile şi le voi da crezare pe loc. Ştiu că voi alege şi de data asta sabia lui Damocles deasupra capului, pentru că sînt genul care lucrează mai bine sub stres şi se supune fără jenă principiului plăcerii. Pentru că viaţă e scurtă şi nu ştiu ce mă aşteaptă peste o oră. Iar chiulul va rămîne mereu o bucurie delicioasă. Pentru că Oblomov e un tip adorabil şi există cu siguranţă păcate mai grave decît contraproductivitatea. Dar mai ales pentru că timpul pierdut făcînd lucruri care îmi plac este, de fapt, timp cîştigat.

Adela Marcov este business analyst la o companie de consultanţă în management şi IT, autoare a blogului www.boladenieve78.wordpress.com.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare paradă moto din lume. Nu mai puțin de 3.722 motocicliști au participat la parada de pe ruta Pitești-Mioveni FOTO VIDEO
Nu mai puțin de 3.766 de motocicliști din toată România au luat parte sâmbătă 15 iunie la Pitești la cea mai mare paradă moto din lume, ce a doborât precedentul record, stabilit acum aproape cinci ani în Statele Unite ale Americii.
image
Imagini greu de privit filmate pe o șosea din Marea Britanie. Un polițist lovește intenționat cu mașina un vițel scăpat pe străzi: „Ce fel de monstru...?” VIDEO
Momente îngrozitoare petrecute pe o stradă din Marea Britanie, acolo unde un echipaj de poliție a lovit un vițel scăpat liber. Bietul animal a fost lovit de două ori cu autospeciala, iar martorii au catalogat intervenția drept una brutală, potrivit Daily Mail.
image
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Proporția populației cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, femeile fiind, în general, cele mai educate.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.