⬆
deadline şi amînare
E timp!
Trăim într-o vîrstă a civilizaţiei obsedate de ideea de eficienţă şi mereu în criză de timp, unde munca şi chiar activităţile domestice se desfăşoară conform unei programări mai mult sau mai puţin abstracte, între liste cu „to do“-uri, remindere şi deadline-uri.
Procrastinez şi-mi pare bine
„Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge“, însă „graba strică treaba.“ „Nu sta, că-ţi stă norocul“, dar „mergi încet, c-ajungi departe.“ Înţelepciunea populară pare uşor confuză în ceea ce priveşte reţeta succesului în viaţă. Întocmai aşa am fost şi eu.
Cum se termină un deadline
Nu mai ştiu cum am scris Deadline – care pînă înainte de publicare nu se numea aşa (de fapt, multă vreme n-a avut nici un titlu) –, dar ştiu sigur că e o carte care porneşte de la următorul fapt real: de la 6 ani şi pînă acum, cu mici întreruperi nefaste, cînd mă uit pe fereastră, văd turlele bisericii din curtea blocului meu în formă de U.
Să ne muncim sau să ne trîndăvim?
Ţăranul român respecta odihna, dar demasca lenea, delăsarea. Modelul suprem al oricărui act uman, arhetipul, se găsea în timpul creaţiei lumii. Dumnezeu (de)săvîrşise totul în şase zile, iar în a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a făcut.
Strategia rostogolitului
Un deadline, odată stabilit, devine un punct supărător pe cortex, o pulsaţie de fundal, o senzaţie încă minusculă, dar neplăcută. Pe măsură ce se apropie ziua livrării, semnalul coboară în zona plexului, se măreşte, apasă difuz.
Arta de a face faţă zilei de ieri
Acum cîţiva ani, economistul George Akerlof – una dintre figurile centrale ale economiei comportamentale, laureat al premiului Nobel în 2001 – avea de realizat o sarcină simplă: să trimită o cutie plină de haine din India, unde locuia, în America. Hainele îi aparţineau colegului său Joseph Stiglitz, care le lăsase în urma unei vizite.
Eterna fascinaţie pentru sfîrşit
Unii dintre cei mai înfocaţi profeţi ai sfîrşitului lumii sînt, de fapt, oamenii de ştiinţă. Billy Joy, cofondator şi cercetător-şef la Sun Microsystems, ne-a prevenit că, scăpaţi de sub control, nanoroboţii ar epuiza orice resursă de energie de pe planetă.
Reabilitarea tendinţei de a amîna
Pe vremuri, deadline-ul era zăpada. Nimeni nu amîna adunatul lemnelor şi prepararea conservelor, pregătirile se făceau din timp, aşa cum ne-ar plăcea acum să ne facem rapoartele şi alte „teme“ de birou. Dacă, pe vremuri, stresul era provocat de o iarnă timpurie, creşterea bruscă a taxelor sau o recoltă distrusă de grindină, acum ne stresăm pentru că...?
Nevoia de răgaz, amînarea ca eficienţă
A amîna, a tergiversa, a o lălăi. Toate aproximează nesatisfăcător termenul pe care studenţii generaţiei mele l-au cunoscut şi l-au adoptat, pe filieră anglo-saxonă, din cultura populară de tip PhD comics, romglezul „a procrastina“.
Punctualitatea la europeni
Statele Europei se pot împărţi în cele care pun accentul pe nevoia unei bune gestionări a timpului, a programelor şi a termenelor-limită, şi cele care consideră aceste înregimentări artificiale şi inutile. În prima categorie intră ţările dependente de timp, cum ar fi Anglia, Germania, Elveţia şi cele din Scandinavia, a doua cuprinzînd ţările independente de timp, precum Spania, Portugalia şi Grecia.
Restanţele Parlamentului
Peste 200 de proiecte de lege acoperind cele mai diverse domenii au fost lăsate moştenire de fostul Parlament celui curent, dintre acestea 177 rămînînd nedezbătute în Camera Deputaţilor şi 23 – în Senat. În condiţiile în care votarea unei legi a durat şi două minute în plenul Camerei, ne aşteptăm ca, măcar la începutul unui nou mandat, noul Guvern să facă curăţenie între restanţele legislative din Parlament.
Autostrada veşnic amînată
Povestea Bechtel a început oficial în 2003. Ar fi trebuit să fie prima autostradă care să lege România de Ungaria. Însă, la un deceniu de la semnarea contractului cu Bechtel, sînt gata doar 52 din cei 415 kilometri ai Autostrăzii Transilvania. Acum, Guvernul vrea să scape de cei de la Bechtel.
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
"Am amînat să-mi dau licenţa în 2000. Am terminat facultatea, m-am angajat imediat şi am zis că o dau eu la anu’. Au trecut 13 ani. Şi dacă nu aveam nevoie de ea anul trecut, nu-mi ridicam nici măcar adeverinţa că am terminat facultatea. Dar am terminat actoria, dacă asta contează."