Cum se termină un deadline

Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Cum se termină un deadline jpeg

Nu mai ştiu cum am scris Deadline – care pînă înainte de publicare nu se numea aşa (de fapt, multă vreme n-a avut nici un titlu) –, dar ştiu sigur că e o carte care porneşte de la următorul fapt real: de la 6 ani şi pînă acum, cu mici întreruperi nefaste, cînd mă uit pe fereastră, văd turlele bisericii din curtea blocului meu în formă de U. N-am nici o îndoială că de aici a pornit, de fapt, cartea asta, pe care cei mai mulţi cronicari o numesc „roman corporatist“.

Am locuit în apartamentul de la etajul opt, rînd pe rînd, în toate cele trei camere (acum, de pildă, am cartierul general în sufragerie) şi de la toate ferestrele am văzut acelaşi lucru: turle aurite sclipind în soare, stoluri de porumbei, pisici maidaneze tolănindu-se pe maşinile parcate pe lîngă blocul din care ies dimineaţa oameni grăbindu-se spre serviciu, pensionare care-şi îngrijesc florile de la geam şi cerşetori adormiţi în boscheţii care mărginesc curtea. Cînd eram mică, îmi plăcea să-mi imaginez că mă dau de-a dura pe turlele aurite, ca pe-un tobogan. Uneori, fără să-mi crească aripi, zburam în jurul lor. Mai ales în serile de vară, cînd încă aveam şcoală şi mama mă obliga să fiu în pat la ora 8, deşi noaptea mai avea mult pînă să vină. Deschideam fereastra larg, să intre aerul serii, şi-n clipa următoare eram acolo, în cămaşa de noapte, cu părul fluturînd, cu tălpile goale lipăind pe metalul fierbinte al turlelor.

A mai existat o fereastră, mult mai tîrziu, o fereastră care era tot timpul închisă şi de care obişnuiam să-mi lipesc fruntea cînd mă ridicam de la biroul înghesuit, încercînd să evadez pentru cîteva momente. Mă fascina că fereastra asta dădea într-o curte interioară perfect etanşă, în care nimeni nu putea pătrunde vreodată. Erau acolo cîţiva arbuşti artificiali, o bancă nefolosită şi mult pietriş, perfect aranjat. Mă gîndeam: ce-ar fi dacă toţi oamenii ăştia s-ar ridica acum de la birouri, ar forţa intrarea în curtea aia interioară şi ar lua-o în stăpînire, ar face un picnic pe pietriş, întinzînd pe jos rapoarte de vînzări scoase la imprimantă, şi-ar întinde acolo caserolele cu mîncare comandată pe Internet, s-ar descălţa şi s-ar întinde pe bancă să fumeze?

Cred că din lucrurile astea e făcută literatura. Altfel, da, cărţile pornesc (şi) de la ştiri din ziare, despre cazuri de „burn out“. N-am vrut niciodată să documentez jurnalistic cazul morţii Ralucăi Stroescu, din care m-am inspirat. A fost pentru mine un pretext să scriu despre obsesiile unei generaţii, despre oamenii care-şi amînă mereu viaţa – aia „adevărată“ –, despre alegerile pe care le faci cînd devii om mare şi te înghite un soi de vîltoare. Încă mi se pare că sîntem cu toţii nişte copii obişnuiţi să zburde pe turlele unei biserici, care se trezesc deodată în faţa unui geam închis, dincolo de care nu se află decît o curte cu pietriş artificial. Nu ştiu cum să găsesc ieşirea decît scriind despre toate astea. Partea bună este că în Deadline s-au strecurat şi alte poveşti (altfel, ar fi ieşit ceva teribil de deprimant!): un motan pus pe aventură, nişte mătuşi de provincie, un artist care locuieşte într-o ghenă – şi el inspirat dintr-un caz real, cel al lui Ion Bârlădeanu, cu care am făcut un interviu chiar pentru Dilema veche.

Am scris în weekenduri, pe furate, incoerent şi haotic, în orele pe care reuşeam să le rup de la job, de la mers la supermarket şi de la joaca în parc cu fetiţa mea. Doar că, la un moment dat, lucrurile nu se mai leagă aşa, personajele devin îndărătnice dacă le tot abandonezi, iar poveştile se încîlcesc într-un hăţiş fără ieşire. Atunci e vremea să faci chestia aia pe care o citesc mereu în biografiile scriitorilor: să te „dedici“ literaturii. Eu n-am reuşit să fac chestia asta decît trei luni, cît am avut un soi de concediu negociat de la serviciu. Cu alte cuvinte, a trebuit să-mi pun un „deadline“ ca să termin cartea şi se pare că a funcţionat, pentru că n-am avut încotro.

Titlul a venit, paradoxal, în ultima clipă, deşi ar fi fost cea mai la îndemînă variantă. A fost singura variantă la care Răzvan Petrescu – cel care a fost lectorul şi redactorul cărţii – nu a izbucnit în rîs, aşa cum a făcut la toate celelalte titluri naiv-copilăreşti pe care le găsisem pînă atunci (conţineau porumbei şi îngeri, mulţi îngeri, unii dintre ei fără aripi, ca titlul unei melodii a lui Puya). Aşa că am rămas cu Deadline, prilej pentru cîrcotaşi să-mi spună că mă dau interesantă cu titluri în engleză.

Adina Rosetti este scriitoare. Cel mai recent roman publicat: Deadline, Curtea Veche, 2010.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.