Strategia rostogolitului

Mircea DRĂGOI
Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Strategia rostogolitului jpeg

Primul meu deadline l-am primit prin ’98, amplasat în coada unei întrebări şi ambalat într-un zîmbet. Adrian, patronul publicaţiei la care eram pe punctul de a mă angaja, m-a întrebat la finalul interviului: „Crezi că poţi să termini ilustraţia la articol pînă, hai să vedem, lunea viitoare?“ Se uitase pe calendarul de pe birou, văzuse data la care mergea revista la tipar şi scăzuse nişte zile, clasica marjă de eroare a editorului precaut. Radiam, fiind întîiul meu job serios plătit pentru a desena. Acel prim termen şi deadline-urile care au urmat au fost o nimica toată, citeam articolele şi mă apucam cu poftă, aprig, de ilustrat. Terminam la timp, ba chiar înainte de termen. Apoi, treptat, lucrurile s-au complicat. Un coleg inginer de sistem mi-a arătat forumurile cu joburi de freelancing, m-am acomodat cu ele şi am început să preiau proiecte şi seara, acasă. Acelaşi entuziasm la început, translatat în faţa altui computer, dar disipat odată cu aglomerarea. Cu termenele de livrare parcă mai scurte, mai nemiloase.

Un deadline, odată stabilit, devine un punct supărător pe cortex, o pulsaţie de fundal, o senzaţie încă minusculă, dar neplăcută. Pe măsură ce se apropie ziua livrării, semnalul coboară în zona plexului, se măreşte, apasă difuz. De acolo îl culeg de obicei, ca pe o bucată moale de lut, pe care o frămînt îndelung în mîini pînă ce se încălzeşte şi-mi vine să o arunc de perete. Nu scapi uşor de ea. Ideea scadenţei te macină în faţa grătarului la grădină, la cinema, la piaţă, în pat dimineaţa. Ajunge să te preocupe mai mult decît însuşi conţinutul proiectului. Îţi strică weekendurile şi te face să regreţi că ai acceptat termenul prea uşor, că ai irosit timp, că nu te-ai apucat mai devreme.

Ţi se întîmplă şi să uiţi cînd pică exact ziua cu pricina. Lucru curios, de obicei ţi se pare mai apropiată, alarmant de apropiată. Devii nesigur şi reciteşti e-mail-ul din cutia poştală, ca să descoperi uşurat că mai ai cîteva zile. Şi totul reîncepe.

Ar mai fi şi strategiile. Pe una am numit-o rostogolitul. Te apuci de proiect cît mai devreme, stabileşti un avanpost, apoi iei o pauză, te reapuci, şi tot aşa pînă la final, cînd, cu un ultim efort, finalizezi. Rostogoleşti proiectul, bolovanul încetineşte, te opinteşti şi, la final, îi faci avînt peste culme. O altă abordare, mai rar întîlnită, este cea a muncii consistente, spornice, în primele zile ale proiectului, cu mici asalturi pe final. Este varianta cu cele mai multe şanse de reuşită, dar cere rigoare şi anulează acea perioadă benefică în care proiectul e deja analizat şi construit în minte. Şi fiindcă veni vorba de asta, păcatul cel mai des întîlnit este, fără îndoială, procrastinarea. Cu consecinţa efortului nocturn, pe ultima sută de metri, prin antrenarea celulei de criză asortată cu cafea. Mai demult – era pe la sfîrşitul anilor ’90 –, mă prindeau dimineţile la birou şi plecam acasă privind obosit cum autobuzele descărcau mulţimile de muncitori pregătiţi de o nouă zi. Era un contratimp uimitor, care punea faţă în faţă două orizonturi: primul – deschis Internetului şi plin de tineri navigînd agitat în coada deadline-urilor; al doilea – local, lipsit de scadenţe agresive, dar repetitiv. Dacă, în acele vremuri, atacul pentru a termina la timp se desfăşura la ceas de seară, cu prelungiri nemiloase în noapte, odată cu vîrsta totul s-a mutat în zori. Posibilul motiv? Organismul nu mai e dispus să consume din rămăşiţele zilei, acum aşteaptă dimineaţa să se refacă.

De partea cealaltă a firului stau clienţii. Cei care mi-au prins slăbiciunile le-au exploatat justificat. Cei mai mulţi scad zile, asemeni lui Adrian, pentru a se asigura că vor primi la timp munca. Alţii închid ochii şi probabil oftează cînd acele termene de siguranţă sînt depăşite. Îmi amintesc zîmbind că, în anii mai agitaţi, tinerii – programatorii mai ales – după ce depăşeam sorocul, setau alarme automate care se trimiteau pe mail şi-mi bombardau zilnic cutia poştală. În cele din urmă, toţi ştiu că vor primi ce s-a promis. Cît despre mine, frămînt în palme bucata mea de lut, cu o singură certitudine: singurul deadline major, care nici măcar nu-mi trimite e-mail-uri, probabil nu a fost încă stabilit.

Mircea Drăgoi este graphic designer.

Ilustrația: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Vietnamezii din Timișoara, filmați când prind popândăi pentru a-i mânca. Animalele sunt protejate de lege VIDEO FOTO
Mai mulți cetățeni vietnamezi, care locuiesc în căminul fabricii Smithfield de pe strada Polonă din Timișoara, au fost filmați în timp ce săpau pe un câmp și prindeau popândăi.
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.