Să ne muncim sau să ne trîndăvim?

Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Să ne muncim sau să ne trîndăvim?  jpeg

- proverbe, zicători, ghicitori -

Ţăranul român respecta odihna, dar demasca lenea, delăsarea. Modelul suprem al oricărui act uman, arhetipul, se găsea în timpul creaţiei lumii. Dumnezeu (de)săvîrşise totul în şase zile, iar în a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile pe care le-a făcut. Ţăranul valoriza munca, dar nu era un workaholic. Munca o asocia cu chinul. Despre un om chinuit se spunea că este muncit. La fel, despre ouăle încondeiate de Paşti, care necesitau multă migală.

Cine răsfoieşte monumentala carte Proverbele românilor de Iuliu Zanne are ocazia unică să facă o radiografie rapidă a universului spiritual prin care se orienta ţăranul român. Strămoşul nostru ancestral avea o credinţă fermă în viitor, fără să fi urmat un curs de dezvoltare a gîndirii pozitive. „Nu aduce anul ce aduce ceasul“ este vorba pe care o cunoaştem cu toţii. La Anton Pann, aceeaşi idee e transmisă cu accente melodioase: „Cînd va vrea norocul să-şi întoarcă pasul / Nu aduce anul ce aduce ceasul.“ Convins fiind, din experienţa sa cît se poate de nemijlocită, de riscurile presupuse de orice formă de amînare, acesta afirma ritos că „pînă la anul, multe căciuli rămîn fără stăpîn“. Recunoştea valoarea răbdării: „Oţetul cu încetul se face oţet.“ Cum spunea odată un ţăran exemplar, provenit din mediul monahal românesc, Ilie Cleopa: „Răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu pînă la prăşit, ci pînă la sfîrşit.“

Deşi nu studiase piramida trebuinţelor a lui Abraham Maslow, ţăranul român ştia că nevoile primare nu se satisfac de la sine, fără efort: „Pîinea nu vine singură la tine.“ La fel, era conştient că omul care s-a confruntat cu multe situaţii existenţiale problematice va rezista mai uşor la încercările viitoare: „Baba bătrînă nu se teme de pîinea moale.“ Dacă cineva întîrzia să se apuce de treabă, deşi i se cerea imperios asta, i se spunea: „Nu număra foile la plăcinte.“ Despre cineva care sta tolănit oblomovian se zicea că „s-a trîntit ca o plăcintă ţigănească“. Iar despre unul care pierdea vremea se spunea că „bate alcaoa“, alcaoa fiind un execiţiu militar în care cineva trebuia să arunce cu suliţa, iar aceasta ar fi trebuit să treacă printr-o verigă de fier. Despre un leneş care era trimis să lucreze se spunea: „Cînd se duce, parcă vine.“ Tot despre omul leneş umbla vorba în sat că merge în trei zile mai mult decît într-una, aşa cum se credea că e bine să-l trimiţi după moarte.

O intuiţie demnă de invidiat îi spunea ţăranului că omul visător, acaparat de propriile plăsmuiri ale minţii, nu este adaptat la realitate: „Gînduri multe fără treabă / Dovedeşte minte slabă.“ Despre oamenii leneşi se bănuia că îşi doresc, asemeni unei bătrîne din poveştile lui Creangă, să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, iar atunci să fie praznic şi nuntă. Trîndăvia era văzută ca un simptom care anunţă boala fizică sau morală: „Lucrul face sănătate / Trîndăvia tot păcate.“ Orice lucru avea în rînduiala firii, în ţesătura lumii, nu doar locul lui, ci şi timpul lui, momentul lui kairotic în care trebuia să îi dai viaţă. Un proverb învaţă că „aţa lungă face noduri“. Cu alte cuvinte, dacă te grăbeşti să faci ceva, o păţeşti.

Mitologia noastră ţărănească cuprinde două personaje rele, care pedepsesc amarnic lenea, dar şi amînarea, întîrzierea unui lucru. Marţolea apărea marţea, pe înserat, şi în prima noapte de martie. Le pedepsea pe femeile care munceau de ziua ei, adică marţea. Într-o gospodărie tradiţională, era tot timpul ceva de făcut: se torcea, se spălau rufe, se cocea pîinea. Pedeapsa administrată de Marţolea era de-a dreptul sadică: le arunca împricinatelor pe horn o puzderie de fuse, pe care bietele femei trebuiau să le umple cu lînă toarsă. Din firul care rezulta trebuiau să îi ţeasă o pînză şi să-i facă din ea o haină pînă în zori. Cine nu reuşea, murea. Era mai sigur să îţi asculţi instinctul de conservare şi să îi respecţi ziua nelucrînd. Marţolea asta era complet lipsită de nuri. Imaginaţia populară i-a compus o înfăţişare aglutinată, ceva între om şi drac. Avea cap de om, dar şi coarne. Avea picioare, dar în loc de tălpi se folosea, în preumblările ei răutăcioase şi poliţieneşti, de copite. Ca să-i înşele pe bieţii săteni, lua forme antinomice: ba se arăta ca un fecior mirobolant, ba stîrnea fiori ivindu-se mai ales noaptea – pentru că, fiind o fiinţă malefică, devenea mai puternică la lăsarea întunericului – ca o babă îmbrăcată în alb.

O altă fiinţă punitivă, avidă să-i descopere pe nefericiţii care i-au necinstit ziua lucrînd, era Joimăriţa, slujnica Joii Mari. Femeia care era surprinsă de ea că toarce cînepa sau că ţese pînza în Joia Mare era pedepsită exemplar: degetele îi erau arse în găleata cu jar de care Joimăriţa era nedespărţită. Înainte să treacă la fapte, monstruoasa creatură a folclorului nostru autohton îşi întreba victima: „Cîlţii, cîlţii, torsa-i cîlţii? Cîlţii dacă n-ai torcat, mîinile ţi le-am tocat!“ Ştiu ce o să-mi spuneţi: poveştile noastre tradiţionale sînt oribile. Încă mai aştept regizorul român care să facă primul film horror inspirat din ele. Un film care l-ar face şi pe Dracula să se răsucească de invidie în mormînt.

Dacă vorbirăm de muncă, lene, trîndăvie, grabă, ar trebui să spunem cîteva cuvinte şi despre timp. Vă provoc să-mi răspundeţi la două ghicitori. Prima: „Am o casă mică, de tot mititică, cu pitici, cu firfirici; ziua cîntă, noaptea cîntă, n-are nicidecum astîmpăr.“ A doua: „Sînt totuna călător, de cu seară pînă-n zori; nu flămînzesc, nu însetez, dar totuna mă oftez.“ Cînd le-am citit prima dată, eu n-am ghicit, aşa că am întors antologia de cimilituri a lui Arthur Gorovei şi am citit răspunsul: ceasornicul.

Ciprian Voicilă este sociolog la Muzeul Ţăranului Român.

Foto: L. Muntean

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.