Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?

Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg

● Iuliana ALEXA
redactor-şef Psychologies

Am amînat să am copii, pe principiul „ce poţi face azi, lasă nu pe mine, ci pe poimîine, poate pînă atunci rezolvă altcineva sau nu mai e nevoie“. Şi aş amîna în continuare. Amîn de vreo trei ani să public două cărţi – nu prea le văd rostul. Dintre amînările cu regret, am amînat să plec din ţară. Dintre amînările rezolvabile care rămîn, ciudat, pending, cum zic englezii, sine die: amîn să învăţ să fac ciorbă, deşi ştiu să fac cozonaci.

● Dan AMARIEI
muzician, OCS

Am amînat să-mi dau licenţa în 2000. Am terminat facultatea, m-am angajat imediat şi am zis că o dau eu la anu’. Au trecut 13 ani. Şi dacă nu aveam nevoie de ea anul trecut, nu-mi ridicam nici măcar adeverinţa că am terminat facultatea. Dar am terminat actoria, dacă asta contează.

● Andreas ARON
muzician, The Pixels

Joi seară eram într-un club şi trecusem de pragul în care-ţi pui întrebări vizavi de etichetă în materie de mişcări de dans sau replici urlate la ureche. Puteam să jur că sînt în Iad, nicotină, condimente, pe piele aveam o peliculă de transpiraţie ce pulsa în lumina roşie. Avea pantaloni de piele şi părul prins. A început să danseze cu mine – eu cu ea, nu. Am tras-o mai aproape şi i-am zis că-mi plac pantofii ei. S-a uitat la mine de parcă aş fi fost imbecil. I-am zîmbit, ea nu mi-a zîmbit înapoi. Am luat-o de mînă, am dus-o la bar. După ce i-am luat ceva de băut, părea că-mi mai dă o şansă. Am întrebat-o dacă atunci cînd taxiul merge cu spatele trebuie ca taximetristul să-ţi dea bani înapoi. A plecat, eu i-am scos limba. Ar fi cazul să mă maturizez, dar eu tot amîn.

● Ioana AVĂDANI
director Centrul pentru Jurnalism Independent

Am trăit o (lungă) perioadă în Macondo. În Macondo-ul din capul meu, unde fiecare lucru avea să se întîmple „cînd“ ceva sau „după“ altceva. Nimic din ceea ce se întîmpla, de fapt, nu era al meu, al meu era doar viitorul condiţional. Nu era o situaţie impusă, nu există un vinovat sau un responsabil – aşa gîndeam, aşa trăiam, de bunăvoie: proiectată în viitor. Amînam trăirea de azi pentru cea de mîine. A fost nevoie de o iregularitate majoră, care să-mi demonstreze cît de imaterial poate deveni mîinele. Aşa că m-am repatriat în prezent (cu oarece efort). Evident, există priorităţi, planificări şi termene-limită. Există amînări şi ocazii ratate. Evident că există un mîine care, în mod fatidic, este mai promiţător ca azi. Dar mă bucur fără să mai amîn şi, la fiecare pas, îmi repet mantra călătorului: „Sînt exact acolo unde vreau să mă aflu.“

● Oana BĂLUŢĂ
activistă feministă

E o întrebare dificilă, fiindcă „a amîna“ are sensuri nenumărate şi-mi deschide posibilităţi să mă întorc în trecut ori să recunosc ce amîn, de fapt, acum. Dacă stau bine să mă gîndesc, îmi trec prin minte mai multe forme de amînare. De exemplu, amînare-relaxare, care pare să-mi fi fost cel mai puţin constrîngătoare pentru că are consecinţe mai degrabă minimaliste. Aici pot aşeza lucrurile aparent mărunte din zona gastronomic-gospodăresc-administrativă, adică: mai amîn să merg la cumpărături chiar şi cînd frigiderul îmi e gol, amîn să schimb cauciucurile, să dau un telefon, să aşez lucrurile la locul lor, sau am întîrziat să-mi cumpăr un bilet şi am stat cu ciudă acasă în ziua concertului. Cu amînarea-spaimă e o altă poveste şi situaţia devine mai complicată. Ştiu că am amînat discuţii, confruntări şi, într-o notă mai serioasă, pot spune că mi-am amînat amintiri, adică am amînat reflecţia asupra lor şi să mi le gîndesc. Cît despre amînarea-împotrivire, am tărăgănat plata unei facturi pentru că nu mi-au plăcut serviciile, am amînat plata unei amenzi rutiere pentru că este nedreaptă (încă sînt în procesul de amînare), am „temporizat“ plata întreţinerii ca o formă de protest pentru tratamentul diferit al locatarilor ori pentru că liftul nu oprea la etajul 1, iar una dintre vecinele mele avea un copil mic şi căra toate lucrurile pe scări. Poate mă înşel, dar acum cred că amînarea face parte din viaţa noastră şi mi se pare că ne face mai umani, ne ajută să şi înţelegem ce putem amîna ori nu.

● Monica BÎRLĂDEANU
actriţă

Am amînat să fac un copil; să plec într-un road trip cu o prietenă, prin toată America, şi să cînt fals, cu ea în maşină, „Dead and Gone“ de la The Black Keys; să învăţ spaniolă, deşi e a două limbă „oficială“ în Los Angeles; să stau cîteva zile undeva în pădure, într-un cort poate, fără acces la Internet, telefonie mobilă şi fără să trebuiască să socializez cu nimeni; să termin de citit Hitch 22 şi să văd toată seria Lord of the Rings; şi, în final, am amînat să-mi asum, complet şi fără rezerve, cine sînt de fapt.

● Mihai BREZEANU
cercetător ştiinţific

Acum şase ani mi-am terminat doctoratul. De atunci, tot amîn scrierea unui articol ştiinţific care ar trebui să cuprindă parte dintre noutăţile propuse în teza mea. Nici nu ştiu dacă e vorba de lene sau de dorinţa de fi, încă, prin intermediul acestei sarcini neîncheiate, în atmosfera acelei perioade din viaţa mea. Mi-am amînat vreme îndelungată ieşirea integrală din copilărie. A murit cineva foarte drag şi am fost evacuat cu forţa. Am amînat întotdeauna să parcurg parte dintre muzeele şi atracţiile cultural-turistice ale oraşelor în care am locuit. Pofta de a le locui sau de a le revizita a rămas, astfel, vie. Nu mi-am amînat niciodată vorbele, deşi uneori ar fi trebuit să o fac. Mi-am amînat adesea faptele, deşi adesea n-ar fi trebuit să o fac. Ion Vianu povestea undeva că, după săptămîni de rugăminţi ale unei foarte bune prietene – bolnavă incurabil –, a acceptat să-i procure poţiunea care, vărsată în perfuzie, i-ar fi curmat suferinţa. Bolnava l-a îmbrăţişat şi şi-a luat ramas bun, spunîndu-i că noaptea ce urma va fi ultima. A doua zi dimineaţa, Vianu a găsit-o privind pe geam. „N-am putut, am vrut să mai privesc încă o dată lumina.“ Peste cîteva ore, a murit din cauze naturale. Da, aş amîna sfîrşitul.

● Florentina CIOCĂNEA
director Teatrul Mignon

Am amînat dintotdeauna să fac „calcule“, atît la nivel personal, cît şi în iniţiativele mele. Ştiu ce am investit, ce şi cît am cheltuit, cu siguranţă ştiu pentru ce am făcut-o, dar, pentru că amîn să „calculez“, nu ştiu cînd şi cum se va întoarce totul. Aşadar, amîn să trăiesc după un plan de business. E la modă azi să ai plan pe următorii ani. Eu sînt cu siguranţă o demodată.

● Gianina CORONDAN
realizator emisiuni TVR

Am amînat să mă maturizez. Parcă mereu (prea) conştientă că maturizarea are neplăcerile ei, că vine la pachet cu un fel ursuz de-a fi, că bucuria e un cadou invizibil în cazul oamenilor mari, că n-o să mai văd în culori în felul în care vedeam cînd purtam pantaloni scurţi şi ciorapi cu dungi, de pe la trei ani tot amîn să lungesc pantalonii şi să aleg ciorapii-ntr-o dungă. Şi lumea se încruntă, cu degetul arătător supradimensionat, fixîndu-mi fruntea, îşi potriveşte dunga ciorapilor şi eu ridic din umeri şi plec la o întîlnire cu copiii, de 1 iunie, pe care nu o pot amîna. Şi nici nu vreau. O fi semn că m-am maturizat?

● Andrea GAVRILIU
actriţă şi coregrafă

Am amînat timp de patru ani să fac masteratul în coregrafie, iar acum, că l-am făcut, îmi dau seama cît de mult mi-a schimbat direcţia profesională. De vreo nouă ani tot amîn să fac şcoala de şoferi şi m-am hotărît ca vara asta s-o fac, deşi am dubii că voi reuşi să mă mobilizez. Să-mi întemeiez o familie? Am amînat şi încă mai amîn. Să zicem că n-au intrat zilele în sac.

● Adrian GEORGESCU
jurnalist

Dacă aş putea, aş amîna moartea părinţilor. Vine un moment în care descoperi că semeni cu tatăl tău. Pînă atunci, erau doar vorbele celor care vă vedeau pentru prima oară – „Eşti leit taică-tu“ –, dar ţie nu ţi se părea să fi fost o asemănare. Apoi, într-o zi, te apleci şi vezi, cu ochii minţii care trec prin ziduri şi peste ani, aceeaşi mişcare, a lui de data asta, cu care se apleca după minge acum mult timp, în primele imagini pe care memoria ta le-a păstrat. Sau te bărbiereşti şi mişcarea bărbiei, nervurile gîtului, căutătura ochilor sînt ale lui, proiectate pe faţa ta ca pe un ecran care doar găzduieşte o imagine. Numai că mişcările lui sînt acum lente şi căznite, nervurile gîtului ies prin piele, iar ochii sînt trişti. Atunci simţi, cu adevărat, trecerea timpului.

● Simina LEOTESCU
general manager la Propaganda

Am amînat să merg în locuri pe care îmi imaginez că le iubesc fără să le fi văzut deja. Pentru că, fir-ar, a trebuit s-aleg altele în locul lor. Toscana vs Provence. India vs Kenya. Şi tot aşa. Amîni mereu să mergi în unele locuri, pentru că altele cîştigă. Şi strîngi o listă-ntreagă de „amînate“. Şi o dorinţă surdă pentru ele. Am mai amînat să pictez atît de des pe cît mi-aş fi dorit să pictez. Iniţial pentru că nu aveam o cameră/un studio numai pentru asta. După ce-am avut o cameră – pentru că nu era îndeajuns de multă lumină în ea. Cînd au existat şi camera, şi lumina – pentru că, pur şi simplu, mă bucuram de altceva în weekend. Inclusiv să nu fac nimic. Şi am mai amînat să devin antreprenor. Mai puţin din tipica frică. Cel mai mult pentru că am aşteptări prea mari. Şi-aşa se tot lungeşte procesul. N-aş avea nici o scuză dac-ar fi un business fără viziune, fără şanse de-a face o diferenţă, fără corectitudine. Evident c-am amînat destule, dar cele de mai sus „mă rod“ cel mai tare cînd vine vorba de-ntrebare. (Rima chiar a fost involuntară.)

● Dan PERJOVSCHI
artist vizual

Am amînat să fac copii, pînă a fost prea tîrziu.

● Roxana POEDE

specialist comunicare GMPPR

„Bestia” din capul listei mele de rezoluții de început de an, prescrisă de la un an la altul deja mult timp, se leagă de condus=șofat; lucrul ăla pe care îl fac 80% dintre oamenii din jur, zi de zi, de la liceeni imberbi pînă la respectabili octogenari. Posesoare rușinată a unui carnet obținut în vacanța de după primul an de facultate, că așa era de bon ton, am considerat întotdeauna că iubitul sau oricine era la îndemînă face o treabă mai bună decît mine și deci, de ce nu am lăsa-o așa, în timp ce eu pot fi doar un recunoscător și îndatorat co-pilot? Și deși m-am încăpățanat să mă feresc de locul privilegiat din stînga, nu am renunțat să cred că într-o zi voi sta în el la fel de relaxată ca pe schiurile „amînate” și ele ani de zile și acum „dovedite”. Între timp mi-am reînnoit și permisul care expiră la 10 ani după eliberare; penibilul s-a întețit cînd mi-am cumpărat și mașină. Mi-am zis că așa dau lovitura - cît de delăsătoare să fiu, să am mașină și să nu conduc? După vreo trei ani de împrumutat cui vrea să o conducă și anulat ședințe de condus cu prietenii, eu sînt tot în locul din dreapta, iar șofatul tot pe lista de to do An Nou. Și nu, amînarea unui lucru n-are nici o legătură cu frica de acel lucru. Absolut niciuna. PS: Gata, luni mi-am rezervat ședință de condus cu instructor.

● Diana POPESCU

producător emisiuni Digi24

Am 37 de ani. Îmi lipsesc din CV visele pe bază de rochie albă, asortată cu pirostrii și alte accesorii specifice. Instituția căsătoriei nu mi-e cea mai simpatică dintre toate (presupunînd că ar figura, printre instituții, ceva vrednic de bunăvoință). Am răcnit cu convingere, la diverse petreceri, „Nobody’s Wife” de la Anouk. Am evitat, cu îndîrjire, pînă și discuțiile pe temă conjugală. Mama poate depune mărturie în instanță. Nu mă înnebunesc după aglomerările festive, n-am cine știe ce tangențe cu tradiția, urăsc capcanele organizatorice: e mai probabil să cîștigi la loto, decît să mulțumești - simultan - 100 de meseni deghizați în prieteni. Și, evident, fericirea la dublu mixt nu depinde de succesiunea Stare Civilă - biserică - restaurant. Pe 22 septembrie am de mers la o nuntă. A mea. Se pare că nici povestea cu trasul de timp nu funcționează la nesfîrșit.

● Sorin PSATTA

Integrated Communication Director BBDO

Aproape nimic și aproape totul, aproape nimic din ce am avut chef să fac, pentru că sînt asemenea unui copil și ador gratificarea instantanee și aproape totul din ce a trebuit să fac, pentru că am constatat că presiunea deadline-ului are un efect de-a dreptul miraculos asupra mea și cred că cele mai bune idei mi-au venit în noaptea dinaintea susținerii unei prezentări la client. Dacă ar trebui să detaliez puțin, aș spune că am și un suport teoretic prin care îmi argumentez cel de-al doilea tip de comportament, pentru că sînt adeptul necondiționat al tezei lui Mihai Ralea, care susține că „omul este singurul animal care-și poate amîna și opri reacțiunile”, că „gîndirea începe odată cu îndoială” și că, în sfîrșit, „nici un fenomen sufletesc nu realizează mai complet funcția amînării că inteligență”, nu a fost însă nevoie să invoc vreodată vorbele filozofului pentru că, de regulă, rezultatul final a fost cel puțin satisfăcător, ceea ce nu poate decît să mă bucure, înseamnă că cele mai multe lucruri pe care a trebuit să le fac le-am făcut și cu chef. În concluzie, aș mai spune doar că eu cred că amînarea, mai ales în proiectele „serioase”, este bună, atîta vreme cît nu devine scop în șine ori înlocuiește procesul propriu-zis, cum mi s-a întîmplat chiar mie cu perpetuu amînată teză doctorală. Aaa, și încă ceva, o excepție la concluzie, care astfel devine regulă: sînt lucruri pe care le-am amînat, le aman și le voi amîna mereu, pentru simplul fapt că îndeplinirea lor m-ar întrista cu siguranță, pe cînd așa îmi pot lăsa imaginația să zburde în voie.

● Andrei PUNGOVSCHI

fotograf

Prima operație am amînat-o în clasă a șasea. Mi-a luat cîteva săptămâni, dar am reușit să-i conving pe-ai mei că polipii se pot scoate mai tîrziu și că, în final, se poate trăi cu un nas înfundat. După cîțiva ani, mi-am făcut curaj să scap de povară și m-am dus la o clinică. Cu un surîs amabil, doctorul mi-a explicat că pînă la douăzeci de ani polipii se resorb. N-am apucat să mă bucur prea tare de noutăți întrucît, la scurt timp, un medic cu fler mi-a descoperit o piatră în gât. Mai precis, într-o glandă salivară. După cîteva investigații, am aflat că nu era deloc prețioasă și că aș putea să mă despart de ea fără regrete majore. După cîteva audiențe la diferiți chirurgi, am ajuns la un renumit profesor, care mi-a confirmat diagnosticul şi mi-a făcut o propunere surprinzătoare. „Domnule, ești încă tînăr și, crede-mă, cicatricea o să fie destul de urîtă. Mai bine ne vedem peste vreo zece ani.” Mi-ar fi risipit neliniștile o vreme, dacă n-ar fi continuat. „În schimb, observ o deviație de sept care n-ar trebui neglijată.” De șapte ani îmi propun, în fiecare primăvară, să-mi îndrept nasul, că să pot să mă bucur de tot ce are de oferit Bucureștiul pe segmentul olfactiv. Doar că nu cred că ar trebui să iau decizii pripite, de care să-mi pară rău mai tîrziu. Mai bine mai aștept.

anchetă realizată de Marius CHIVU

Foto: Lucian MUNTEAN

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.