Reabilitarea tendinţei de a amîna

Sandra GHIŢESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 486 din 6-12 iunie 2013
Reabilitarea tendinţei de a amîna jpeg

Pe vremuri, deadline-ul era zăpada. Nimeni nu amîna adunatul lemnelor şi prepararea conservelor, pregătirile se făceau din timp, aşa cum ne-ar plăcea acum să ne facem rapoartele şi alte „teme“ de birou. Dacă, pe vremuri, stresul era provocat de o iarnă timpurie, creşterea bruscă a taxelor sau o recoltă distrusă de grindină, acum ne stresăm pentru că...?

Trainerul din mine nu se poate abţine să încerce un exerciţiu: luaţi un pix şi o foaie şi notaţi ce vă stresează. Deadline-uri prea strînse? Lipsa banilor? Colegi incompetenţi? Starea naţiunii? Tăiaţi de pe listă lucrurile pe care nu le puteţi controla şi înlocuiţi-le cu o mantră de genul: „Îmi dau voie să mă enervez, dar aleg să nu.“ 99% din ce rămîne se reduce la o negociere interioară neîncheiată sau neconştientizată.

Cele mai frecvente surse de stres ale oamenilor pe care îi antrenăm la Creative Fitness Studio pornesc de la tîrgul iniţial prin care fiecare dintre noi îşi vinde sub o formă sau alta timpul şi energia, pentru bani cu care să ne cumpărăm mîncare, cercei şi vacanţe. Ne pasă cum ne ocupăm acest timp şi ce rezultate obţinem pentru că vrem să facem level-up profesional, pentru a cîştiga independenţă, mai mult timp şi mai mulţi bani, ca să mergem în vacanţe mai îndepărtate şi mai scumpe. Asta e recolta noastră. Ne stresăm cînd nu ducem metafora pînă la capăt, cînd nu ne este clar ce urmărim de fapt, care ne sînt obiectivele. Cîte borcane de zacuscă vrem să facem, ca să ştim cîte roşii trebuie să adunăm? Din ce birou vrem să plecăm în ce vacanţă peste trei ani, ca să ne dăm seama cu ce rezultate trebuie să încheiem anul ăsta? Din această negociere interioară, pe termen mediu-lung, se naşte şopîrla care trage cîte trei săptămîni de cîte un task şi ne creşte pulsul pe măsură ce se apropie deadline-ul termenelor scurte.

Procrastinarea nu e un duşman de învins. E cel mai bun prieten al omului din cîmpul muncii. E asistentul personal care îţi semnalează ce nu ar trebui să faci, ce ar trebui să renegociezi, ce ar trebui să delegi, ce depăşeşte puterea sau voinţa ta de realizare într-un anumit moment. Adesea, mintea te poate prinde în capcana de a te implica în ceva ce nu-ţi aparţine: procrastinarea e semnalul dat de o instanţă interioară mai deşteaptă decît raţiunea, care îţi spune că nu cu asta ar trebui să-ţi ocupi timpul. Ia din nou pixul şi foaia: ce ai amînat în ultima lună? Care au fost task-urile care au luat de zece ori mai mult timp decît ai planificat iniţial? Şi acum, momentul de sinceritate: de ce nu le-ai făcut? Ce cuvinte pui pe încordarea aia din stomac care bate comanda din creier şi zice: „Nu, nu faci asta acum, o faci în ultimul moment posibil, care nu e acum“?

Am predat acest articol cu cîteva ore după deadline, propunîndu-mi să mă apuc de el cu patru zile înainte. Nu am predat la timp pentru că am foarte mult de lucru şi sînt stresată la birou (sic!), pentru că timpul liber e puţin şi subţire, şi am mai mare nevoie de somn şi ieşiri în natură decît de satisfacerea raţiunilor pentru care am vrut să scriu articolul (plăcerea de a scrie, de reconectare la contexte româneşti, nevoia de recunoaştere a egoului etc.). Acest dialog interior mai mult sau mai puţin conştient a lăsat timpul să curgă pînă în cel mai tîrziu moment posibil, timp în care nici nu m-am relaxat pînă la capăt şi nici nu am scris articolul, căci negocierea între instanţele interioare implicate (raţiune, nevoie de odihnă, ego etc.) nu era încă încheiată. Tensiunea acestei conversaţii a întîrziat scrierea articolului pînă în momentul aha-ului care a împăcat şi capra şi varza: reabilitarea tendinţei de a amîna.

Procrastinarea este cel mai bun coach personal, iar primul lucru pe care ţi-l arată este de unde poţi cîştiga timp. Task-ul planificat într-o săptămînă s-a realizat în două ore, 45 de minute sau două telefoane, pentru că nu, nu era ceva crucial în economia vieţii sau a priorităţilor profesionale din acea lună – să faci raportul pe care nu-l va citi nimeni, să te întîlneşti cu clientul care pariezi că nu va cumpăra, să te pregăteşti pentru întîlnirea X ş.a.m.d. Nu mai privi bucla amînării ca pe o pierdere de timp, ci ca pe o „pierdere de griji“: dacă mintea ta permite amînarea acţiunii, înseamnă că acţiunea nu e importantă pentru Planul cu „P“ mare. Lasă-te să amîni liniştit şi observă curios dacă acţiunea îţi va lua, în cele din urmă, două ore sau două minute. În paralel, întreabă-te ce te-a motivat să accepţi acel task pe lista ta de priorităţi, care sînt de fapt priorităţile care îţi permit să-ţi atingi obiectivele pe termen mediu şi lung, ce poţi face pe viitor pentru a evita să-ţi mai ajungă pe farfurie de-făcut-uri irelevante. Cu cît te angajezi în mai multe acţiuni care te apropie de destinaţia finală, cu atît scad grijile, stresul şi tendinţa de a amîna.

Grijile sînt junk food pentru suflet. La bază, stresul e o reacţie de apărare a organismului, un cocktail de hormoni care anunţă sistemul că există o presiune şi îl face să se încordeze, pregătindu-l să reacţioneze la un potenţial pericol. În doze „normale“, stresul este bun, pentru că ne apără de rele şi ne transpune într-o stare în care putem activa cu uşurinţă potenţial latent. De aici pînă la stresul organizaţional devenit „molima secolului XX“ e o cale lungă a excesului. Rezolvarea este, însă, mai simplă decît pare şi porneşte tot de la o negociere la nivel individual. Studiile cercetătorilor americani arată că principalul potenţator al stresului patologic este distanţa dintre aşteptări şi realitate. Nivelul de stres în cadrul companiilor fluctuează în funcţie de relaţia dintre experienţa imediată (reală sau imaginată) şi aşteptările şi resursele individului. O persoană a cărei realitate este în concordanţă cu aşteptările personale nu resimte stres, chiar şi cînd condiţiile externe pot părea stresante pentru cineva care priveşte din alt punct de vedere. Viceversa, o persoană poate resimţi un nivel foarte ridicat de stres, în timp ce cei din jurul ei nu percep condiţiile ca fiind stresante. Dacă ne-am negociat clar cu noi înşine obiectivele pe termen mediu-lung şi am ales contexte profesionale şi personale care ne aşteptăm să ne sprijine în atingerea acestora, avem două opţiuni: am nimerit bine, realitatea corespunde aşteptărilor, deci nu ne stresăm şi o ţinem tot aşa; sau sîntem stresaţi, agitaţi, îngrijoraţi, semn că realitatea nu corespunde aşteptărilor, respectiv nu ne-am pus în contexte care să ne ajute să plecăm din biroul ideal în vacanţa ideală. Odată ce înţelegem lucrurile din perspectiva asta, stresul este o tensiune sănătoasă, care ne semnalizează necesitatea unei ajustări a direcţiei.

Nici deadline-ul nu îţi e duşman. E mai degrabă o eliberare şi un soi de oglindă: după ce treci de momentul în care încă te mai îndoieşti dacă vei reuşi sau nu să-ţi respecţi angajamentul, intri în starea de flux în care nu-ţi mai pui o mie de întrebări, ci pur şi simplu execuţi. Singurele lucruri care „mor“ la deadline sînt grijile, devenite inutile. Drept urmare, întoarce-te la pix şi la foaie şi scrie ce-ţi place cel mai mult şi mai mult despre tine la deadline şi imediat după. Ce poţi să faci pentru a te menţine în acea stare productivă/constructivă cît mai des? Desenează următorul deadline care te sperie. Adaugă-i mustăţi şi o pălărie roz şi treci mai departe.

Sandra Ghiţescu este designer de experienţe la Creative Fitness Studio.

***

End of the line pentru Terra?

● pînă în anul 2050 se vor exploata 90% din resursele de petrol, iar pînă în 2072 – 90% din resursele de cărbune;

● pînă în 2030 se vor extrage toate zăcămintele de aur şi de argint, probabil şi cele de cupru şi indiu;

● 8% dintre plante, 10% dintre păsări, 18% dintre mamifere, 20% dintre şopîrle, 30% dintre amfibieni sînt, în acest moment, în pericol de dispariţie;

● în deceniul următor, numeroase specii de peşti, printre care rechinul-ciocan, nisetrul şi ţiparul, vor fi dispărute cu totul (dacă înainte de apariţia omului rata de extincţie a speciilor era de 0,1% per mileniu, în primul secol al acestui mileniu rata de extincţie estimată se ridică la 20%);

● apa din lacul Aral (considerat, în 1960, al patrulea ca mărime din lume) a scăzut cu 75%; pînă în anul 2070, gheţarii himalayeni se vor topi în proporţie de 43%, iar Gheţarul Rhone din Alpi va dispărea pînă în anul 2100.

(Statistici extrase din articolul „How much is left“, American Scientific, septembrie 2010)

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un virus, cu mortalitate de 40 de ori mai mare decât COVID-19, ar putea devasta omenirea. La ce trebuie să fim atenți
Experții britanici în sănătate publică avertizează că gripa aviară, inclusiv varianta H5N1, care poate infecta și oamenii, ar putea provoca o pandemie mai gravă decât COVID-19. Ei cer guvernelor lumii să ia măsuri imediate pentru prevenirea unei eventuale catastrofe.
image
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile ridicate de cortizol pot duce la o creșterea grăsimii de pe burtă, avertizează medicii.
image
Când sunt suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate. Medic: „Recomandăm doar pe cele care au studii clinice”
Suplimentele alimentare, atrag atenția medicii, nu sunt „simple vitamine”, sau „doar plante”, ci pot face mult rău atunci când nu sunt administrate la indicația medicului și nu sunt produse certificate.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.