Printre nori

- argument -

Oricît am visa, ne-am dori, ne-am strădui, locul nostru nu e în aer. Ne-am uitat la păsări şi ne-am imaginat cum ar fi să zburăm, dar păsările aveau aripi, iar noi nu. Atunci ne-am îndîrjit, ne-am concentrat şi ne-am făcut aripi de metal, numai să putem atinge înaltul cerului.

Visul de zbor al oamenilor a existat dintotdeauna şi, indiferent ce posibile obstacole ne sînt puse în cale – fie ele de ordin meteorologic sau tehnic –, nu vom renunţa niciodată la sentimentul acela imposibil de descris, cînd te desprinzi de pămînt şi te înalţi.

Acest dosar încearcă să întredeschidă discret o uşă către lumea aviaţiei, pentru a lăsa să pătrundă în noi toată lumina, pasiunea şi bucuria pe care le-am simţit la toţi oamenii întîlniţi – de la piloţi ai unor companii de linie la piloţi de acrobaţie, de la însoţitori de bord la piloţi privaţi, de la controlori de trafic aerian la instructori, mecanici, inventatori. Am descoperit o lume aparte, pe care vreau să vi-o împărtăşesc în paginile de faţă. O lume în care, dincolo de standarde, proceduri, lucruri bine stabilite şi ştiute, există o libertate pe care numai cei care au zburat – măcar o dată – o pot înţelege.

De veţi citi dosarul acesta „zburător“, veţi mai găsi şi poveşti despre aeroporturi îndepărtate, din Singapore, Dubai sau Tokio; cum s-a desfăşurat primul zbor solo al unui pilot; un text despre frica de zbor care nu poate fi înfrîntă sau ignorată întotdeauna; cum a fost construit Aeroportul Otopeni, în anii ’60, sau cum ar trebui să arate Muzeul Aviaţiei din Bucureşti.

Aviaţia este un domeniu cu tradiţie îndelungată în România, iar miturile că piloţii români sînt foarte iscusiţi s-au dovedit a nu fi simple mituri. Mulţi am auzit, de cînd eram mici, de cei trei „zburători“ faimoşi ai ţării noastre, care au scris istorie în aviaţia sfîrşitului anilor 1800: Henri Coandă – cu „efectul Coandă“ şi al său avion cu reacţie, Aurel Vlaicu – cel care a construit primul avion pe teritoriul românesc, sau Traian Vuia – care a creat primul avion ce a reuşit să decoleze, la începutul anilor 1900. Piloţii, instructorii, cercetătorii, inginerii sau mecanicii din zilele noastre nu au făcut altceva decît să ducă mai departe această tradiţie, cu mîndrie şi determinare.

Departe de a cuprinde complexitatea domeniului aeronautic, nădăjduiesc că acest dosar vă va lăsa cu mai multe întrebări şi curiozităţi, decît răspunsuri şi certitudini. După zborul pe care l-am făcut cu un avion de acrobaţie Zlin 142, eu una nu mai pot spune decît că farmecul zborului stă exact în ceea ce nu poţi explica despre felul în care simţi despre el. Şi acest lucru e nepreţuit. (Patricia Mihail)

Ilustrația: Ion Barbu