⬆
zborul
Printre nori
Oricît am visa, ne-am dori, ne-am strădui, locul nostru nu e în aer. Ne-am uitat la păsări şi ne-am imaginat cum ar fi să zburăm, dar păsările aveau aripi, iar noi nu. Atunci ne-am îndîrjit, ne-am concentrat şi ne-am făcut aripi de metal, numai să putem atinge înaltul cerului.
Istoria aviaţiei române - la un pas de uitare
Pentru cei care nu cunosc Bucureştiul, traseul pînă la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române poate fi o aventură. Am nimerit o zi lejeră la muzeu, astfel că, timp de o oră, m-am plimbat cam singură printre lucrurile care amintesc de faptul că istoria aviaţiei române este una foarte bogată.
Limita (nu) e cerul
Eram deja la cîteva sute de metri în aer, într-un avion Zlin 142 – o aeronavă cu două locuri şi un singur motor, destinată acrobaţiilor aeriene. Decolaserăm lin, de pe iarba aerodromului de la Clinceni, iar acum zburam deasupra celor 33 de hectare ale aerodromului.
Păstrătorii ordinii aeriene
Am intrat în clădirea Turnului de Control de la Aeroportul Otopeni cu aceeaşi întrebare plimbîndu-mi-se prin cap: „Într-o lume atît de haotică şi dezordonată ca a noastră, cum reuşesc aceşti oameni să păstreze, totuşi, ordinea?“
Vise cu aeroporturi
Aeroporturile povestesc cel mai bine despre visele unei ţări. Ele nu sînt despre trecut sau despre prezent, aşa cum sînt, de pildă, liniile aeriene naţionale, care pot povesti exact despre beteşugurile şi calităţile unui popor. Primele sînt opera unor decizii de stat şi sînt despre viitor. Celelalte sînt, vrînd-nevrînd, conduse mai mult de interese de moment.
O stea norocoasă
Amalia nu a visat niciodată să devină însoţitoare de bord. Însă chiar şi acum, la 25 de ani, îi revin în minte anii copilăriei, cînd, în joacă, obişnuia să creadă că, dacă se ridică pe vîrfuri şi întinde mîinile către cer, ar putea atinge norii sau chiar soarele.
Primul meu zbor solo
Aş putea începe cu „M-am născut, am crescut...“ sau, mai degrabă, cu... „am simţit prima dată mirosul de ulei al cabinei unui supersonic, apoi am asistat la tunetul provocat de forţajul unui avion însoţit de flacăra de magneziu, decolînd într-un zbor de noapte.“
Faţa nevăzută a zborului
Să zbori cu avionul de pasageri al unei companii de linie a ajuns un lucru din ce în ce mai la îndemîna tuturor, devenind parte din firescul de fiecare zi. Vrem să ajungem la destinaţie repede, confortabil şi în siguranţă. Despre restul... nu cunoaştem prea multe.
Avion cu motor...
Primul meu zbor cu avionul s-a petrecut în 1993. Mergeam la sora mea, în Elveţia, şi ţin minte că, în momentul în care am traversat Alpii, într-un Antonov care pîrîia – probabil aşa cum şi trebuia să pîrîie, din toate încheieturile – şi ne zgîlţîia ca într-o căruţă, pe mine şi pe partenerul meu de zbor ne-a apucat rîsul.
Ce şanse are TAROM?
Peste tot în Europa, şi cu atît mai mult în Est, companiile aeriene de dimensiuni medii se confruntă cu probleme serioase de supravieţuire: doar giganţii cu eficienţe de scară – ca Lufthansa – sau companiile mici, low-cost, ieftine şi flexibile – ca Wizz Air – reuşesc să reziste concurenţei din ce în ce mai mari, în întreaga Europă.
"Un aeroport e un oraş" - dialog cu Valentin IORDACHE
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a rezultat în urma fuziunii dintre Aeroporturile Internaţionale „Henri Coandă“ (Otopeni) şi „Aurel Vlaicu“ (Băneasa), începîndu-şi oficial activitatea în februarie 2010. Cele două platforme aeroportuare procesează 70% din totalul traficului aerian de pasageri din România, ajungînd, în 2012, la 7,55 milioane de pasageri.