Vise cu aeroporturi

Ana-Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 484 din 23-29 mai 2013
Vise cu aeroporturi jpeg

Aeroporturile povestesc cel mai bine despre visele unei ţări. Ele nu sînt despre trecut sau despre prezent, aşa cum sînt, de pildă, liniile aeriene naţionale, care pot povesti exact despre beteşugurile şi calităţile unui popor. Primele sînt opera unor decizii de stat şi sînt despre viitor. Celelalte sînt, vrînd-nevrînd, conduse mai mult de interese de moment.

Visul luminos

De după rîndurile de floarea-soarelui, un uriaş avion Airbus s-a ridicat înspre cer. E aproape de asfinţit, pielea îmi este umedă de la căldura sufocantă din Singapore. Sînt în aeroportul Changi, pe o terasă, tolănită într-un fotoliu, lîngă un lan de floarea-soarelui. Înăuntru, dacă vreau, mă pot odihni într-o grădină cu palmieri de zeci de metri înălţime, într-una de cactuşi ori într-alta de orhidee. Preferata mea, însă, e oaza cu fluturi tropicali, unde creaturi colorate ireal ţi se opresc pe braţe şi ţi se lipesc pe spate şi pe tot corpul, fără ruşine şi fără frică. Îmi pierd noaptea aici, pînă la următorul meu zbor, plimbîndu-mă prin cinematografe şi săli de jocuri, mîncînd raţă prăjită în stil cantonez, făcînd baie în piscină şi cumpărături. Ştiu că în momentul în care oboseala va deveni copleşitoare, o să mă pot duce la spa sau la jacuzzi, sau o să-mi plătesc un pat într-unul dintre hotelurile aeroportului. Totul strigă aici: „Sîntem buricul universului, sîntem lumea ta de vis, paradisul; înfrîngem în tine, călătorule, stresul de aeroport şi frica de zbor, de la noi pleci pus pe picioare şi mirat. Altă ţară ca a noastră, pe lumea asta nu mai poate fi.“ Şi aşa este acest Singapore, statul liliputan din sud-estul Asiei, care investeşte în biotehnologie şi e obsedat de ordine, curăţenie, prosperitate.

Visul bunei-cuviinţe

Plouă mărunt la Tokyo şi traficul a devenit, dintr-un coşmar mic, un coşmar mare. Blocată în taxi, cu luminile oraşului în ochi, flash după flash, aproape cît să faci o criză de epilepsie, îmi imaginez cum avionul meu spre Europa va zbura fără mine. Narita e un aeroport mare. Mai mare decît orăşelul din Moldova în care m-am născut. Am ajuns la o oră la care nici speranţă nu mai trebuia să am. Am alergat înspre ghişeul de check-in, pe podelele perfecte, lucioase, curate-farmacie. Aveam de gînd să mă milogesc, să încerc să aranjez ceva. N-a fost nevoie. Domnişoara mi-a înşfăcat paşaportul, bagajul, a făcut ca un roboţel superrapid documentele, apoi a început să alerge prin aeroport în faţa mea, strigînd de semnalizare şi agitîndu-şi mîinile. Tot aeroportul participa la această importantă operaţiune de ajutorare a unor ameţiţi de întîrziaţi, pe la securitate şi paşapoarte. Cînd ne lăsase suflul pe amîndouă, a dat peste o maşinuţă (dintr-acelea care transportă pasageri cu mobilitate redusă) în care ne-am aruncat şi, cu viteză sporită, am mers înspre îmbarcare. Cînd am ajuns la poartă, s-a plecat în faţa mea şi mi-a zîmbit. Lăsam în urmă o ţară în care iubirea de semeni şi alte megavirtuţi nu înseamnă nimic. O ţară în care pe oameni îi interesează doar să fie muncitori şi cuviincioşi cu ceilalţi. Acum şi de-a pururi.

Vise de nisip

Dubaiul e al arabilor ălora care promit lux pînă îţi iese pe nas şi pe urechi. Şi ţi-l dau, numai că drumul tău înspre poşeta de 3000 de euro, toată aur şi fireturi, din Mall of Emirates, trece prin aeroport. Unde, pentru că eşti femeie, vei fi separată de bărbaţi şi dusă într-un subsol destul de insalubru, să-ţi fie verificat paşaportul. Nu-i vorbă, în subsolul ăla mai sînt bărbaţi, dar nu de-ai tăi, ci unii din Bangladesh sau Pakistan, care au venit să-şi sfărîme oasele pe şantierele dubaiote, pentru cîţiva dolari pe zi.

Cîteva dune mai încolo – ori cîteva hoteluri de lux mai încolo – se află micul şi prosperul stat Qatar, care are, în momentul de faţă, cea mai dinamică linie aeriană din lume, din punct de vedere comercial. Reclama – bine plătită, pe tot mapamondul – anunţă noua senzaţie în aviaţie. În avioane, sticlele de vin franţuzesc şi chilian îi ţin pe pasageri zîmbitori pînă la Doha. Acolo, aterizezi într-o atmosferă de autogară românească, cu lumini slabe, toalete neigienice, cozi dezorganizate, personal mohorît spre nepoliticos. E o impresie de aeroport din capătul lumii, construit întocmai ca o burtă de balenă întunecoasă, în care, odată intrat, nu mai contează dacă ieşi, iar dacă scapi şi nu te mai întorci, de asemenea, nu contează. Pentru că virtutea lui cea mai mare e că se află aici, unde e, pe marile rute comerciale ale Orientului. Ei îţi vor banii, nu admiraţia.

Visul de aur al omenirii

Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a zburat spre spaţiul cosmic. Fix 19 ani mai tîrziu, m-am născut eu – care, în secret, la fiecare tort aniversar, pînă pe la căderea Uniunii, i-am închinat un gînd bun acestui erou sovietic.

Am fost un copil cu speranţa cuceririi spaţiului cosmic în inimă, gata oricînd să mă maschez în cosmonaut (deşi asta presupunea îmbrăcarea unui costum de ski foarte gros şi incomod), veşnic în căutare de OZN-uri pe cerul întunecat al serilor de vară (deşi activitatea asta îmi provoca deopotrivă frică şi plăcere), mare amatoare de zboruri, fie ele şi mai modeste, cu avionul, pe rutele Iaşi – Constanţa, Bacău – Bucureşti ori Bucureşti – Moscova. De-a binelea nu m-am dezmeticit nici astăzi din visul vechi despre stele, la sute de zboruri după – unele lungi şi chinuitoare, altele scurte şi plăcute; nici unul, pînă acum, prea aproape de cosmos. Am mers de curînd, urmîndu-mi vechea fantezie, pînă în Kiruna, un oraş din Laponia suedeză, de vreo 20.000 de locuitori, cei mai mulţi mineri în subteran, la o exploatare uriaşă de fier. Actualul aeroport din Kiruna e o cameră primitoare, cu o parcare unde maşinile de închiriat stau în priză, ca să nu îngheţe. Dar viitorul, în orăşelul ăsta friguros, stă pitit în pădure, într-o clădire toată numai sticlă, unde o mînă de oameni de ştiinţă se chinuie să pună la punct primele zboruri spaţiale pentru turişti fraieri, ca mine şi ca tine, cititorule. Sigur, ruşii scot deja bogătani în spaţiul extraterestru, numai că aceste călătorii sînt poreclite „zboruri-vomă“, de la activitatea pe care o au pasagerii în vreme ce gravitaţia scade. Varianta suedeză va fi mai puţin traumatizantă. Aeroportul lapon nu va avea Duty Free, ci centru de educaţie pentru copii. Şi n-o să vă ţină la cozi la paşapoarte, ci în săli unde să învăţaţi despre praful de stele.

Ana-Maria Caia deţine Indie Studio (o companie de producţie TV) şi colaborează la diferite reviste. O găsiţi online pe www.caia.ro.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.