Prin ochii unui pacient

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
Prin ochii unui pacient jpeg

Mara se află de mai bine de o oră în sala de aşteptare a unei clinici private din Bucureşti. Este programată la ora 9,30 la o doctoriţă recomandată de prietena unei prietene (cum se întîmplă adesea). „E foarte bună tipa, mergi cu încredere. Bine, să nu-ţi închipui că se comportă ca o prietenă apropiată...“ „Nici nu vreau“, răspunde Mara. „Numai să îmi spună ce am şi cum pot rezolva problema.“
 
Domnişoara de la recepţie o invită sus. „Etajul I, a treia cameră pe stînga. Urcaţi şi aşteptaţi.“ Iar cu aşteptarea. Se conformează, urcă treptele şi ajunge în holul din faţa cabinetului. E curat, cochet şi... nu miroase a nimic dubios. Semn bun. Dar aşteptarea naşte fel şi fel de scenarii fanteziste, cu boli incurabile şi catastrofe medicale. În astfel de momente, Mara regretă că nu a luat pe nimeni cu ea. Dacă nu era singură, poate nu se gîndea la toate cele. Şi aşteptarea asta... Se uită la ceas cu nervozitate, aproape obsesiv. Simte că timpul nu-i e cel mai bun aliat. E deja 11,30.

E pe punctul de a coborî să întrebe ce se întîmplă – nu e normal ca la ditamai clinica privată, unde dai şi o poală de bani, să aştepţi pînă te uită Dumnezeu –, cînd uşa cabinetului se deschide şi o asistentă tinerică şi drăguţă o pofteşte înăuntru. După un control scurt şi o ecografie, verdictul loveşte nemilos: „Încercăm o lună de tratament, dar ar cam trebui operat. Ne vedem peste o lună“. O lună mai tîrziu, aceeaşi poveste: clinică, întîrziere, aşteptare, control, ecografie, cerut părerea altor doi medici din clinică, verdictul rămîne acelaşi, dar e nuanţat: „Recomand operaţie deschisă, pe care o pot efectua chiar eu, dar numai la spitalul privat x... Gîndiţi-vă, eventual consultaţi şi un alt medic, şi îmi spuneţi ce aţi hotărît“.

Alegerea 

Mara are încredere în doctoriţa ei, în principiu. Însă gîndul unei operaţii deschise, preţurile prohibitive de la un spital privat o împiedică să ia decizia fluierînd. Aşa că mai aşteaptă. Încă o lună, două, trei. Dar timpul nu rezolvă toate problemele, aşa cum ne-am dori, şi decizia trebuie luată. Atunci îşi îndreaptă privirea spre un spital de stat. Alte prietene, alte recomandări – în final, se opreşte la un medic despre care auzise „numai de bine“. Excelent profesionist, bun ca pîinea caldă, răbdător şi... un doctor „care nu ia“. „Perfect“, îşi spune Mara. „Îmi fac programare.“ „Nuuu“, intervine prietena. „Nu poţi, că nu are cabinet privat. Trebuie să te duci la spital, la camera de gardă, şi să aştepţi. Eu îmi iau o carte cînd merg acolo. Stau şi citesc; aştept pînă îşi face vizitele în spital, apoi coboară şi le consultă mai întîi pe gravide, pe lăuze, şi apoi pe cele cu alte probleme.“ Înarmată cu răbdare, încrezătoare şi, de data aceasta, însoţită de cineva drag, Mara se duce la spital. Totul se petrece întocmai cum îi fusese povestit, ca şi cum era exersat în prealabil. Ajunsă de la ora 12,00, Mara devine un spectator pasiv, observînd baletul ce se desfăşoară în faţa ei.

Asistentele intră şi ies grăbite, uşile tremură nervos; toaleta miroase rău şi e mai neîngrijită ca cea de la metrou; sala de aşteptare e veche, neprimitoare, rece, dar mereu plină. Oameni feluriţi îşi aşteaptă rîndul, încercînd să intre în ritmul imprimat de spital. Mara îşi dă seama că trebuie să pătrundă şi ea „în sistem“, aşa că se lipeşte de o asistentă mai amabilă. („De ce sînt asistentele medicale asemeni secretarelor – atît de inabordabile, de nesuferite?“, se întreabă Mara.) Acum are un „om în interior“. Patru ore trec, şi ajunge în faţa doctorului. Iar control, ecografie, verdict: „Trebuie operaţie. Recomand o intervenţie laparoscopică. Vorbim după ce mă întorc din concediu“.

Momentul adevărului

După încă trei luni de aşteptare, Mara se află din nou în sala de la spital. E luni, ora 7,00. Vînzoleală mare, zi de internări. „Aveţi tot ce vă trebuie? Pijama, halat, papuci?“ „Da“, spune Mara, arătînd spre sacoşa mare de plastic cu care a venit. „Gata, acum urcăm“, spune asistenta şi porneşte iute prin labirint. Urcă pe nişte scări, o iau la stînga, apoi coboară, ies în curte, trec printr-un hol strîmt, urcă alte trepte, fac dreapta şi... ajung la salon. „Alegeţi un pat şi ai răbdare. Te cheamă ei...“

Rămasă singură în salon, Mara aruncă o privire în jur şi face inventarul: patru paturi metalice, neprietenoase, un frigider micuţ şi hodorogit, aşternuturi dezinfectate, dar rupte, vai mama lor, o toaletă curăţică, dar rece (şi la propriu, şi la figurat). Treptat, îi sosesc şi colegele de cameră: o gravidă, o tînără dichisită şi o doamnă cu prea multe bijuterii de aur – femei atît de diferite, legate prin aşteptare şi teamă. Ora 10,00. Baletul continuă. Mara este plimbată de colo-colo: recoltarea sîngelui, iar ecografie, completarea unor fişe, luarea tensiunii. Şi înapoi în salon. Ora 13,00. Pe Mara o aşteaptă întreaga familie, să o încurajeze. Mara aşteaptă momentul adevărului. Orele trec greu, iar ea este nedormită şi nemîncată de prea multe ore. Măcar de-ar intra odată în operaţie!... Ora 17,00. Familia pleacă, rămîne prin preajmă doar mama. Ora 18,00. „Doctorul vă va opera sigur în seara asta.“ Ora 20,00. „Mai aşteptaţi puţin.“
Ora 21,00. Mara este dusă din nou prin labirintul cunoscut, este pregătită pentru operaţie (ultima din seara aceea pentru medicul ei), i se pune branula, vorbeşte cu anestezistul. Nu vrea decît să doarmă. O asistentă o conduce în sala de operaţie. Lumină multă, personal medical care roieşte în jurul ei. Toţi par destul de relaxaţi, siguri pe ce trebuie să facă. Întinsă pe masă, Mara aşteaptă. „Oare cît durează după ce îi este administrat anestezicul?“, se întreabă, dar nu apucă să-şi ducă gîndul pînă la capăt. Somn indus. Din acest punct, soarta ei este în mîinile lor.

Intervenţia e cu happy end. Tînăra iese cu bine din operaţie, trece pe la Terapie Intensivă, oamenii îşi fac treaba, dimineaţa este dusă într-un alt salon, mai mare. După-amiază este deja acasă. Un an şi ceva mai tîrziu, îşi aminteşte toată experienţa cu amănunte, dar îi pare atît de departe în trecut, că parcă nici nu i s-ar fi întîmplat.

Povestea Marei este povestea oricărui om care a aşteptat vreodată într-un spital din România. Omul care aşteaptă, de prea mulţi ani, schimbarea sistemului, crearea cadrului potrivit pentru ca medicii, împreună cu întreg personalul auxiliar, să îşi poată îndeplini menirea. Omul pentru care cuvîntul „reformă“ este sinonim cu forme fără fond, demagogie, încălcarea promisiunilor, neasumarea răspunderii. Dar este acelaşi om care mai are, încă, puterea să spere. Totuşi, să nu îl lăsăm să mai aştepte... 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.