Prin ochii cititorilor - argument

În ianuarie 1993, cînd a apărut primul număr al revistei Dilema, exista doar TVR (mă rog, şi SOTI, vreun ceas sau două, noaptea tîrziu; apoi a apărut şi Tele 7abc), n-aveam Internet (şi nici computere în redacţie, doar o maşină de scris), iar cititorii ne trimiteau scrisori în plic, prin poştă. Astăzi ne-am pus la mintea erei comunicării, am intrat pe Facebook (unde am ajuns în cîteva luni la 8.000 de fani), iar poşta ne aduce tot mai rar scrisori „ca pe vremuri“. În schimb, cititorii ne comentează cu sîrg pe site şi pe Facebook, „în timp real“. Şi totuşi, între timpul, din 1993, „care avea răbdare“ şi viteza cu care astăzi cititorii dilematici se reped la taste şi scriu imediat, „pînă nu le fuge ideea“, există o legătură care provine chiar din calitatea mesajelor, indiferent pe ce cale ne parvin. Lucrul cel mai pasionant care ni s-a întîmplat (şi continuă...) în redacţie este acest dialog permanent cu cititori inteligenţi şi cuviincioşi (chiar dacă mai primim uneori şi mesaje/comentarii sărite peste calul realităţii şi băierile limbajului) care ne „întregesc“ articolele şi opiniile cu gîndurile şi (contra)argumentele lor. 

Aşa încît încercăm, în acest dosar, o pseudo-istorie a Dilemei (vechi) prin vocile cititorilor. De la preocupările grave din 1993 (fosta Securitate, „neocomuniştii“ etc. – v. pag. III) pînă la mici sau mari (dar nu mai puţin emoţionante) evenimente personale din viaţa cititorilor noştri în care revista s-a trezit „amestecată“ (sau măcar prezentă, fără voia ei – v. pag. VIII). Aproape tot dosarul este făcut din texte primite de la cititori. Le-am completat cu un scurt text „neonostalgic“ al dlui Radu Cosaşu (care, de ani întregi, „intermediază“ între cititori şi revistă, citind şi alegînd scrisorile) şi un interviu cu dl B. Elvin – scriitor, redactor-şef la Lettre Internationale, dar şi un pasionat, consecvent şi subtil cititor de gazete. 

Am parcurs o bună parte din colecţia tipărită a revistei (ei, da, tipărită!) şi o altă parte în arhiva electronică. Impresia finală este că, din scrisorile cititorilor noştri, s-ar putea scoate cîteva volume consistente care ar scrie, într-un stil dilematic imposibil de întîlnit în altă gazetă, istoria tranziţiei noastre. Deocamdată, putem oferi doar o selecţie (prea) scurtă din acest soi special de texte (pe jumătate scrisori amicale, pe jumătate articole) care au dat un sens revistei în primii săi (aproape) 18 ani de viaţă.