⬆
cum sîntem citiți
Prin ochii cititorilor - argument
În ianuarie 1993, cînd a apărut primul număr al revistei Dilema, exista doar TVR (mă rog, şi SOTI, vreun ceas sau două, noaptea tîrziu; apoi a apărut şi Tele 7abc), n-aveam Internet (şi nici computere în redacţie, doar o maşină de scris), iar cititorii ne trimiteau scrisori în plic, prin poştă.
Cine şi cum ne-a ţinut în viaţă
Mai întîi, a fost rubrica „aduse cu poşta“. Toate gazetele au o rubrică de genul „poşta redacţiei“ sau „scrisori de la cititori“. Noi i-am zis altfel. Şi am gîndit-o altfel: nu publicam scrisori în care oamenii îşi dădeau cu părerea despre revistă (mai ales dacă aveau o părere bună), ci publicam scrisori în care cititorii noştri îşi exprimau propriile dileme – fie comentînd articolele deja apărute, fie spunîndu-şi punctul de vedere în legătură cu „temele“ revistei.
Neonostalgia la 2010
Dacă mă cercetez cu atenţie, cred că am devenit neonostalgic; pentru ce-a fost prima della rivoluzione (înainte de revoluţie), nu mai am strict decît un singur dor: lectura în secret a cărţilor interzise. Din păcate, nu mai avem cărţi interzise şi asta li se pare multora că e o mare fericire.
Ce citim azi?
Fiecare om este o carte deschisă, fiecare cu povestea lui. Atunci de ce nu putem trata o carte ca şi cum ar fi un om, să încercăm să-i aflăm povestea şi să ne lăsăm pierduţi în amănunte? Şi asta nu cu orice fel de carte, dar cu cele care merită. Cînd eram de-abia un copil, am vrut să ascult poveştile, nu să le citesc eu însămi. Poate aş fi învăţat mai repede să citesc şi acum aş fi avut o viziune proprie asupra Scufiţei Roşii.
"Greaua moștenire a trecutului"
Chiar în primele numere ale revistei Dilema a apărut o dezbatere între Virgil Măgureanu, pe atunci director al SRI, şi Petre Mihai Băcanu, pe atunci jurnalist la România liberă şi unul dintre cei mai vehemenţi critici ai SRI, în care vedea doar o prelungire a vechii Securităţi comuniste. Dezbaterea a fost moderată chiar de directorul revistei.
Nu e timp pentru dileme
Singurul inamic al revistei Dilema, numit ca atare de directorul fondator într-un articol din 1993, este omul fără dileme. Am primit, adesea, scrisori şi mesaje de la cititori care erau mai degrabă împotriva stilului nostru dilematic ori care ne solicitau atitudine şi fermitate pe o temă sau alta. Ni s-a reproşat uneori pe un ton categoric, alteori cu duhul blîndeţii că sîntem ezitanţi într-o perioadă cînd ţara ãse confruntă cu probleme grave şi cînd nu e timp de deliberări e nevoie de at
O revistă completă și complexă - interviu cu B. Elvin
"Dilema veche nu are decît de cîştigat rămînînd fidelă sieşi. Or, pe linia asta, eu văd una dintre carenţele ei, care – fără să atenteze la valoarea revistei – riscă să-i diminueze importanţa. În timp ce alte reviste culturale au articole foarte lungi, Dilema a introdus articolele „de viteză“: articole scurte care demarează rapid, spun ce au de spus, nu se întind în consideraţii inutile."
De la linia politică la liderii antiplictisului
Revista Dilema nu este un săptămînal politic dar, prin însăşi definiţia ei, diversele opinii politice ale redactorilor şi colaboratorilor săi sînt implicite în conţinutul întregii reviste, nu numai în rubricile permanente de comentariu politic. Calitatea acestora din urmă este direct proporţională cu cea a unor doamne şi domni care au venit cu un prestigiu dobîndit anterior apariţiei Dilemei, spre cinstea conducerii revistei care a reuşit să le obţină colaborarea.
Fețe noi pentru o revistă veche
De cîteva luni, Dilema veche s-a adaptat „vremurilor noi“ şi a intrat pe Facebook. Deocamdată, are vreo 8000 de fani. Mai mulţi decît credea, în 1993, un distins sociolog (v. jos opiniile dlui Alin Teodorescu). Cititorii noştri „recenţi“ (a nu se interpreta...), de pe diverse meridiane, par să aibă alt limbaj şi alte aşteptări de la revistă. Aşa că i-am luat, conform vechiului nostru obicei, la întrebări.
Cum am intervenit (fără să vrem) în destine...
Fără să-şi propună (Doamne fereşte!) şi fără să ştie, Dilema a avut şi unele consecinţe asupra biografiei unor cititori. Le-am cules mai jos pe cîteva dintre cele mai simpatice. Dar în istoria de pînă acum a revistei au mai existat şi altele: am aflat că din pagina 2 a revistei (rezervată cititorilor) au ieşit vreo două căsătorii (poate mai multe, dar noi doar despre astea avem cunoştinţă), mai multe prietenii începute pe mail şi continuate în viaţa reală, ba chiar şi ca să fim mai pragmatici gă