De la linia politică la liderii antiplictisului
Cînd a împlinit un an – în ianuarie 1994 –
Dilema şi-a consultat cititorii printr-un scurt chestionar:
Dragi cititori,
În prima săptămînă a lui 1994, Dilema va ajunge la 52 de numere, fiind nevoită să-şi aducă aminte că a trecut un an de la prima ei apariţie. Pentru că nu dorim să ne sărbătorim decît cu ajutorul prietenilor şi al adversarilor noştri, îi rugăm pe toţi cei care ne citesc cu plăcere şi pe toţi cei care se simt datori să fie cu ochii pe noi să ne răspundă la următoarele întrebări:
1. Care este, după părerea dumneavoastră, linia politică a revistei Dilema?
2. Ce v-a dezamăgit cel mai mult în privinţa formulei alese de noi şi a modului în care am reuşit s-o punem în practică?
3. Consideraţi necesară o asemenea publicaţie – aşa cum este ea după un an de existenţă – sau i-aţi dori să se transforme în altceva?
Era o vreme cînd revista încă îşi definea identitatea. Iar în jurul ei societatea încă se mai străduia să înţeleagă problemele grave şi serioase ale trecutului recent. Peste 12 ani – în ianuarie 2005, cînd revista împlinea un an de cînd devenise „veche“ – cititorii păreau preocupaţi de alte probleme. Dar în acelaşi spirit.
Bun antrenament pentru realitatea timpului
Revistei Dilema îi doresc viaţă lungă, resurse de strălucire, inspiraţie, înţelegerea cititorilor şi sprijinul sponsorilor... La mulţi ani!
Acum, răspunsul la întrebările pe care le adresaţi cititorilor:
1. Revista Dilema nu este un săptămînal politic dar, prin însăşi definiţia ei, diversele opinii politice ale redactorilor şi colaboratorilor săi sînt implicite în conţinutul întregii reviste, nu numai în rubricile permanente de comentariu politic. Calitatea acestora din urmă este direct proporţională cu cea a unor doamne şi domni care au venit cu un prestigiu dobîndit anterior apariţiei Dilemei, spre cinstea conducerii revistei care a reuşit să le obţină colaborarea. Citesc cu interes comentariile prin excelenţă politice. Ele reprezintă una dintre marile „atracţii“, tocmai datorită acelor puncte de vedere care cu greu ar cîştiga asentimentul unor segmente semnificative ale populaţiei, ca să zic aşa. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori, ele irită şi provoacă dispute în contradictoriu dar, prin calitatea lor intelectulă şi publicistică remarcabilă, se bucură de apreciere. Rezistenţa la ambiguitate este, după cum se ştie, una din dimensiunile gîndirii creatoare, şi lectura revistei Dilema poate fi recomandată ca un bun antrenament oricărei persoane hotărîte să înfrunte realitatea timpului, cu raţiune şi luciditate.
2. Fiind un organism „viu“, Dilema este supusă legilor bioritmului şi, în consecinţă, are săptămîni mai bune şi altele mai puţin bune. În săptămînile bune, regreţi că nu are dimensiunile unui săptămînal de duminică american (sau ceva ca The New Yorker). Mi-aş dori să citesc cronică literară cum erau cîndva cele ale lui N. Manolescu sau M. Iorgulescu... Chiar şi la reeditări, dacă nu la apariţii noi, româneşti şi străine. Mi-aş mai dori un buget care să ofere spaţiu pentru mai multe traduceri din presa străină. Cele care au apărut au fost minunate!
3. Copilul mai mult sau mai puţin „naţional“ care am fost, citea abonamentul la cîteva reviste literar-culturale al părinţilor săi, apoi au citit copiii mei abonamentul meu... După 1990, tradiţia minunată a lecturii (comentate) cu prietenii şi familia s-a degradat sau a dispărut odată cu dizolvarea „clubului celor care citesc/citeau România literară – literară... Slavă Domnului, a apărut Dilema! Ea acoperă acel spaţiu al aspiraţiilor lăsat liber după ce majoritatea publicaţiilor destinate „intelighenţiei“ de toate vîrstele (şi de oriunde s-ar afla) au dobîndit un anumit conformism ideologic/politic care, paradoxal, în loc să le apropie cititorii, i-au îndepărtat. Ruptura de realitate a „elitelor“ politice şi culturale (cum bine spunea un polonez tradus de dvs.) a îndepărtat un public din ce în ce mai numeros, astfel încît mă hazardez în ipoteza că Dilema va dobîndi tot mai multă popularitate şi chiar autoritatea pe care nu şi-o propune, în peisajul nostru. Cu o condiţie: să-şi menţină colaborarea acelor personalităţi a căror semnătură, cititorii s-au obişnuit s-o găsească în paginile ei, de la o săptămînă la alta. Sfîrşitul nostru de săptămînă a devenit incomparabil mai bogat în evenimente spirituale, informaţii şi umor de cînd ne-aţi oferit dialogul cu dvs.!
Vă mulţumim şi vă rugăm să primiţi cele mai bune urări de An Nou!
Olga RONAI, arhitectă,
București
P.S. Într-o instituţie de prestigiu, pe care o cunosc, multe din „cadrele superioare“ nu au nivelul de conceptualizare necesar lecturii Dilemei, dar laborantul de la XEROX o citeşte cu pasiune după ce a renunţat la toate cotidianele citite înainte...
(Dilema, nr. 53, 14 ianuarie 1994)
Puhoiul de dileme
Dragă Dilema,
Decembrie e, prin excelenţă, luna cadourilor; chronos de scenarii filantropice, manevre deontice sau, pur şi simplu, de culanţă debordantă. Într-un asemenea peisaj, evident, opţiunea devine ingredientul ponderos al tabloului iernatic. De aici, puhoiul de dileme:
● Banane (desfrîu proteic, reverii darwiniene, fior psihanalitic) sau portocale (must ecuatorial, amurg echilibrat, fotbal olandez)?
● Vin roşu (pletoră, freamăt dionisiac, hemoglobină sacră) sau vin alb (şuetă apolinică, rafinament, chicot monden)?
● Siberian Husky (azur oftalmic, eleganţă polară, trufie ludică) sau Malamut de Alaska (robusteţe boreală, afecţiune copleşitoare, cisternă de vlagă)? n Ciocolată (deliciu brun, agripnie, teribilism helvet) sau flori (impetuozitate vegetală, nimb decorativ, balsam zăpăcitor)?
● Epistolă de amor (patos, romantism, vervă erotică) sau ilustrată (citadelă ferchezuită, troiene fotogenice, retorică minimală)?
● Brad clasic (odor montan, verde genuin, duioşii aciculare) sau brad forjat (trainic simulacru, alienare comodă, sărbători „tehnocrate“)?
● Cămin (intimitate reconfortantă, praznic cu clanul, nostalgia periplului) sau excursie (binemeritat concediu, evazionism sanguin, dor de casă)?
Decizia ne aparţine. Sărbători fericite!
LOSIGKEIT
(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005)
Propunere de rubrică
Dragi dilematici,
Mi-aş dori să faceţi un număr (poate o rubrică pe mai multe numere) în care să vă prezentaţi. Voi sînteţi VIP-urile mele şi mi-ar plăcea să vă cunosc mai bine (mai altfel). Pe unii care mai apăreţi la TV vă ştiu cum arătaţi, dar pe cei mai mulţi nu-i cunosc. Aş vrea să vă cunosc chipurile, vîrsta, lecturile preferate, filmele pe care le iubiţi, hobby-urile, familia, de ce nu şi micile năravuri. Pe la ce reviste şi TV-uri colaboraţi?
Se pare că în redacţie domneşte o atmosferă formidabilă. De ce nu vă filmaţi să vă vedem şi noi pe vreun post TV care vă iubeşte (!?). Dacă intraţi cumva pe TV, succesul vi se va înzeci.
Să fiţi sănătoşi!
prof. Liana ŞTEFAN, Piteşti
N. red.: Nu avem „cameră ascunsă“, că aţi vedea dvs...
(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005)
Propuneri de teme
Vă citesc de la începuturi, de cînd nu vă „învechiserăţi“ şi cred că, încet-încet, aţi devenit liderii antiplictisului, o chestie nemaipomenită! Aţi lansat foarte multe şi bune teme, dar vă propun şi eu cîteva:
Înjurăturile la români, pentru că mai rar (zic eu) popor care să înjure de absolut toate cele sfinte începînd cu Dumnezeu şi continuînd cu Hristos, Paşti, Biserică, Anafură, Lumînare, Morţi (mai ales!!), Cruce, Colivă, în fine, de toţi şi de toate. De ce oare? (N. red.: din 2010: am făcut două dosare pe tema înjurăturii, în nr. 63 şi 64 din 1994; o să facem un remake de secolul XXI cît de curînd…)
Chiulul. Moştenire comunistă, dar conservată intactă. Pe lîngă cunoscuta zicală: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“, am auzit una mai parşivă, cică: „oricît de mică ne este leafa, noi tot putem munci mai puţin decît ne dau ei!!“.
„Înţelepciunea populară.“ Am observat că dacă întreb 10 oameni de pe stradă care este cauza unui fenomen social, politic, economic etc., 8-9 dau răspunsuri total pe lîngă ţintă. De exemplu, la întrebarea: de ce o ducem prost, maximum 10% vor pomeni de Marx, Engels, Lenin, Stalin, Dej, Ceauşescu, care de fapt sînt cauzele fundamentale ale vieţii noastre „care este“.
Logica strîmbă. Foarte mulţi români, aş zice că majoritatea lor, fac din excepţie, regulă. Dacă un oltean minte, toţi oltenii mint, dacă un liberal fură, toţi liberalii fură, dacă un funcţionar e corupt, toţi sînt la fel (te pomeneşti că am dat-o în bară cu asta!), în fine...
Merge şi aşa pentru că am văzut-o şi la alţii!! Nenorocirea asta se traduce cam aşa: dacă acesta a furat un vagon, ce-ai cu el, frate, pentru că îţi arăt eu imediat pe altul care a furat un tren întreg; dacă acesta a primit un milion mită, lasă că ştiu eu altul care a primit un miliard; dacă acesta şi-a omorît vecinul, lasă-l că altul şi-a omorît fratele ş.a.m.d.; se justifică o măgărie prin altă măgărie, o crimă prin una anterioară (e drept că mai de speriat!). Vă rog să fiţi sănătoşi!
Mitică NICOLA, Bucureşti
(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005)