De la linia politică la liderii antiplictisului

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Notă informativă a sursei "Şmecheru" jpeg

Cînd a împlinit un an –  în ianuarie 1994 –
Dilema şi-a consultat cititorii printr-un scurt chestionar: 

Dragi cititori,
În prima săptămînă a lui 1994, Dilema va ajunge la 52 de numere, fiind nevoită să-şi aducă aminte că a trecut un an de la prima ei apariţie. Pentru că nu dorim să ne sărbătorim decît cu ajutorul prietenilor şi al adversarilor noştri, îi rugăm pe toţi cei care ne citesc cu plăcere şi pe toţi cei care se simt datori să fie cu ochii pe noi să ne răspundă la următoarele întrebări: 

1. Care este, după părerea dumneavoastră, linia politică a revistei Dilema? 

2. Ce v-a dezamăgit cel mai mult în privinţa formulei alese de noi şi a modului în care am reuşit s-o punem în practică? 

3. Consideraţi necesară o asemenea publicaţie – aşa cum este ea după un an de existenţă – sau i-aţi dori să se transforme în altceva? 

Era o vreme cînd revista încă îşi definea identitatea. Iar în jurul ei societatea încă se mai străduia să înţeleagă problemele grave şi serioase ale trecutului recent. Peste 12 ani – în ianuarie 2005, cînd revista împlinea un an de cînd devenise „veche“ – cititorii păreau preocupaţi de alte probleme. Dar în acelaşi spirit.  

Bun antrenament  pentru realitatea timpului 

Revistei Dilema îi doresc viaţă lungă, resurse de strălucire, inspiraţie, înţelegerea cititorilor şi sprijinul sponsorilor... La mulţi ani! 

Acum, răspunsul la întrebările pe care le adresaţi cititorilor: 

1. Revista Dilema nu este un săptămînal politic dar, prin însăşi definiţia ei, diversele opinii politice ale redactorilor şi colaboratorilor săi sînt implicite în conţinutul întregii reviste, nu numai în rubricile permanente de comentariu politic. Calitatea acestora din urmă este direct proporţională cu cea a unor doamne şi domni care au venit cu un prestigiu dobîndit anterior apariţiei Dilemei, spre cinstea conducerii revistei care a reuşit să le obţină colaborarea. Citesc cu interes comentariile prin excelenţă politice. Ele reprezintă una dintre marile „atracţii“, tocmai datorită acelor puncte de vedere care cu greu ar cîştiga asentimentul unor segmente semnificative ale populaţiei, ca să zic aşa. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori, ele irită şi provoacă dispute în contradictoriu dar, prin calitatea lor intelectulă şi publicistică remarcabilă, se bucură de apreciere. Rezistenţa la ambiguitate este, după cum se ştie, una din dimensiunile gîndirii creatoare, şi lectura revistei Dilema poate fi recomandată ca un bun antrenament oricărei persoane hotărîte să înfrunte realitatea timpului, cu raţiune şi luciditate. 

2. Fiind un organism „viu“, Dilema este supusă legilor bioritmului şi, în consecinţă, are săptămîni mai bune şi altele mai puţin bune. În săptămînile bune, regreţi că nu are dimensiunile unui săptămînal de duminică american (sau ceva ca The New Yorker). Mi-aş dori să citesc cronică literară cum erau cîndva cele ale lui N. Manolescu sau M. Iorgulescu... Chiar şi la reeditări, dacă nu la apariţii noi, româneşti şi străine. Mi-aş mai dori un buget care să ofere spaţiu pentru mai multe traduceri din presa străină. Cele care au apărut au fost minunate! 

3. Copilul mai mult sau mai puţin „naţional“ care am fost, citea abonamentul la cîteva reviste literar-culturale al părinţilor săi, apoi au citit copiii mei abonamentul meu... După 1990, tradiţia minunată a lecturii (comentate) cu prietenii şi familia s-a degradat sau a dispărut odată cu dizolvarea „clubului celor care citesc/citeau România literară – literară... Slavă Domnului, a apărut Dilema! Ea acoperă acel spaţiu al aspiraţiilor lăsat liber după ce majoritatea publicaţiilor destinate „intelighenţiei“ de toate vîrstele (şi de oriunde s-ar afla) au dobîndit un anumit conformism ideologic/politic care, paradoxal, în loc să le apropie cititorii, i-au îndepărtat. Ruptura de realitate a „elitelor“ politice şi culturale (cum bine spunea un polonez tradus de dvs.) a îndepărtat un public din ce în ce mai numeros, astfel încît mă hazardez în ipoteza că Dilema va dobîndi tot mai multă popularitate şi chiar autoritatea pe care nu şi-o propune, în peisajul nostru. Cu o condiţie: să-şi menţină colaborarea acelor personalităţi a căror semnătură, cititorii s-au obişnuit s-o găsească în paginile ei, de la o săptămînă la alta. Sfîrşitul nostru de săptămînă a devenit incomparabil mai bogat în evenimente spirituale, informaţii şi umor de cînd ne-aţi oferit dialogul cu dvs.! 

Vă mulţumim şi vă rugăm să primiţi cele mai bune urări de An Nou!

Olga RONAI, arhitectă,
București 

P.S. Într-o instituţie de prestigiu, pe care o cunosc, multe din „cadrele superioare“ nu au nivelul de conceptualizare necesar lecturii Dilemei, dar laborantul de la XEROX o citeşte cu pasiune după ce a renunţat la toate cotidianele citite înainte... 

(Dilema, nr. 53, 14 ianuarie 1994) 

Puhoiul de dileme 

Dragă Dilema, 
Decembrie e, prin excelenţă, luna cadourilor; chronos de scenarii filantropice, manevre deontice sau, pur şi simplu, de culanţă debordantă. Într-un asemenea peisaj, evident, opţiunea devine ingredientul ponderos al tabloului iernatic. De aici, puhoiul de dileme: 

● Banane (desfrîu proteic, reverii darwiniene, fior psihanalitic) sau portocale (must ecuatorial, amurg echilibrat, fotbal olandez)? 

● Vin roşu (pletoră, freamăt dionisiac, hemoglobină sacră) sau vin alb (şuetă apolinică, rafinament, chicot monden)? 

● Siberian Husky (azur oftalmic, eleganţă polară, trufie ludică) sau Malamut de Alaska (robusteţe boreală, afecţiune copleşitoare, cisternă de vlagă)? n Ciocolată (deliciu brun, agripnie, teribilism helvet) sau flori (impetuozitate vegetală, nimb decorativ, balsam zăpăcitor)? 

● Epistolă de amor (patos, romantism, vervă erotică) sau ilustrată (citadelă ferchezuită, troiene fotogenice, retorică minimală)? 

● Brad clasic (odor montan, verde genuin, duioşii aciculare) sau brad forjat (trainic simulacru, alienare comodă, sărbători „tehnocrate“)? 

● Cămin (intimitate reconfortantă, praznic cu clanul, nostalgia periplului) sau excursie (binemeritat concediu, evazionism sanguin, dor de casă)? 

Decizia ne aparţine. Sărbători fericite! 

LOSIGKEIT

(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005)

Propunere de rubrică 

Dragi dilematici, 
Mi-aş dori să faceţi un număr (poate o rubrică pe mai multe numere) în care să vă prezentaţi. Voi sînteţi VIP-urile mele şi mi-ar plăcea să vă cunosc mai bine (mai altfel). Pe unii care mai apăreţi la TV vă ştiu cum arătaţi, dar pe cei mai mulţi nu-i cunosc. Aş vrea să vă cunosc chipurile, vîrsta, lecturile preferate, filmele pe care le iubiţi, hobby-urile, familia, de ce nu şi micile năravuri. Pe la ce reviste şi TV-uri colaboraţi? 

Se pare că în redacţie domneşte o atmosferă formidabilă. De ce nu vă filmaţi să vă vedem şi noi pe vreun post TV care vă iubeşte (!?). Dacă intraţi cumva pe TV, succesul vi se va înzeci. 

Să fiţi sănătoşi! 

prof. Liana ŞTEFAN, Piteşti 

N. red.: Nu avem „cameră ascunsă“, că aţi vedea dvs... 

(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005) 

Propuneri de teme 

Vă citesc de la începuturi, de cînd nu vă „învechiserăţi“ şi cred că, încet-încet, aţi devenit liderii antiplictisului, o chestie nemaipomenită! Aţi lansat foarte multe şi bune teme, dar vă propun şi eu cîteva: 

Înjurăturile la români, pentru că mai rar (zic eu) popor care să înjure de absolut toate cele sfinte începînd cu Dumnezeu şi continuînd cu Hristos, Paşti, Biserică, Anafură, Lumînare, Morţi (mai ales!!), Cruce, Colivă, în fine, de toţi şi de toate. De ce oare? (N. red.: din 2010: am făcut două dosare pe tema înjurăturii, în nr. 63 şi 64 din 1994; o să facem un remake de secolul XXI cît de curînd…) 

Chiulul. Moştenire comunistă, dar conservată intactă. Pe lîngă cunoscuta zicală: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim“, am auzit una mai parşivă, cică: „oricît de mică ne este leafa, noi tot putem munci mai puţin decît ne dau ei!!“. 

„Înţelepciunea populară.“ Am observat că dacă întreb 10 oameni de pe stradă care este cauza unui fenomen social, politic, economic etc., 8-9 dau răspunsuri total pe lîngă ţintă. De exemplu, la întrebarea: de ce o ducem prost, maximum 10% vor pomeni de Marx, Engels, Lenin, Stalin, Dej, Ceauşescu, care de fapt sînt cauzele fundamentale ale vieţii noastre „care este“. 

Logica strîmbă. Foarte mulţi români, aş zice că majoritatea lor, fac din excepţie, regulă. Dacă un oltean minte, toţi oltenii mint, dacă un liberal fură, toţi liberalii fură, dacă un funcţionar e corupt, toţi sînt la fel (te pomeneşti că am dat-o în bară cu asta!), în fine... 

Merge şi aşa pentru că am văzut-o şi la alţii!! Nenorocirea asta se traduce cam aşa: dacă acesta a furat un vagon, ce-ai cu el, frate, pentru că îţi arăt eu imediat pe altul care a furat un tren întreg; dacă acesta a primit un milion mită, lasă că ştiu eu altul care a primit un miliard; dacă acesta şi-a omorît vecinul, lasă-l că altul şi-a omorît fratele ş.a.m.d.; se justifică o măgărie prin altă măgărie, o crimă prin una anterioară (e drept că mai de speriat!). Vă rog să fiţi sănătoşi! 

Mitică NICOLA, Bucureşti
(Dilema veche, nr. 52, 14 ianuarie 2005)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Hipertermia, urgența medicală care ne amenință viața pe caniculă. Care este măsura imediată care ne ajută
După o săptămână de Cod Roșu, serviciile de ambulanță aproape că nu mai fac față solicitărilor. Dintre acestea, hipertermiile cauzate de caniculă sunt urgențe majore, supraîncălzirea organismului punând viața pacienților în pericol.
image
Șase dintre cele mai supraestimate atracții turistice din lume. „Nu a fost deloc ceea ce mă așteptam” VIDEO
Fiecare țară are obiectivele sale turistice despre care se spune că nu trebuie să le ratezi când vizitezi acele locuri. Adesea, realitatea se ridică sau depășește nivelul așteptărilor, dar sunt și situații în care atracțiile turistice sunt supraestimate.
image
„Nostradamus cel viu” a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial
Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel viu”, a prezis o „pană tehnologică de trei zile” în 2024, potrivit Daily Mail Online, iar acum susține că ar urma un conflict la scară largă, asemănător unui al treilea război mondial.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne