Fețe noi pentru o revistă veche

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Nu e timp pentru dileme jpeg

De cîteva luni, Dilema veche s-a adaptat „vremurilor noi“ şi a intrat pe Facebook. Deocamdată, are vreo 8000 de fani. Mai mulţi decît credea, în 1993, un distins sociolog (v. jos opiniile dlui Alin Teodorescu). Cititorii noştri „recenţi“ (a nu se interpreta...), de pe diverse meridiane, par să aibă alt limbaj şi alte aşteptări de la revistă. Aşa că i-am luat, conform vechiului nostru obicei, la întrebări:  

1. Spuneţi trei lucruri care vă plac şi trei lucruri care nu vă plac la Dilema veche. 

2. De ce citiţi Dilema veche? Şi „cu ce vă alegeţi“ din ea?

Paula NICOLEANU 
Pata de culoare 

1. Este unică: prin abordarea holistică a unor aspecte esenţiale ale culturii noastre naţionale; surprinde inedit şi realist imagini ale vieţii noastre sociale, cu argumente dintre cele mai pertinente; este nouă de fiecare dată, tot timpul... aduce interpretări originale şi creatoare de noi interpretări; este captivantă prin însuşi faptul că deschide noi drumuri de analiză şi observare a ceea ce se întîmplă în cotidian; are bun-simţ şi rafinament; apare pe Facebook (super!!!!!!). Aspecte negative: nu se promovează mai mult decît o face deja, dar e de înţeles, pentru că publicul cititor-ţintă căruia îi este accesibilă este unul destul de restrîns faţă de publicul jurnalelor de larg consum. 

2. O citesc pentru punctele „forte“ pe care le-am enumerat mai sus, pentru faptul că avem acces la ideile concepute de contemporanii noştri care constituie elita intelectuală a ţării. Cu ce mă aleg? Pe baza teoriilor, argumentelor, ideilor regăsite aici, reuşesc şi eu să îmi consolidez anumite convingeri personale şi să îmi corectez, în acelaşi timp, unele convingeri. Cam atît! Mulţumesc că existaţi şi pe Facebook! Faceţi ca Facebook-ul să fie şi mai interesant, sînteţi pata de culoare care lipsea de pe wall-ul meu!  

Andreea NEACŞU 
Aveţi cei mai interesanţi chibiţi... 

Mulţumiri pentru Dilema veche pe Facebook. Altfel, n-aş fi avut sigur ocazia s-o răsfoiesc zilnic; pentru că el, FB, e singurul site pe care adăstez, neavînd timp de a buchisi şi altele – cei doi prichindei nu mă lasă neam! 

Trei motive pentru care-mi place sînt puţine, dar să-ncerc; în primul rînd, îmi place structura site-ului, paginarea clară, trimiteri precise, reclame puţine. Apoi, îmi plac grozav scriitori voştri şi articolele lor minunate – chestia asta o veţi citi probabil cam în fiecare mesaj la „ce-mi place“, dar aşa e. Îl aveţi pe Paul-Bădescu, Cătălin Ştefănescu (double thumbs up!), Cioroianu... Şi mă mai distrează şi postările Simonei Tache – cum e ea aşa, mai cu picioarele pe pămînt. Apoi, aveţi chibiţii aceia bestiali, comentatorii posturilor, care mai de care mai stufos, haios sau frustrat – că-s din toate categoriile. Serios, aveţi unii dintre cei mai interesanţi chibiţi de pe ce forumuri am mai intrat eu. 

Mie însă (deşi ştiu că, fără el, Dilema nu exista, dar...), nu-mi place Andrei Pleşu – mi-a plăcut cîndva, l-am admirat, am stat la cozi la tîrgurile de carte în trecut să-l cumpăr. Acum a devenit însă mult prea pompos, stufos şi gros pentru gustul meu. Altceva de cîrtit, nu mai am. 

Cît despre de ce citesc Dilema şi cu ce mă aleg din ea, o citesc pentru că e bună şi-mi place. Majoritatea celor ce scriu scrie bine. Şi în plus, trăind în străinătate, e una dintre puţinele reviste care, prin conţinutul ei, mă ţine conectată la acea mică, mică parte de Românie pe care, încă, o regret. 

P.S. A, şi-mi mai place cîteodată că, citind articolele voastre, se întîmplă să-mi sară idei din ele. Pentru articolele mele :). (Roma, august 2010)

Dragoş-Andrei PREUTESCU
Nu îmi place că îmi place...

1. Ce îmi place: mă identific foarte bine în articolele Dilemei; le permite cititorilor să critice sau să completeze cu alte argumente articolele revistei; este o revistă imparţială (cel puţin aşa o văd eu), care prin autorii articolelor îşi permite să critice sau să aprecieze pe oricine; îmi plac investigaţiile şi dosarele realizate pe anumite teme, merită citite; îmi plac oamenii care scriu pentru revistă. 

Ce nu îmi place: există unele articole extraordinar de lungi (unele merită), dar unele îmi „ucid“ răbdarea; mi-ar plăcea să fie mai multe articole despre politica externă sau despre teorii în politică; nu îmi place că îmi place revista şi sînt nevoit să o citesc de fiecare dată cînd o cumpăr, chiar dacă uneori nu am resurse financiare şi sînt cu alte cărţi pe cap pe care trebuie să le citesc. 

2. Revista o citesc de aproape un an, iar lucrul care m-a determinat să fac asta constant au fost investigaţiile şi dosarele care sînt realizate pentru revistă (în proporţie de 70%). Sînt un pasionat al cititului de reviste culturale, de ascultat opinii şi păreri. Prin revista Dilema veche reuşesc cîteodată să mă pun „pe picioare“ cu unele articole citite, în diferite domenii pentru care gîndesc şi acţionez. Pentru că trebuie să fac o diferenţă între ceea ce gîndesc diversele persoane publice care scriu în reviste (nu citesc doar Dilema veche). Mai citesc această revistă pentru că de obicei pune la dispoziţie şi alte surse de informare cum ar fi site-uri, bloguri, alte reviste etc.  

Lucian STĂNESCU 
Trimisă la pachet din ţară  

1. Lucruri care îmi plac: că găsesc întotdeauna ceva interesant, util şi inteligent de citit; că e la fel de plăcută de citit ca acum 10 ani cînd am descoperit-o; că adună nişte oameni inteligenţi în jurul ei; că e activă şi online. 

Lucruri care nu-mi plac: la „Cu ochii-n 3,14“ apar adesea lucruri inutile, de umplutură sau scrise de oameni care par rupţi de ziua de azi, şi care se şi ascund în spatele iniţialelor. În afară de alş nu ştiu cine-i cine. 

2. O citesc aici la Bruxelles pentru că le-am făcut abonament părinţilor acasă în ţară şi ei mi-o trimit la pachet din cînd în cînd. Speram să le trezesc şi lor interesul pentru ea, dar din nu ştiu ce motiv nu s-a întîmplat. Dimineţile în care nu am vreun program anume sînt absolut superbe în compania Dilemei. Într-un loc liniştit, cu un ceai... timpul trece altfel, în jur se face linişte, eu parcă devin mai curat pe dinăuntru. (Bruxelles, august 2010)  

Mădălina MOCAN
Pentru că poţi să ai o replică... 

Amestecat, ce îmi place şi nu îmi prea place în Dilema veche: Pentru constanţa „greilor“ care semnează în Dilema de ani de zile. Pentru că sînt mereu „faini“ şi de multe ori memorabili. Pentru că a apărut pe Facebook şi e mai uşor de urmărit şi aruncat o privire pînă să ai timp să stai cu varianta tipărită pe îndelete. Pentru că poţi să ai replică „într-o comunitate a cititorilor“. Din păcate, unele dintre rubricile online sînt mult sub nivelul celor din ediţia scrisă. 

Pentru că o citesc din clasa a VIII-a şi au fost puţine dăţile cînd, încă o dată, semnatarii rubricilor clasice m-au dezamăgit. Cu temele e ca la loterie: unele foarte bune, altele foarte proaste, unele neaşteptat de seducătoare, altele obositor de plicticoase. Totuşi, inspirată ideea să separaţi mai bine tema de rublicile clasice. 

Pentru că mă pune pe gînduri şi nu de puţine ori, pe citit. Am citit multe cărţi bune şi articole pe măsură datorită Dilemei (şi nu mă refer aici doar la recomandările exprese cuprinse în articole sau la rubrica de recomandări). Dar şi acest plus vine cîteodată cu un „minus frustrant“: uneori reia articole vechi – fie traduceri din Eurozine, fie subiecte care au fost fumate de ceva vreme în publicaţiile străine (precum The New Yorker), fără să aducă nimic nou în dezbatere. 

Pentru că un articol din Dilema (apropo de „cu ce rămînem“ dincolo de toate cărţile pe care le-am citit pornind de la Dilema veche) a fost de multe ori o referinţă excelentă pentru un început sau o continuare a unei conversaţii. Pentru că cei care scriu în Dilema îşi asumă cu onestitate şi înţelepciune poziţiile (ideologice). 

Aurelia GHIRCOIAŞU 
Mă provoacă la gîndit 

1. Trei lucruri care îmi plac în Dilema veche: vocile echilibrate şi serioase ale titularilor de rubrici, dar şi ale celor mai mulţi dintre colaboratorii ocazionali, atît de diferite de gălăgia, violenţa, vulgaritatea şi lipsa de profesionism din media românească; calitatea (indescriptibilă exhaustiv) a „dilematicilor“, care vin cu idei noi revendicîndu-se de la cei ce „sînt vechi“, refuză înregimentarea pe vreo baricadă, nu vorbesc la fel şi nu gîndesc la fel, sînt politicoşi malgré tout şi atenţi la Celălalt; nivelul intelectual al articolelor: de la calitatea ideilor, la eleganţa limbii române folosite pentru a le exprima. 

Şi trei lucruri care nu îmi plac în Dilema veche: situaţiile în care redactorii „ştiu mai bine“ şi dau lecţii cititorilor, împart oamenii în categorii cu aceeaşi uşurinţă cu care au soluţii la toate necazurile; deci (ca să parafrazez stilul acestor situaţii): nu au dileme; eforturile unora dintre colaboratori de a se arăta intelectuali, scriind preţios şi gargarisind snob despre mai aproape orice; improvizaţiile; faptul că „uită“ să dea follow-ups-uri la subiecte pe care au scris iniţial cu un ce sentiment al urgenţei, dar asupra evoluţiei ulterioare a cărora nu revin. 

2. O citesc pentru că găsesc în ea ceea ce nu găsesc în presa românească şi occidentală pe care o văd de obicei; un anumit stil de a scrie despre teme care mă preocupă şi pe mine, un anumit mod de a vedea lumea de acasă, care este – oricît de depărtată – şi lumea mea; un anumit timbru al vocii interioare, „dilematice“, a celor care, deşi gîndesc bine, nu se aud altminteri în hărmălaia mediatică din România. Mă aleg cu un mediu – virtual – de dezbatere care mi se potriveşte. Mă provoacă la gîndit sau mă însoţeşte în ezitările propriilor reflecţii. (Geneva, august 2010)

Cum ne-a citit un sociolog 

Credeţi că Dilema şi Sfera Politicii vor face o concurenţă serioasă revistei 22?

Alin Teodorescu: Nici vorbă, Dilema este o revistă proastă. Îmi pare rău pentru dl Pleşu, dar acesta e adevărul. Nu are nici un loc pe piaţă, pentru că este o revistă de personalitate, de ambiţie personală. Nu ştiu cui se adresează. Este doar înregistrarea unei singure voci. Are mesaj, dar nu are public. Dilema acaparează fanii lui Andrei Pleşu, care nu sînt numeroşi – 2000-3000 de persoane. Sfera Politicii, însă, va trăi fără discuţie. Stelian Tănase s-a orientat către o publicaţie lunară – şi aici a fost bine sfătuit – de elită, care se adresează unui public format din 5000 de persoane, ştiind foarte bine ce anume aşteaptă acel public. Aici e diferenţa esenţială între Dilema  şi Sfera Politicii.   (22, 25 februarie – 3 martie 1993)

Foto: Vlad Eftenie

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Cele mai romantice zodii. Te vor face să te simți cea mai iubită persoană
Oricine își dorește să iubească și să fie iubit, însă unele persoane sunt capabile să ofere iubire peste imaginația partenerului. Nativii acestor patru semne zodiacale sunt considerați cei mai romantici.
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.