Fețe noi pentru o revistă veche

Publicat în Dilema Veche nr. 342 din 2 septembrie - 8 septembrie 2010
Nu e timp pentru dileme jpeg

De cîteva luni, Dilema veche s-a adaptat „vremurilor noi“ şi a intrat pe Facebook. Deocamdată, are vreo 8000 de fani. Mai mulţi decît credea, în 1993, un distins sociolog (v. jos opiniile dlui Alin Teodorescu). Cititorii noştri „recenţi“ (a nu se interpreta...), de pe diverse meridiane, par să aibă alt limbaj şi alte aşteptări de la revistă. Aşa că i-am luat, conform vechiului nostru obicei, la întrebări:  

1. Spuneţi trei lucruri care vă plac şi trei lucruri care nu vă plac la Dilema veche. 

2. De ce citiţi Dilema veche? Şi „cu ce vă alegeţi“ din ea?

Paula NICOLEANU 
Pata de culoare 

1. Este unică: prin abordarea holistică a unor aspecte esenţiale ale culturii noastre naţionale; surprinde inedit şi realist imagini ale vieţii noastre sociale, cu argumente dintre cele mai pertinente; este nouă de fiecare dată, tot timpul... aduce interpretări originale şi creatoare de noi interpretări; este captivantă prin însuşi faptul că deschide noi drumuri de analiză şi observare a ceea ce se întîmplă în cotidian; are bun-simţ şi rafinament; apare pe Facebook (super!!!!!!). Aspecte negative: nu se promovează mai mult decît o face deja, dar e de înţeles, pentru că publicul cititor-ţintă căruia îi este accesibilă este unul destul de restrîns faţă de publicul jurnalelor de larg consum. 

2. O citesc pentru punctele „forte“ pe care le-am enumerat mai sus, pentru faptul că avem acces la ideile concepute de contemporanii noştri care constituie elita intelectuală a ţării. Cu ce mă aleg? Pe baza teoriilor, argumentelor, ideilor regăsite aici, reuşesc şi eu să îmi consolidez anumite convingeri personale şi să îmi corectez, în acelaşi timp, unele convingeri. Cam atît! Mulţumesc că existaţi şi pe Facebook! Faceţi ca Facebook-ul să fie şi mai interesant, sînteţi pata de culoare care lipsea de pe wall-ul meu!  

Andreea NEACŞU 
Aveţi cei mai interesanţi chibiţi... 

Mulţumiri pentru Dilema veche pe Facebook. Altfel, n-aş fi avut sigur ocazia s-o răsfoiesc zilnic; pentru că el, FB, e singurul site pe care adăstez, neavînd timp de a buchisi şi altele – cei doi prichindei nu mă lasă neam! 

Trei motive pentru care-mi place sînt puţine, dar să-ncerc; în primul rînd, îmi place structura site-ului, paginarea clară, trimiteri precise, reclame puţine. Apoi, îmi plac grozav scriitori voştri şi articolele lor minunate – chestia asta o veţi citi probabil cam în fiecare mesaj la „ce-mi place“, dar aşa e. Îl aveţi pe Paul-Bădescu, Cătălin Ştefănescu (double thumbs up!), Cioroianu... Şi mă mai distrează şi postările Simonei Tache – cum e ea aşa, mai cu picioarele pe pămînt. Apoi, aveţi chibiţii aceia bestiali, comentatorii posturilor, care mai de care mai stufos, haios sau frustrat – că-s din toate categoriile. Serios, aveţi unii dintre cei mai interesanţi chibiţi de pe ce forumuri am mai intrat eu. 

Mie însă (deşi ştiu că, fără el, Dilema nu exista, dar...), nu-mi place Andrei Pleşu – mi-a plăcut cîndva, l-am admirat, am stat la cozi la tîrgurile de carte în trecut să-l cumpăr. Acum a devenit însă mult prea pompos, stufos şi gros pentru gustul meu. Altceva de cîrtit, nu mai am. 

Cît despre de ce citesc Dilema şi cu ce mă aleg din ea, o citesc pentru că e bună şi-mi place. Majoritatea celor ce scriu scrie bine. Şi în plus, trăind în străinătate, e una dintre puţinele reviste care, prin conţinutul ei, mă ţine conectată la acea mică, mică parte de Românie pe care, încă, o regret. 

P.S. A, şi-mi mai place cîteodată că, citind articolele voastre, se întîmplă să-mi sară idei din ele. Pentru articolele mele :). (Roma, august 2010)

Dragoş-Andrei PREUTESCU
Nu îmi place că îmi place...

1. Ce îmi place: mă identific foarte bine în articolele Dilemei; le permite cititorilor să critice sau să completeze cu alte argumente articolele revistei; este o revistă imparţială (cel puţin aşa o văd eu), care prin autorii articolelor îşi permite să critice sau să aprecieze pe oricine; îmi plac investigaţiile şi dosarele realizate pe anumite teme, merită citite; îmi plac oamenii care scriu pentru revistă. 

Ce nu îmi place: există unele articole extraordinar de lungi (unele merită), dar unele îmi „ucid“ răbdarea; mi-ar plăcea să fie mai multe articole despre politica externă sau despre teorii în politică; nu îmi place că îmi place revista şi sînt nevoit să o citesc de fiecare dată cînd o cumpăr, chiar dacă uneori nu am resurse financiare şi sînt cu alte cărţi pe cap pe care trebuie să le citesc. 

2. Revista o citesc de aproape un an, iar lucrul care m-a determinat să fac asta constant au fost investigaţiile şi dosarele care sînt realizate pentru revistă (în proporţie de 70%). Sînt un pasionat al cititului de reviste culturale, de ascultat opinii şi păreri. Prin revista Dilema veche reuşesc cîteodată să mă pun „pe picioare“ cu unele articole citite, în diferite domenii pentru care gîndesc şi acţionez. Pentru că trebuie să fac o diferenţă între ceea ce gîndesc diversele persoane publice care scriu în reviste (nu citesc doar Dilema veche). Mai citesc această revistă pentru că de obicei pune la dispoziţie şi alte surse de informare cum ar fi site-uri, bloguri, alte reviste etc.  

Lucian STĂNESCU 
Trimisă la pachet din ţară  

1. Lucruri care îmi plac: că găsesc întotdeauna ceva interesant, util şi inteligent de citit; că e la fel de plăcută de citit ca acum 10 ani cînd am descoperit-o; că adună nişte oameni inteligenţi în jurul ei; că e activă şi online. 

Lucruri care nu-mi plac: la „Cu ochii-n 3,14“ apar adesea lucruri inutile, de umplutură sau scrise de oameni care par rupţi de ziua de azi, şi care se şi ascund în spatele iniţialelor. În afară de alş nu ştiu cine-i cine. 

2. O citesc aici la Bruxelles pentru că le-am făcut abonament părinţilor acasă în ţară şi ei mi-o trimit la pachet din cînd în cînd. Speram să le trezesc şi lor interesul pentru ea, dar din nu ştiu ce motiv nu s-a întîmplat. Dimineţile în care nu am vreun program anume sînt absolut superbe în compania Dilemei. Într-un loc liniştit, cu un ceai... timpul trece altfel, în jur se face linişte, eu parcă devin mai curat pe dinăuntru. (Bruxelles, august 2010)  

Mădălina MOCAN
Pentru că poţi să ai o replică... 

Amestecat, ce îmi place şi nu îmi prea place în Dilema veche: Pentru constanţa „greilor“ care semnează în Dilema de ani de zile. Pentru că sînt mereu „faini“ şi de multe ori memorabili. Pentru că a apărut pe Facebook şi e mai uşor de urmărit şi aruncat o privire pînă să ai timp să stai cu varianta tipărită pe îndelete. Pentru că poţi să ai replică „într-o comunitate a cititorilor“. Din păcate, unele dintre rubricile online sînt mult sub nivelul celor din ediţia scrisă. 

Pentru că o citesc din clasa a VIII-a şi au fost puţine dăţile cînd, încă o dată, semnatarii rubricilor clasice m-au dezamăgit. Cu temele e ca la loterie: unele foarte bune, altele foarte proaste, unele neaşteptat de seducătoare, altele obositor de plicticoase. Totuşi, inspirată ideea să separaţi mai bine tema de rublicile clasice. 

Pentru că mă pune pe gînduri şi nu de puţine ori, pe citit. Am citit multe cărţi bune şi articole pe măsură datorită Dilemei (şi nu mă refer aici doar la recomandările exprese cuprinse în articole sau la rubrica de recomandări). Dar şi acest plus vine cîteodată cu un „minus frustrant“: uneori reia articole vechi – fie traduceri din Eurozine, fie subiecte care au fost fumate de ceva vreme în publicaţiile străine (precum The New Yorker), fără să aducă nimic nou în dezbatere. 

Pentru că un articol din Dilema (apropo de „cu ce rămînem“ dincolo de toate cărţile pe care le-am citit pornind de la Dilema veche) a fost de multe ori o referinţă excelentă pentru un început sau o continuare a unei conversaţii. Pentru că cei care scriu în Dilema îşi asumă cu onestitate şi înţelepciune poziţiile (ideologice). 

Aurelia GHIRCOIAŞU 
Mă provoacă la gîndit 

1. Trei lucruri care îmi plac în Dilema veche: vocile echilibrate şi serioase ale titularilor de rubrici, dar şi ale celor mai mulţi dintre colaboratorii ocazionali, atît de diferite de gălăgia, violenţa, vulgaritatea şi lipsa de profesionism din media românească; calitatea (indescriptibilă exhaustiv) a „dilematicilor“, care vin cu idei noi revendicîndu-se de la cei ce „sînt vechi“, refuză înregimentarea pe vreo baricadă, nu vorbesc la fel şi nu gîndesc la fel, sînt politicoşi malgré tout şi atenţi la Celălalt; nivelul intelectual al articolelor: de la calitatea ideilor, la eleganţa limbii române folosite pentru a le exprima. 

Şi trei lucruri care nu îmi plac în Dilema veche: situaţiile în care redactorii „ştiu mai bine“ şi dau lecţii cititorilor, împart oamenii în categorii cu aceeaşi uşurinţă cu care au soluţii la toate necazurile; deci (ca să parafrazez stilul acestor situaţii): nu au dileme; eforturile unora dintre colaboratori de a se arăta intelectuali, scriind preţios şi gargarisind snob despre mai aproape orice; improvizaţiile; faptul că „uită“ să dea follow-ups-uri la subiecte pe care au scris iniţial cu un ce sentiment al urgenţei, dar asupra evoluţiei ulterioare a cărora nu revin. 

2. O citesc pentru că găsesc în ea ceea ce nu găsesc în presa românească şi occidentală pe care o văd de obicei; un anumit stil de a scrie despre teme care mă preocupă şi pe mine, un anumit mod de a vedea lumea de acasă, care este – oricît de depărtată – şi lumea mea; un anumit timbru al vocii interioare, „dilematice“, a celor care, deşi gîndesc bine, nu se aud altminteri în hărmălaia mediatică din România. Mă aleg cu un mediu – virtual – de dezbatere care mi se potriveşte. Mă provoacă la gîndit sau mă însoţeşte în ezitările propriilor reflecţii. (Geneva, august 2010)

Cum ne-a citit un sociolog 

Credeţi că Dilema şi Sfera Politicii vor face o concurenţă serioasă revistei 22?

Alin Teodorescu: Nici vorbă, Dilema este o revistă proastă. Îmi pare rău pentru dl Pleşu, dar acesta e adevărul. Nu are nici un loc pe piaţă, pentru că este o revistă de personalitate, de ambiţie personală. Nu ştiu cui se adresează. Este doar înregistrarea unei singure voci. Are mesaj, dar nu are public. Dilema acaparează fanii lui Andrei Pleşu, care nu sînt numeroşi – 2000-3000 de persoane. Sfera Politicii, însă, va trăi fără discuţie. Stelian Tănase s-a orientat către o publicaţie lunară – şi aici a fost bine sfătuit – de elită, care se adresează unui public format din 5000 de persoane, ştiind foarte bine ce anume aşteaptă acel public. Aici e diferenţa esenţială între Dilema  şi Sfera Politicii.   (22, 25 februarie – 3 martie 1993)

Foto: Vlad Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.