Poziţia României faţă de Kosovo a fost extrem de tranşantă în februarie 2008, cînd provincia şi-a declarat unilateral independenţa. La o zi după decizia oficială a Priştinei, plenul Parlamentului de la Bucureşti, în acord cu poziţia preşedintelui şi a Guvernului României, a anunţat că ia act cu „profundă îngrijorare“ de proclamarea independenţei provinciei, regretă eşecul negocierilor „în spiritul dreptului internaţional“ şi nu recunoaşte independenţa provinciei. 

În noiembrie 2011, preşedintele României, Traian Băsescu, merge în vizită oficială în Serbia, unde are discuţii cu Boris Tadici, şeful statului „vecin şi prieten“ – aşa cum titrează frecvent presa sîrbă – inclusiv pe tema provinciei Kosovo. Ziarele din Belgrad îl citau pe Traian Băsescu care reconfirma: „România rămîne consecventă în atitudinea de a nu recunoaşte independenţa Kosovo-ului“. La această frază se adaugă însă şi observaţia: România insistă asupra integrării europene a sud-estului Balcanilor. „România nu a recunoscut şi nu recunoaşte independenţa Kosovo şi credem că o soluţie negociată, în care sîrbii din Kosovo, în orice caz, trebuie să aibă sentimentul că instituţiile sîrbeşti îi servesc şi îi protejează, trebuie să existe.“ (Traian Băsescu, preşedintele Romîniei, vizită de stat la Belgrad, noiembrie 2011) 

2013 este însă un an crucial în relaţia Belgrad – Priştina, după semnarea cu medierea Bruxelles-ului a unui acord, considerat istoric, în vederea normalizării relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia. De la Bucureşti, preşedintele Băsescu menţionează această evoluţie şi este pentru prima dată de acord că poziţia României faţă de Kosovo trebuie să se flexibilizeze, dar numai în acord cu Belgradul. Noul şef al Guvernului de la Bucureşti, Victor Ponta, după o întîlnire la Casa Albă, vorbeşte însă pentru prima dată deschis despre posibilitatea ca Bucureştiul să opteze mai curînd spre recunoaşterea Kosovo. Aflat la Washington, premierul Ponta îi spune vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, că în cursul lui 2014 „nu se va întîmpla nimic“ în ceea ce priveşte recunoaşterea Kosovo, dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali. Aceşti parteneri internaţionali, respectiv SUA şi şefa diplomaţiei UE de la acea vreme, Lady Ashton, insistau în discuţiile informale cu Bucureştiul pentru o schimbare de poziţie. Ideea era că nerecunoaşterea Kosovo de către cinci dintre statele membre UE, între care şi România, împiedică o normalizare a relaţiei dintre provincie şi Uniunea Europeană. 

Ulterior, în faţa comisiilor de politică externă reunite ale Parlamentului, premierul Victor Ponta continuă pe linia mai conciliantă şi afirmă că el este mai curînd pentru o recunoaştere rapidă a independenţei Kosovo şi că îl va informa în acest sens pe preşedintele Băsescu, care manifestă „prudenţă“. Tensiunile dintre cei doi contaminează şi această discuţie, cu fostul şef al statului în continuare reticent, dar mai deschis la „flexibilizarea“ poziţiilor, cel puţin în formate internaţionale. Victor Ponta avea să pună şi în cursul lui 2014 şi 2015 chestiunea recunoaşterii Kosovo în discuţii la nivel înalt, în special cu ocazia vizitelor de la Bucureşti şi Tirana şi a întîlnirilor cu omologul său albanez Edi Rama. „Nu susţin o paralelă între Crimeea şi Kosovo, există diferenţe fundamentale.“ (Victor Ponta, martie 2014, vizită la Tirana) 

Ultima discuţie despre Kosovo a avut loc în februarie la Bucureşti, cînd premierul albanez a spus că rezolvarea chestiunii recunoaşterii ar asigura securitatea regională. 

Evoluţiile din ultimii ani arată însă faptul că România, deşi nu a recunoscut independenţa Kosovo, ceea ce presupune o decizie oficială asumată la cel mai înalt nivel, nu a blocat în nici un fel accesul Kosovo la organisme sau formate internaţionale. Unul din paşii-cheie ai Bucureştiului a fost recunoaşterea paşapoartelor emise de Kosovo, chestiune pe care oficialii de la Priştina au menţionat-o cu recunoştinţă. După ce negocierile cu Grecia pentru recunoaştere s-au blocat ca urmare a noilor priorităţi şi provocări ale guvernului de la Atena, Priştina se uită la Bucureşti ca la prima ţară ce ar putea „sparge“ cercul celor cinci state UE care nu recunosc independenţa. Mai mult, dintre cele cinci state, România este văzută ca fiind cea mai activă susţinătoare a apropierii de UE a acestei regiuni.