Poveste gingaşă despre padre Basilio

Publicat în Dilema Veche nr. 587 din 14-20 mai 2015
Poveste gingaşă despre padre Basilio jpeg

Sînt nepoata a doi preoţi: cel din sud, bunicul matern, craioveanul (Nicolae –

şi şugubăţ), era ortodox; cel din nord, bunicul patern, ardeleanul (Vasile – sobru, interiorizat, grav), era greco-catolic. Pe amîndoi i-am iubit, dar mai legată am fost, prin fire ombilicale tainice, de bunicul patern, ardelean. Acesta a făcut (adunaţi) cinci ani de puşcărie politică, în comunism, fiindcă nu a vrut să renunţe la credinţa sa; apoi în 1979 a emigrat în străinătate şi s-a oprit în Italia (deşi voia să ajungă în America, la o comunitate de călugări basilitani), la Roma, unde a şi murit, în 1984, îngropat fiind în cimitirul Verano. În ultimii ani a fost unul din protejaţii papei Ioan Paul al II-lea, pontif grijuliu faţă de soarta preoţilor greco-catolici şi romano-catolici persecutaţi în ţările-satelit ale Moscovei. În copilărie, îi spuneam Moşu – bunicului patern (aşa îi spunea toată lumea); după ce a plecat în exil, la Roma, datorită felului în care îl numeau ceilalţi din jur, i-am spus şi eu

Basilio. Mentorul său a fost episcopul (şi mai tîrziu cardinalul

) Iuliu Hossu, care l-a şi hirotonit preot.

Nu am ajuns la înmormîntarea lui

Basilio, în 1984, fiindcă nu era cum: paşapoartele se acordau cu dificultate şi lentoare restrictivă în ceauşism, iar o familie care avea rude în străinătate nu era bine văzută de către paznicii regimului. Părinţii mei au ajuns la Roma, la mormîntul bunicului, doar prin 1991 (după prăbuşirea regimului comunist), iar eu, de-abia în 2005, după moartea lui Ioan Paul al II-lea (a cărui dispariţie m-a fragilizat într-un chip misterios, întrucît am legat-o emoţional de pieirea lui

Basilio!) şi datorită unui prieten aflat la Roma, care m-a ajutat să descîlcesc iţele birocratice şi să desluşesc harta cimitirului Verano, unde era îngropat bunicul autoexilat. Apoi a fost o absenţă de ani de zile, în legătura dintre mine şi cel pierit, pînă în acest an cînd am ajuns din nou, asumat, în primăvară, la

Basilio.

De la mormîntul bunicului patern la care am ajuns în 2015 cred că mi se trag multe lucruri (re)simţite în ultima vreme. Memoria mea, care a fost astupată un timp – mă refer la memoria mea gestuală, mentalitară, legată de viaţa văzută şi auzită a lui

Basilio, odinioară, cînd eram foarte tînără – s-a retrezit acum şi şi-a regăsit o cale directă şi tranşantă. A devenit o memorie extremă, trainic forjată: emoţionalitatea ei este una de tranziţie, e o punte, mai degrabă, către ceva limpede ce am de făcut, aici-şi-acum. 

Cît de tare fragilizează legăturile diafane cu cei pieriţi şi felul în care ei lucrează prin cei vii! Bunicul meu patern a murit, aşa cum am spus, la Roma, în 1984. I-am resimţit moartea atunci într-un fel înstrăinat, aveam 21 de ani. Abia în 2005, cînd a murit Ioan Paul al II-lea, am reacţionat la moartea bunicului meu ca la ceva apropiat, cald, ca o răsuflare. A trebuit să mai treacă încă zece ani şi să ajung în 2015, pentru ca aceeaşi moarte a unui bunic să fie vie, aproape ca o muşcătură, prin fire ţesute cu limpezime şi siguranţă, atît de aproape de mine, de inimă şi creier. Două zile întregi, la Roma, în luna martie, moartea lui

Basilio (deşi trecuseră 31 de ani) a fost un semn atingător. A fost, de fapt, un prohod întîrziat. Aşa cum am spus deja: legăturile cu cei morţi sînt atît de vii încît ele lucrează la lumina zilei, nu e nevoie de nici o fărîmă de întuneric. 

În 2007 am avut acces, prin Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, la dosarul de urmărire de către Securitate al lui Vasile Cesereanu, bunicul meu patern. Am stat vreo jumătate de zi în biblioteca CNSAS, am răsfoit aproape o mie cinci sute de pagini (sau poate mai mult), am optat pentru fotocopierea a în jur de o mie de pagini, din care principalul corpus era alcătuit din fişe de urmărire a bunicului, documente oficiale prin care era catalogat inamic recalcitrant al statului comunist; mai erau, apoi, puzderie de delaţiuni de toate soiurile, făcute de ţăranii din satul lui (majoritatea constrînşi) sau de către preoţi ortodocşi (înciudaţi) ori alte persoane; mai erau în dosar şi memorii ale lui

Basilio, fie către organe oficiale (Ministerul Cultelor, Ministerul Justiţiei), fie chiar către Nicolae Ceauşescu; mai erau şi scrisori de mustrare către cîţiva prelaţi greco-catolici care trecuseră la ortodoxie; plus pledoarii ale bunicului în faţa instanţei judiciare, căci, întotdeauna, s-a apărat singur la procese şi nu a acceptat avocat. 

Am amînat multă vreme să fac o carte din acest „roman“ de aventuri, uneori cu accente picareşti, alteori cu accente de thriller balcanic, al lui

Basilio – contra lumii băştinaşe care nu voia să îi accepte credinţa, dar care nu izbutise să îi frîngă nici voinţa, nici crezul. M-am gîndit că doar cînd voi fi eu însămi la senectute voi avea răgaz să mă îndeletnicesc cu documentele obţinute de la CNSAS. L-am cuibărit pe

Basilio chiar şi într-un capitol din romanul meu

ce încearcă să redea poveşti de viaţă (cu victime şi cu actanţi ai represiunii) din cei 45 de ani de comunism românesc. Şi am crezut că este de ajuns. Dar acum, în 2015, ceva în mine s-a radicalizat: memoria mea s-a arcuit, s-a înfrăgezit, s-a regăsit; am aflat şi gingăşie, dar şi impetuozitate ca să-mi fac treaba pe care o am de făcut; am priceput că sînt aptă să scotocesc, să comentez, să investighez, ca un detectiv. Memoria acutizată legată de bunicul patern a mai făcut o ispravă: a reingurgitat şi a scos la iveală propriile mele amintiri din comunism, unele înghesuite într-o nişă (mansardă-subsol) şi lăsate acolo. O grămadă de scene din comunismul meu trăit s-au întors în mine şi mă locuiesc, iar eu ştiu că ele s-au întors şi se află aici, pentru că se coace un lucru înăuntrul şi totodată în afara mea: o carte documentară cu şi despre bunicul meu. 

Astfel de lucruri (gîndite şi mărturisite mai sus) riscă să sune patetic şi desuet, filtrate prin pragmatismul vremurilor de-acum. Dar eu cred că memoria care se întoarce şi o face într-un fel psihopomp, ca un pod între morţi şi vii, nu este un lucru de lepădat, ci chiar o felie de viaţă. Şi s-ar putea să nu fie vorba doar de un pod, ci chiar de un curcubeu, după ploaie, cînd viaţa îşi reintră în stările sale dintotdeauna, însă fără să uite de cei pieriţi şi îngropaţi, chiar dacă, trupeşte, nu a mai rămas nimic din aceştia. Ne purtăm în marsupii, unii pe ceilalţi, atît în viaţă, cît şi în moarte, fie că ştim acest lucru sau nu. 

(pe someş),

Foto: arhiva personală

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.