Pîinea neagră de acasă

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
Pîinea neagră de acasă jpeg

În copilărie, la Cîmpia Turzii, mergeam cu bunica să cumpărăm pîine. De obicei de la magazinul de pîine din apropiere sau de la aşa-zisul „complex“, dar, uneori, mai rar, direct de la fabrică. Acolo erau mai mari şansele să găsim pîine caldă, al cărei miros îmbietor îl simţeam de departe. Eram printre puţinii clienţi care cumpăram pîine neagră, simplă sau cu cartofi, ca să o mîncăm noi. Ceilalţi o cumpărau ca hrană pentru porci. Era prin anii ’70.

Nouă nu ne era ruşine să mîncăm pîine neagră, şi nu ascundeam lucrul ăsta. Era mai gustoasă, mai savuroasă, mai săţioasă. O mîncam cu slănină şi ceapă sau cu untură şi usturoi. Pe locul doi în ordinea preferinţelor venea pîinea „semi“, cu coaja aurie-arămie, şi care îmi plăcea foarte mult unsă cu unt şi gem de caise. Pîinea albă venea ultima, în lipsă de altceva mai bun, fără vreo asociere deosebită în amintirea mea de copil. După cum spuneam, ne plăcea pîinea neagră. Străbunica mea din partea tatălui o prăjea uneori în tigaie, în ulei încins, o freca apoi cu puţin usturoi şi o mînca alături de o cană de ceai, în dimineţile în care avea grijă de mine.

Nu ne era ruşine nici să mîncăm mămăligă, goală sau cu brînză şi supă rece de salată, cu tocană sau cu magiun de prune. Cunoştinţele noastre clătinau din cap a dezaprobare, spunînd că doar ţăranii mai mănîncă aşa ceva.

Uneori, mergeam în vizită la rude, la Cluj. Acolo era un alt fel de pîine, făcută dintr-un aluat aparte şi coaptă în forme cu mult mai mari. Un sfert de pîine cîntărea cam un kilogram. Avea un gust mai exotic pentru mine, pe care îl asociam cu trenurile trase de locomotive cu aburi şi taxiurile negre foarte încăpătoare din anii ’50.

A urmat apoi criza cruntă de alimente din anii ’80, cînd de-abia mai găseam cu greu o pîine mizerabilă, uneori fiind nevoiţi să facem autostopul pînă la Tîrgu-Mureş şi înapoi. Avea un gust acru şi era prost coaptă.

Ajuns la facultate, la Bucureşti, am descoperit franzela coaptă pe vatră, crocantă şi cosmopolită, pe care o mîncam uneori goală, ca să am după ce bea apă, iar alteori cu brînză cu mucegai albastru sau camembert, în zilele înfrigurate din amurgul regimului comunist.

După Revoluţie, o perioadă oarecum romantică a capitalismului românesc a fost marcată, pentru mine, de pîinea neagră cu seminţe de la brutăria Deutschland, care între timp a şi dat faliment. Pîinea nemţească şi gogoşile cu gem sau cremă de vanilie pe care le-am regăsit după vreo zece ani în exilul belgian, sub denumirea franţuzească de boules de Berlin.

Aici tocmai a făcut valuri un reportaj de la televiziune, care a dezvăluit că peste 80% din pîinea vîndută în supermarketuri sub denumirea înşelătoare de frais du jour (adică „prospătura zilei“, cu o uşoară licenţă de limbaj...) este, de fapt, precoaptă – tot în proporţie de 80% – la mii de kilometri distanţă, în Polonia, cu luni în urmă, apoi e congelată la minus 24 de grade Celsius şi adusă în Occident unde, la faţa locului, e re-coaptă pentru celelalte 20 de procente şi vîndută după cum spuneam. E valabil şi pentru minunatele baghete, şi pentru celelalte specialităţi. Doar în Franţa există o lege în vigoare conform căreia orice stabiliment care vrea să se cheme boulangerie (mai pe româneşte „brutărie“) trebuie să frămînte şi să coacă pîinea la faţa locului. Doar pîinea, nu şi cornurile şi alte fineţuri, care pot veni congelate din îndepărtatul Răsărit, precum lumina lui Ilici, în vremurile de demult.

În Belgia, singura pîine cît de cît naturală şi cu gust sănătos e cea de la reţeaua Le pain quotidien (adică „Pîinea cea de toate zilele“). E o combinaţie de magazine şi restaurante cu un aer cultivat rustic, cu mese mai mici, individuale, şi unele mari, primitoare, la care să faci cunoştinţă cu necunoscuţii de lîngă tine. Ceea ce nu se prea întîmplă în practică, dar ideea în sine e lăudabilă. Iar pîinea e mare cît roata carului – cum se spune. Cea neagră, din grîu, secară sau alac. Simplă ori cu nuci, stafide sau măsline. Bună şi proaspătă, dar la fel de bună, şi a doua sau a treia zi...

Destul de bună e pe aici şi pîinea flamandă, simplă sau cu sîmburi de dovleac, din magazinele „Paul“, despre care am auzit că ar fi ajuns şi în România. Mai de fiţe, dar acceptabilă.

O surpriză plăcută am avut recent într-o prăvălie a unor italieni din nord, unde am dat peste o pîine de secară care mi-a adus aminte, prin gustul şi consistenţa elastică a miezului, de pîinea de Cluj de odinioară. Iar coaja aspră mi-a adus aminte de pîinea neagră de acasă... Numai bună de mîncat cu salată de vinete, roşii proaspete şi cîteva fire de mărar sau coriandru verde! 

Alcor C. Crişan este traducător şi profesor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.